Pomeneam noi într-alt text de protestul artiștilor italieni împotriva restricțiilor impuse de pandemie și de soarta sediului central al Universității noastre de Arte. Și, cum se întâmplă de obicei, pleci cu gândul dintr-o parte și ajungi… altundeva, dar tot prin zonă. De exemplu, la pretențiile Iașului de capitală culturală a României, statut pe care edilii noștri îl revendică cu orice prilej. Am mai avut noi ocazia să vorbim despre faptul că acest statut este mai mult gargară decât fapt. Dar vom avea în curând ocazia de a ne vedea edilii la treabă. Nu de alta, dar baza culturală a Iașului este aproape de a fi pusă la punct. Întrebarea este în ce măsură sunt „ai noștri” în stare să o și fructifice. Aici avem oarece dubii. Justificate sau nu, veți decide dumneavoastră, după ce veți fi citit cele de mai jos.
Câteva repere
În ultimii ani, grație direcțiilor pe care le-au luat fondurile europene alocate României, municipalitatea s-a lansat într-un program amplu de reabilitare a infrastructurii culturale a Iașului. Dacă Uniunea Europeană dă bani pentru salvarea patrimoniului istoric și cultural, prost să fii să nu te bagi, că doar ruine avem destule. Același lucru l-a făcut și Consiliul Județean, dar despre acesta vom vorbi poate altădată. Iar programul municipalității a însemnat demararea lucrărilor de reabilitare a Muzeului de Istorie Naturală (foto sus), a Băii Turcești și a Palatului Braunstein. Acestea se vor adăuga în curând Muzeului Municipal, care a fost realizat pe vremea lui Nichita, în precedentul exercițiu financiar european. Să le luăm așadar pe rând. Ce e cu ele, ce se vrea și, la urmă, ce ar putea să iasă, de fapt.
Ce va urma?
Baia Turcească. Se lucrează la ea din 2018. Primarul promitea acum un an să fie gata până în vară, nu s-a întâmplat așa, dar treacă de la noi. Va fi gata anul ăsta. Se investesc acolo aproape 22 milioane lei, pentru realizarea unui „Centru Internațional de Artă Contemporan”. Sună frumos, nu? La parter, spații de creație și expoziționale. La etaj, întâlniri între artiști și public. Evenimente teatrale și de arte vizuale. Adică? Păi, e greu de spus, pentru că Primăria nu a prezentat până acum niciun plan concret de acțiune, niciun program de activități viitoare. În dulcele stil bahluian, se taie panglica, iar pe urmă se fac comisii pentru a analiza ce să facem cu clădirea. Zău că nu înțelegem de ce. La ora asta, cu inaugurarea bătând la ușă, ar trebui să vedem agitație, propuneri, discuții. În lipsa lor, nu ne putem gândi decât la ce e mai rău, că de fapt nu se știe ce va fi. Mai ales că expresia „Centru Internațional” este una cu pretenții. A trecut vremea când „internațional” putea însemna Republica Moldova și Ucraina.
Cu de toate și nimic
Palatul Braunstein. Și ăsta trebuia să fie gata de anul trecut, cam de prin martie. S-a amânat inaugurarea pentru toamna aceluiași an. Se lucrează și acum. Treacă de la noi și aici. Ar trebui să funcționeze în viitor un Centru multifuncțional. Asta poate însemna ceva fain sau un ghiveci călugăresc, cu de toate și nimic. Se vrea aducerea la un loc a centrelor culturale francez, german, britanic și italian, spații expoziționale, săli de conferințe, galerie de artă, restaurant panoramic cu punct de belvedere în zona cupolei și altele asemenea. La 16 milioane lei investiți, ar fi și cazul să iasă ceva frumos. Doar că, din nou, vorbim de multe vorbe și de nimic concret până acum. Nici măcar nu au fost chemați șefii centrelor culturale străine la Primărie, să se discute cu ei ce spații vor primi. Aceasta pentru că, dacă vrei să faci un centru al centrelor culturale, sau îl faci cu toate, sau deloc. Că veni vorba, mai exista prin Iași și un centru cultural arab, că tot sunt mulți studenți musulmani la UMF. Ar mai fi loc și de un centru evreiesc, că tot ne lăudăm cu moștenirea iudaică. De astea, chiar că nu am auzit nimic.
Cine coordonează?
Nu este în curs nici măcar licitația pentru cumpărarea telescopului ce va fi instalat în punctul de belvedere. Nu se discută cu artiștii ce ar urma să expună. Știți dumneavoastră: programe, condiții… bani. Din nou, tăiem panglica și vedem ce-o mai fi. Aveam unele speranțe, când am auzit mai an că în proiect a fost cooptat Cristian Nae, cadru didactic la UAGE și curator al expoziției românești de la Bienala de Artă de la Veneția din 2019. Dar nu am mai auzit nimic de el, de atunci. Mai are vreun rol concret sau a fost scos în față doar așa, de imagine?
Rațe împăiate
În privința Muzeului de Istorie Naturală, chiar că nu ne facem speranțe. Va fi ce a fost și până acum, pentru că se cheltuie 14 milioane lei exclusiv pentru reabilitarea clădirii, nu și pentru regândirea conceptului expozițional. În ultimii ani, Muzeul „Grigore Antipa” de la București s-a străduit să se reinventeze. Mai niște holograme cu dinozauri în curte, mai niște cursuri interactive cu copiii, mă rog, ce se poate și ce mai fac și alții în Europa. La noi, absolut nimic. Într-o clădire nouă vor fi reinstalate aceleași rațe împăiate și aceleași vulpi cu ochi de sticlă de acum 50 de ani. Păcat.
Model eșuat
Din nefericire, primăria noastră pare hotărâtă să multiplice modelul eșuat deja al Muzeului Municipal. Acolo, cu aproape 20 milioane lei a fost renovată o clădire monument istoric și gata. În 5 ani de când funcționează, muzeul nu a fost în stare să intre în conștiința publicului. Pentru că nu a făcut nimic pentru asta. Se mai găzduiesc uneori expoziții itinerante, ca cea de iluzii optice, care nu au nicio legătură cu Iașul sau cu tema urbană a muzeului. Se mai lansează vreo carte a vreunui ieșean. Și atât. Nici măcar o expoziție interactivă despre istoria Iașului nu a fost organizată până acum. Și atunci, de unde până unde Muzeu „Municipal”?
Târguri de vată de zahăr
Marea problemă este, în fond, că la nivelul Primăriei nu funcționează nicio structură de profesioniști care să se ocupe de cultura ieșeană. Există un birou de evenimente, dar ăla organizează târguri de ii chinezești și de vată de zahăr. Direcția Județeană pentru Cultură are prea puțini oameni și pentru a păzi ruinele Iașului, darămite pentru a ajuta Primăria. Soluția ar putea fi contractarea unei firme de consultanță specializate, dacă tot vrem să ne valorificăm potențialul. Dar nici vorbă de așa ceva. Oare ce catastrofă de imagine ar fi fost dacă, totuși, câștigam titlul de Capitală Europeană a Culturii? Noroc că am pierdut și noroc de pandemie, că ne făceam de râs în toată lumea.
