Se naște un nou pol de putere în estul României: metropola Galați-Brăila

Reflector

Acum mai bine de 170 de ani, pe când Iașul nostru era capitala unei țărișoare care începea pe Carpați și se termina pe Prut de la vest la est, iar de la nord la sud începea de sub Suceava și se oprea la Galați, pe tron se afla un tip care răspundea când avea chef la numele de Mihalache Vodă Sturdza. Am mai vorbit noi de el și de eforturile sale de modernizare a Moldovei. Că vedea această modernizare mai ales prin prisma interesului propriului buzunar, e altă discuție. Tipul însă era un om de afaceri de primă clasă, chestie pe care o apreciem la un politician, pentru că înseamnă pragmatism, nu vise. Ei bine, omul ăsta începuse, dar n-a mai apucat, să mute centrul economic al Moldovei la Galați. La acea vreme, era singurul port al țărișoarei și calea pe care plecau exporturile Moldovei, adică grâu, lemn, sare și altele asemenea. Întrebarea pe care ne-o punem azi este dacă Sturdza miza pe Galați pentru că nu avea altă variantă sau e ceva în locul acela care îl poate face un centru economic de prim-rang?

Amenajare spre navigare
Pe vremea lui Sturdza, principala cale de acces spre Galați era pe Siret, folosit drept cale navigabilă interioară, iar domnitorul se gândea și la o cale ferată de la Mihăileni, în nord, până la Galați. Calea ferată există între timp, dar Siretul nu mai este navigabil. Nu că ar fi secat, dar acum sunt alte pretenții decât acum 170 de ani. Nu se mai pune problema să cobori cu pluta. De navigat, se navighează doar până la confluența cu Bârladul, dar potențialul este mult mai mare. Să nu uităm că Siretul are un debit de 220 metri cubi pe secundă, dublu față de Prut. Or, transformarea Prutului într-un șenal navigabil cel puțin până la Prisăcani este fezabilă economic și tehnic. Cu atât mai simplu ar fi pentru Siret. Și poate nu degeaba Ministerul Transporturilor a luat în calcul alocarea a 10 milioane de euro pentru studiile de prefezabilitate necesare în vederea amenajării spre navigare a Prutului și Siretului. La Galați ajung amândouă, pentru a se vărsa în Dunăre. Iar faptul că peste râu de Galați se află singurul port maritim al Republicii Moldova este un atu suplimentar. Da, maritim, pentru că de la Sulina la Brăila, Dunărea este considerată cale maritimă, nu fluvială. Se poate urca pe Dunăre cu nave având un pescaj de până la 5 metri, adică nave serioase, nu vaporașe de Herăstrău.

Aeroport regional la Ianca?
În anii ’30, Galațiul reprezenta o escală obligatorie pentru prima cursă de pasageri din zona Moldovei, Iași – Galați – București. Până la al doilea război mondial, la Galați era unul dintre aerodromurile de bază și nu degeaba. Avioanele plecate de acolo prindeau în raza de acoperire jumătatea de sud a Basarabiei, fiind esențiale pentru strategia națională de apărare. La Ianca, la 70 km pe șosea de Galați a fost amenajat de altfel în 1951 un aerodrom militar modern, primul din țară destinat avioanelor cu reacție. Nu mai este folosit acum, pentru că baza militară s-a mutat în județul Constanța, dar pista este tot acolo. Există un plan de mai mulți ani transformarea aerodromului abandonat în aeroport civil. Iar dacă Brașovul, care n-a avut niciodată veleități aeronautice a putut construi un aeroport de la zero, cu atât mai simplu ar fi pentru Ianca, unde există deja infrastructura de bază. Avantajul este că nu ar avea concurență în zonă. Există, teoretic, un aeroport la Tulcea, dar anul trecut au fost înregistrate aici doar 12 zboruri, cu un total de 30 de pasageri. Anul ăsta, nu au zburat acolo decât ciorile.

Podul minune de la Brăila
Deci, în ce privește perspectivele, zona Galați-Brăila are toate șansele să devină un centru de transport aerian și fluvial de primă mână. Iar faptul că există proiecte majore în derulare înseamnă că drumul a fost deschis. De fapt, Galațiul și Brăila sunt atât de apropiate, încât din punctul de vedere al infrastructurii, ele sunt privite unitar. Cam ca New York-ul și New Jersey-ul sau San Francisco și Los Angeles, dacă ni se permite comparația. Că veni vorba, podul suspendat de la Brăila, care interesează direct Galațiul, este în grafic. Deh, când lucrează japonezii, e greu să te aștepți la altceva. Considerat cel mai complex proiect de infrastructură din România din ultimii 30 de ani, podul urmează să fie dat în folosință în 2023. Vocile mai optimiste vorbesc de sfârșitul anului viitor. Lung de aproape 2 km, podul vine la pachet și cu reabilirea a 23,4 km de drumuri din zona limitrofă. Cele 363 milioane euro din Fondul European de Dezvoltare Regională care se cheltuiesc acolo reprezintă o dovadă că atunci când se vrea, se poate și în România.

Drum expres de 11 km
Și, spre deosebire de alte situații, podul peste Dunăre nu va reprezenta o oază de investiții într-un deșert de nepăsare. Zona a fost gândită unitar, așa că Brăila va fi legată de Galați printr-un drum expres de 11 km. Proiectul, în valoare de 372 milioane lei, nu este doar pe hârtie. Se lucrează deja de aproape două luni, amenajările urmând să fie gata în doi ani. Banii există, iar de lucrări se ocupă UMB, una dintre cele mai serioase firme de construcții drumuri din țară, care se ocupă și de drumul expres Craiova – Pitești. Iar faptul că băieții s-au apucat de treabă de pe acum, deși erau așteptați pe șantier abia în primăvară, ne dă voie să fim optimiști.

Centru intermodal
Una peste alta, Galațiul și Brăila se află pe drumul spre a deveni un centru intermodal de transport, în care să se regăsească toate tipurile imaginabile de transport marfă și călători. O spunem cu o doză de invidie, pentru că locul acesta l-ar fi putut avea Iașul. Proiectele le avem, de ani de zile. Voința ne-a lipsit.

Sursa foto: #AndrewSusanu

3 thoughts on “Se naște un nou pol de putere în estul României: metropola Galați-Brăila

  1. Interesant punct de vedere!Insa acest pod va ajuta enorm si judetul Tulcea!
    Judet cu o economie in mare parte conservata: Santier Naval de top, Alumil Tulcea, fabrici de mobila etc plus turism!
    Si intre Tulcea si Constanta se va construi o sosea expres in curand!
    Sigur ca o iesire la mare inseamna progres!
    Nu degeaba orasele port sunt cele mai dezvoltate in toata lumea!
    Numai la noi s-a dezvoltat LEGENDa ca orasele de interior sunt bune de dezvoltat.
    In curand o sa faca POC Clujul!
    Mi -e teama ca urmeaza Iasul!
    Asadar dupa capitale cele mai importante orase sunt cele port!!!
    Vezi:
    Atena -Salonic, Kiew-Odesa, Moscova-Sankt Petersburg, Lisabona-Porto, Madrid Barcelona etc etc
    Apropo!!
    Primul oras din lume declarat FALIMENTAR este Detroit, patria GMC, Ford si Crysler!

    Deci?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *