Compania IULIUS și Facultatea de Economie și Administrarea Afacerilor din Iași lansează cursul Real Estate Business Management

Calcul la rece

Peste 140 de studenți s-au înscris, în doar o săptămână, la cursul „Real Estate Business Management” organizat de compania IULIUS în parteneriat cu Facultatea de Economie și Administrarea Afacerilor din cadrul Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași. Cursul, care va fi susținut de profesioniști din companie, confirmă implicarea activă a IULIUS în domeniul educațional și contribuția la formarea noilor generații. La final, tinerii vor avea posibilitatea să obțină un internship plătit la IULIUS.  

Compania IULIUS are peste 30 de ani de experiență în domeniul real-estate, fiind singurul dezvoltator și operator de proiecte mixed-use de regenerare urbană din țară. Educația este una dintre cele trei direcții în care compania a ales să se implice în orașele în care este prezentă, alături de comunitate și mediu. De această dată, cursul lansat în parteneriat cu mediul universitar are scopul de a aduce realitatea din real-estate în mijlocul tinerilor care își doresc o carieră în acest domeniu, printr-un transfer de experiență între generații. „Pe o piaţă a muncii dinamică, precum cea din România, o combinaţie reală între teorie şi practică este de preferat pentru cei care caută succesul. În acest sens, specialiştii IULIUS vin în întâmpinarea nevoii studenţilor noştri de a se apropia de realitatea imediată, oferind o cale de a înţelege aplicabilitatea cunoştinţelor dobândite, determinând fixarea cunoştinţelor în memorie şi, ulterior, transformarea lor în comportamente”, a declarat prof. univ. dr. Teodora Roman, decanul Facultății de Economie și Administrarea Afacerilor (FEAA) din cadrul Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași.

Începând cu semestrul al doilea al anului universitar 2020 – 2021, studenții din anul I de la programele de masterat din domeniile Management, Marketing și Administrarea Afacerilor din cadrul FEAA au posibilitatea de a participa gratuit la cursul „Real Estate Business Management”, o introducere aplicată în domeniul dezvoltării și operării proiectelor mixed-use, centrelor comerciale și clădirilor de birouri. Disciplina este facultativă, presupune două ore de curs și două ore de seminar pe săptămână și va fi predată de specialiști cu experiență din compania IULIUS, din sfere diferite de activitate. Pe parcursul întregului semestru, studenții vor învăța despre managementul activelor, cel operațional și tehnic, închirieri, prospectare și selecția chiriașilor, gestionare financiară, indicatori de performanță, marketing și comunicare și multe altele, ancorate în situații concrete și aplicabile unui portofoliu vast de proprietăți.

„Responsabilitatea IULIUS ca dezvoltator, dar și ca membru al comunității, transcede limitele unei companii obișnuite. În contextul în care, zilnic, interacționăm cu 150.000 de vizitatori și peste 15.000 de angajați din clădirile de birouri, investiția în formarea noilor generații este un pariu pe continuitatea unei societăți sustenabile. Astfel, credem că implicându-ne în sistemul educațional, ne ajutăm și pe noi înșine, prin pregătirea unor viitori specialiști în domeniu, dar reușim și să diversificăm abilitățile și cunoștințele pieței muncii. În plus, am încercat să creăm un curs axat în totalitate pe partea practică, care le oferă tinerilor ocazia să interacționeze cu aspecte ancorate în realitatea de zi cu zi a proiectelor pe care le administrăm”, a declarat Sebastian Mahu, Head of Asset Management IULIUS.

Cursul va fi susținut de către Nicolae Ghiba, Coordonator Activități Financiare de Operare IULIUS și doctor în Finanțe, și Sebastian Mahu, Head of Asset Management IULIUS, cu sprijinul altor specialiști din companie. Pentru că s-au înscris mai multe persoane decât locurile disponibile, va fi realizată o etapă de selecție. După finalizarea cursului, tinerii vor avea posibilitatea să urmeze un internship plătit în cadrul companiei IULIUS, iar disciplina va figura în suplimentul care însoțește diploma programului de masterat.

***

Proiectele IULIUS – focus pe  educație, comunitate și mediu

În 2020, IULIUS a atins 20 de ani de prezență pe piața autohtonă cu acest nume, moment marcat prin acțiuni aniversare pe cele trei direcții de implicare ale grupului: educație, comunitate și mediu. Acțiunea dedicată educației este susținerea cursului universitar „Real Estate Business Management” de către specialiștii din companie, o continuare a programului „Iași, orașul viitorului tău”, demarat încă din 2018, cu scopul de a promova orașul drept un centru academic puternic, cu multiple oportunități de carieră.

Inițiativa orientată spre comunitate este lansarea noului concept de retail Family Market, focusat pe zonele rezidențiale în expansiune și personalizat pe nevoile locuitorilor. Primele două astfel de proiecte se vor dezvolta în județul Iași (comuna Miroslava și cartierul Bucium), reprezintă o investiție totală de 16 milioane de euro și vor fi realizate în acest an.

Acțiunea dedicată mediului presupune lansarea unei platforme interactive de prezentare a parcurilor realizate de compania IULIUS, un element de unicitate al proiectelor sale de regenerare urbană. www.iuliusgardens.ro reprezintă un tur virtual al grădinilor, dar și o mini enciclopedie a ecosistemului dezvoltat în cadrul lor.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *