Scenariu uluitor: modernizarea Iașului cu 500 milioane euro, bani împrumutați

Calcul la rece

Mai țineți minte când discutam noi despre ce investiții ar fi necesare prin județul nostru blagoslovit pentru ca ieșenii să aibă și ei impresia că au ajuns în Europa? Drumuri, școli, parcuri industriale, dispensare, grădinițe, apă, canalizare și toate celelalte? Calculam noi atunci și ne ieșea că ar trebui cam 1,4 miliarde euro, ca să avem de toate. Asta înseamnă 0,82% din Produsul Intern Brut al țării noastre de anul trecut. Teoretic, cu o treime din PIB-ul pe un an al României ai putea aloca bani pentru tot ce înseamnă proiecte de investiții, în toate județele țării. E drept, în buget ajunge doar o treime din PIB-ul nostru, așa că de fapt ar trebui să aloci în acel an tot bugetul numai pentru investiții, iar profesorii și medicii să trăiască din economii. Bugetul trebuie să suporte multe, deci nu ne gândim la un scenariu atât de frumos decât ca la ceva irealizabil practic. Totuși, de când am făcut calculul ăla, ne-am tot gândit cum s-ar putea rezolva problemele noastre de infrastructură. În județ, dar și în municipiu. Există o sursă fezabilă de bani? Culmea este că da. Și mai culmea, e la îndemâna noastră, fără să trebuiască să stăm cu mâna întinsă spre București. Și e aplicabilă fără să strângem cureaua până la ultima gaură. Doar că unii, care au stiloul pentru semnat într-o mână și ștampila care face semnătura valabilă în cealaltă, ar trebui să aibă, cum se zice în popor…tupeu. Mă rog, știți dumneavoastră ce-ar trebui să aibă. Așa că azi vom vorbi despre ce ar putea ei înșiși face, cu susținerea noastră, a celorlalți.

Cum se calculează
Mai țineți minte, probabil, perioada 2007 – 2008, când economia „duduia”. Băncile se îngrămădeau să ne împrumute bani, iar noi ne îngrămădeam la ușile băncilor pentru a lua credite. Pentru casă, pentru mașină, pentru vacanțe, pentru orice. Salariile creșteau, bani erau peste tot, așa că băncile nu aveau emoții că nu și-ar recupera banii. Orice criteriu de prudență financiară era uitat și se ajunsese să se dea credite atât de mari, încât rata la bancă putea reprezenta și 60% din veniturile lunare. Puteai, dintr-o leafă de 2.000 de lei să ai rată de 1.200 de lei. Banca se baza că tu o să trăiești din 800 de lei lunar. Pe urmă a venit criza și știți ce s-a întâmplat. Interesant este că în acea perioadă fără griji, statul a fost prudent. Nu ne-a zis și nouă să fim atenți, dar asta e altă discuție. Ideea e că omul de rând putea avea un grad de îndatorare de 50 – 60%, dar autorităților publice, primării și consilii județene, nu li se permitea mai mult de 30%. O primărie poate lua credit pentru orice, inclusiv pentru a împărți mici și sarmale localnicilor în fiecare zi, cu condiția ca rata anuală a împrumutului, cu tot cu dobânzi și comisioane, să nu depășească 30% din veniturile proprii medii pe ultimii trei ani. Adică din banii obținuți din taxele și impozitele locale, plus cotele defalcate din impozitul pe venit și TVA colectate la nivel local. Ai venituri de 100 de milioane anual? Ratele, dobânzile și comisioanele pe care le plătești în acel an pot fi de maxim 30 de milioane. Restul de 70 le folosești cum vrei. Sau, mai exact, cum decide Consiliul Local ales de cetățeni.

Grad de îndatorare: 9,21%
Ce înseamnă asta pe exemplul concret al orașului în care trăim? Gradul de îndatorare a municipiului Iași la momentul în care vorbim, după contractarea creditului din care s-au cumpărat autobuzele alea noi, este de 9,21%. Veniturile proprii ale Primăriei pe acest an, estimate la adoptarea bugetului local, se vor ridica la 399,89 milioane lei. Hai 400 milioane de lei, ca să nu ne chinuim cu zecimalele. Din acești 400 milioane de lei pe care Primăria îi strânge de la noi, 36,8 milioane de lei se duc pe plata ratelor la creditele deja contractate, de la BERD, BRD, Ministerul Finanțelor, plus obligațiunile municipale emise cu ocazia creditului Dexia. Primăriei îi mai rămân așadar 363,2 milioane lei pentru a-i folosi la ce crede majoritatea din Consiliul Local că este mai necesar. Iar asta înseamnă investițiile de tipul asfaltului și trotuarelor din pavele, sarmalele împărțite pelerinilor, onorariile formațiilor care cântă cu diverse ocazii, caviarul servit la Seara Valorilor, cafeaua oferită ambasadorilor, apa minerală pusă pe masa consilierilor și așa mai departe.

Tramvaie din împrumut
Așasar, ce-ar fi dacă am lua un credit gigant din care să putem susține investițiile majore pentru Iași? De exemplu, știți că am mai vorbit noi de parcul de tramvaie al RATP. Sau CTP, cum se cheamă acum. Avem 150 de tramvaie, toate mai vechi de 40 de ani. Când vine vorba de modernizarea transportului în comun, Primăria se gândește doar la autobuze, că tramvaiele ar fi prea scumpe. E drept, dacă ar fi să cumpărăm tramvaie noi, costurile ar fi de 225-300 milioane de euro. Dacă le modernizăm la Pașcani, așa cum s-a făcut experimental cu un singur vagon, costurile ar ajunge la 75 milioane de euro. Mult, nu? Dar dacă am lua un credit pe 20 de ani pentru a cumpăra altele, noi? Astea de acum rezistă încă, deși au patru sau chiar cinci decenii de activitate. Durata de viață în exploatare a unui autobuz este de doar 7 ani. Cu alte cuvinte, dacă am lua mijloace de transport pe credit, ar fi mai rentabil să cumpărăm tramvaie, care s-ar afla abia la jumătatea duratei de exploatare când am ajunge la ultima rată, decât autobuze, din care sigur curg toate tablele înainte de a ajunge măcar la o treime din durata creditului. Ce-ar însemna, ca montaj financiar, această idee?

Cât putem lua?
Dacă ar fi să folosim toți banii disponibili pe plan local pentru a ne împrumuta, ratele creditului s-ar putea ridica la cel mult 30% din totalul veniturilor proprii ale Primăriei. Adică din 400 milioane de lei, am putea da în contul datoriilor doar 120 milioane de lei. Din restul de 280 milioane de lei, Primăria ar putea în continuare să plătească mici, sarmale, cântăreți, cafele, pavele și asfalt. Deci, câți bani am putea împrumuta pe 20 de ani, punând pe masă în fiecare an 120 milioane de lei, adică 26,2 milioane de euro?

Sute de milioane de euro
Fiecare credit făcut de Primărie până acum a avut alte condiții financiare. La unul au fost comisioane mici și dobândă mare, la altul a fost invers. Să luăm ca exemplu pentru dobânzi și comisioane creditul încheiat în 2011 cu BRD. Asta, doar pentru că perioada de rambursare este de 20 de ani. Creditul a fost de 29,94 milioane de euro. Pentru dobânzi se vor plăti 3,12 milioane de euro, iar pentru comisioane și alte costuri, 124.500 euro. Total de plătit în 20 de ani, 33,18 milioane de euro, adică 1,66 milioane de euro anual. Bun, dacă plătind 1,66 milioane de euro anual, timp de 20 de ani, primești un credit de 30 milioane de euro, cât am putea primi pentru cei 26,2 milioane de euro anual de care dispunem? Aplicând regula de trei simple, rezultă o sumă de 473,5 milioane de euro. Scăzând ce mai avem acum împrumutat deja ar rămâne aproximativ 400 de milioane de euro. O sumă frumoasă. Adică ne ajung banii pentru a cumpăra 100 de tramvaie ultimul răcnet și tot ne-ar mai rămâne vreo 200 milioane de euro pentru alte investiții.

Șosea de centură și pasarele
Sala Polivalentă de la Cluj-Napoca, cu tot cu extinderea până la 9.300 de locuri a costat 18,8 milioane de euro. O sală de operații modernă, precum cea a Spitalului de Neurochirurgie, se poate echipa cu un milion de euro. Primăria are patru spitale în subordine, deci ajung 4 milioane de euro. Iașul are 500 km de străzi. Asfaltarea „de nou” a unui kilometru costă cam un milion de lei. Cu 50 milioane de euro, le-am asfalta pe cele mai importante. Amenajarea unui parc industrial precum Tetarom I de la Cluj, a costat 6,5 milioane de euro. Mai putem adăuga pe listă, că mai e loc până la cei 200 milioane de euro rămași după cumpărarea tramvaielor, dar ați prins ideea. Cu 400 de milioane de euro am face cam tot ce e nevoie în Iași, inclusiv șosea de centură și pasarele. Lista propriu-zisă și ordinea în care s-ar construi pot fi decise printr-un referendum local. Cu care ocazie și ieșenii ar ști că participă direct la luarea deciziilor importante pentru oraș.

S-ar pune economia în mișcare
Și mai e un aspect de luat în calcul. Orice sumă investită în infrastructură se „rostogolește” mai departe și produce alți bani. De exemplu, dacă îți construiești o sală polivalentă, obții bani din închirierea ei pentru cei care vor să joace un meci de futsal, pentru concerte sau competiții la nivel european. Totodată însă, atrăgând tinerii către sport, stimulezi dezvoltarea magazinelor de articole sportive, a comercianților de răcoritoare, de deodorante și tot așa. Vânzări mai mari înseamnă încasări la bugetul local din TVA mai mari, înseamnă mai multe locuri de muncă, deci încasări din impozitul pe venit mai mari, deci mai mulți bani de investiții sau pentru plata unui credit de investiții. Primăria nu trebuie să construiască fabrici. Statul oricum e cel mai prost administrator, deci sigur ar da faliment. Trebuie doar să asigure condițiile minime pentru construirea fabricii de către un investitor privat. Iar dacă banul este sângele economiei, creditul este inima care-l pompează. Totul e să ai… știți voi ce.

160 milioane de euro la județ
Aceeași discuție poate fi purtată și în privința Consiliului Județean. Șefii instituției explică tuturor primarilor care cer școli sau asfalt că nu există bani la buget. Pe de altă parte, gradul de îndatorare a instituției se ridică la un jenant 0,1%. Dom’le, prudență, prudență, dar nici chiar așa. Să ai posibilitatea de a împrumuta bani pentru a asfalta tot județul, dar să stai și să aștepți… Să câștige Guvernul la loto sau ce? La venituri proprii de 133,5 milioane de lei, suma pe care CJ ar putea-o aloca pentru plata ratelor la credite s-ar ridica la 40 milioane de lei, de trei ori mai puțin decât disponibilul municipalității. Aplicând același scenariu ca mai sus, CJ ar putea împrumuta 160 milioane de euro. Sumă care ar ajunge pentru asfaltarea tuturor drumurilor incluse pe cele 8 subaxe prioritare de transport județean. Adică, am avea principalele rute din județ cu asfalt neted ca masa de biliard. Asfalt care ar impulsiona economia județeană, deci va stimula investițiile. Care, logic, înseamnă mai multe încasări la buget.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.