Sportul ieșean e praf și pulbere. Cauzele falimentului

Reflector

Anul acesta a adus cu el un adevărat dezastru în sportul ieșean. Invocând legea, care nu ar mai permite finanțarea sportului de către primării, municipalitatea a tăiat orice alocare bugetară de acest gen. Tenismenii, șahiștii sau judoka n-au fost afectați în niciun fel. Oricum nu se bazau pe banii primăriei, ci pe banii proprii. În schimb, sporturile de echipă au fost practic desființate. În Iași nu mai există rugby, handbal sau baschet. Voleiul feminin abia mai suflă. Totuși, ce facem cu sportul ieșean? Alții ce fac cu sportul lor?

Explicație legală
Întâi să ne lămurim. Legal, nu există niciun impediment în calea finanțării sportului de primării. Absolut niciunul. Nu l-a legat nimeni pe primarul din Miroslava pentru că finanțează echipa de fotbal. N-a căutat-o niciun procuror acasă pe Gabriela Firea pentru că bagă bani serioși în CSM București, de a ajuns handbalul feminin bucureștean a treia forță pe plan european. De fapt, o ordonanță de urgență adoptată anul trecut pentru modificarea legii educației fizice și sportului prevede clar că autoritățile locale pot finanța cluburile sportive, în limita a 5% din buget. Asta ar însemna, la Iași, o sumă de 42,4 milioane de lei, având în vedere faptul că bugetul municipiului pe acest an este de 848 milioane de lei. Și Consiliul Județean ar putea vira sportului 23 milioane de lei, doar că nu o face. Numai din partea acestor două instituții, sportul ieșean ar putea deci beneficia anual de aproape 15 milioane de euro, sumă suficientă pentru a trăi, ba chiar și pentru a face performanță. De fapt, 15 milioane de euro reprezintă exact bugetul anual al CSM București, de care am amintit mai sus. Iar CSM București nu înseamnă doar handbal feminin, ci 14 sporturi, dintre care patru de echipă: handbal, rugby, baschet și volei.

Și la Galați
Bucureștiul nu este însă singurul caz. O primărie săracă, cum este cea din Galați, a găsit totuși anul ăsta 4,7 milioane de lei pentru finanțarea sportului. Puțin, față de solicitări, care s-au ridicat la 22,5 milioane de lei, dar tot e ceva. Cum-necum, 29 de cluburi sportive au primit bani de la primăria gălățeană, inclusiv cluburi private. Aceasta, în condițiile în care primăria Galați nu are un club sportiv propriu. Pare-se că în sudul Moldovei nu se teme nimeni de procurori sau de curtea de conturi. Iar astfel de exemple pot fi date tot înainte. Doar la Iași legea nu permite primăriei sau Consiliului Județean să finanțeze sportul.

Patinoar de 24 milioane lei
Dacă banii care nu s-au mai dat sportului ar fi luat drumul investițiilor în infrastructura sportivă, tot ar mai fi fost ceva. Dar stadionul e antic, Sala Polivalentă e terminată moral și fizic, bazinul olimpic de înot se află la stadiul de investiție blocată și tot așa. Aceasta, în timp ce la Târgu Secuiesc, de exemplu, s-a inaugurat în martie un patinoar modern, de 24 milioane de lei, făcut pe bani guvernamentali. Investiția începuse din 2006, dar până la urmă s-a făcut. Președintele CJ Covasna, Tamas Sandor, nu s-a sfiit să recunoască faptul că lobby-ul parlamentarilor UDMR a fost decisiv. În Ardeal, până și o comună precum Cârța, va avea anul ăsta patinoar acoperit. Deci, se poate, dacă se vrea.

Sala Polivalentă din Cluj, în două ipostaze: la un meci de baschet al naționalei (foto sus) și la un meci de FED Cup (foto deasupra)

Birocrație pentru privați
Bun, dar dacă autoritățile publice se fac că nu au auzit de sport, nu ar putea să facă asta mediul privat? Unde sunt sponsorii sportului? Păi, niciunde, pentru că abia în cazul firmelor private sunt probleme din punct de vedere legal. La Iași, doar SC Antibiotice investește în sport, iar aceasta pentru că Penicilina este un adevărat brand și un vehicul publicitar important pentru fabrica noastră de medicamente. Nici Antibiotice nu bagă însă prea mulți bani în sport, și nu pentru că ar vrea să o facă. Doar că sponsorizarea privată este aproape imposibil de aplicat. Legea sponsorizării permite unei firme să acorde sponsorizări în sumă maximă de 20% din impozitul pe profit, dar nu mai mult de 0,5% din cifra de afaceri. În aceste condiții, Antibiotice SA nu poate finanța activități non-profit, inclusiv cele sportive, cu mai mult de 1,13 milioane de lei. În plus, legea nu acordă niciun fel de facilitate fiscală pentru sponsor, așa cum se întâmpla cândva. Cheltuielile cu sponsorizările nu sunt deductibile, impozitul pe profit nu este redus, investitorul în sport nu primește nimic. Are doar satisfacția că poate dirija o parte din impozitul pe profit altundeva decât către bugetul de stat. Dar de ce să o facă? Cel care caută o sponsorizare este pus astfel efectiv în condiția de cerșetor.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *