Parcări mari cât blocurile (Cluj) și tomberoane de gunoi aduse cu liftul din pământ (Oradea), investiții model în Ardeal, bune de import

Calcul la rece

Ei, dragii noștri, uite că încet, încet, vine și primăvara. Mai greu anul ăsta ca anul trecut și încă mai greu ca anțărț. Dar știți cum se spune: anul ăsta va fi un an mediu: mai prost ca anul trecut, dar cu siguranță mai bun decât cel viitor. De bine, de rău, a fost adoptat și bugetul Iașului din acest an. Fără prea mult scandal, dar asta era de așteptat. Controversele apar în anii electorali, iar alegerile locale sunt abia peste doi ani. Și tocmai de asta ne-am gândit și noi să facem un fel de bilanț pe anii trecuți și o listă de necesități pentru anii viitori. Nu de alta, dar să nu se spună în 2020 că s-ar fi făcut și aia, și aialaltă, dar nu s-a știut pe Ștefan cel Mare. Că nu știm cum se face, dar parcă toți angajații municipalității ar locui în centrul civic și niciunul prin Dacia sau Tătărași. Pentru că, în general, centrul arată rezonabil. Dacă nu ar fi traficul infernal, noroiul de toamnă și praful de vară, adică dacă s-ar putea respira, chiar ar fi o zonă simpatică. De la un kilometru de centru încolo însă… Vom vorbi deci astăzi despre noi, ceilalți, care nu locuim în centru și nici nu lucrăm la 5 minute de mers pe jos de birou.

33.800 înmatriculări într-un an
Fără îndoială, parcările reprezintă marea problemă a Iașului. Anul trecut s-au depus 33.800 de cereri de înmatriculare a unui autoturism, în timp ce radierile n-au ajuns nici la 2.800. Parcul auto cuprinde aproximativ 170.000 de autoturisme. Pe orice străduță, cât de îngustă ar fi, dai de mașini parcate aproape una peste alta. Cu toate acestea, nu există încă niciun plan concret de soluționare a problemei. Municipalitatea cochetează doar cu ideea construirii unor parcări subterane în centrul orașului și cu introducerea de parcometre. De cartiere, nici vorbă. Lăsăm la o parte că și ideea construirii de parcări subterane în centru este aproape de domeniul fantasticului. În Centru nu poți săpa o pană de hârleț fără să dai de niște ruine ale Iașului vechi. Vă amintiți, desigur, ce s-a întâmplat când s-a construit pasajul Sf. Vineri? Lucrările s-au prelungit ani întregi, pentru că a fost necesară o cercetare arheologică, care a ajuns la concluzia că ruinele sunt prea importante pentru a fi distruse, deci trebuie găsite modalități de conservare a lor, prin includerea în pasajul propriu-zis.

Toată această clădire este o imensă parcare din Cluj, de pe strada Fabricii. Sunt disponibile 310 locuri, toate pe bază de abonament. Se poate parca inclusiv pe acoperiș. Sus, afară, tariful este de 65 lei/an. La interior, prețul este de 110 lei pe an

Exemplul Cluj
Cam așa se va întâmpla oriunde sapi între Podu Roș și Fundație. Cluj-Napoca a gândit altfel. Întâi a construit o parcare supraterană, nu subterană, în centru, în piața Lucian Blaga. Chiar arată fain. Pe dinafară, ai impresia că este o școală sau chiar o clădire de birouri. E drept, dacă vrei să parchezi acolo, plătești de te usucă. Abonamentul lunar e de 210 lei. Parcarea pentru 24 de ore e 12 lei. Pentru durate mai scurte, între un leu și 1,5 lei pe oră. Dar acolo chiar nu ai nicio scuză să parchezi la întâmplare. Clujul s-a gândit și la cartiere. Ai două parcări supraterane în Mănăștur, alta în Mărăști, alta în Gheorghieni, încă vreo trei proiecte în derulare. Iar pentru a stimula localnicii să parcheze acolo, la 5 minute de bloc, prețurile sunt mai mult decât decente: 110 lei pe an. Dumneavoastră cât plătiți pe lună?

Investiții întârziate
Locurile de joacă pentru copii sunt o altă mare problemă a cartierelor. A trecut de mult vremea când, copii fiind, ne jucam pe maidanul din spatele blocului sau prin gropile șantierului de alături. Maidanele s-au transformat între timp în fundații pentru alte blocuri, iar șantierele au fost terminate. Să vrei să te joci de-a bătălia de la Mărășești cu bulgări de pământ sau bucăți de carbid și nu ai unde. Doar că aprobări pentru noi blocuri se dau într-o veselie, dar nu și pentru locurile de joacă aferente. Ai zice că nu mai vrem să auzim voci de copii prin preajmă. Refacerea locurilor de joacă s-a transformat de ani buni într-o poveste mai ceva ca „1001 de nopți”. De construirea altora noi nici nu mai vorbim. În primăvara lui 2016, Primăria a anunțat că va reface pe parcursul anului 83 de locuri de joacă și va construi alte 10. În septembrie 2016, licitația a fost anulată, de bine ce era făcut caietul de sarcini. O nouă licitație a fost organizată pentru cele 93 de locuri de joacă la începutul anului trecut. Anul ăsta, în buget au fost inscluse aceleași 93 de locuri de joacă. Am fi gata să pariem că vom auzi de ele și în 2019.

Întreținere permanentă
În 2016 se vorbea și de un ansamblu mixt cu loc de joacă pentru copii și teren de sport multifuncțional complet acoperit, de 500 mp, în Nicolina. L-ați văzut? Ministudiu de caz pe Timișoara. Orașul are 152 de locuri de joacă. Pentru a le administra și întreține, Primăria le-a împărțit în două loturi: dincoace de Bega și dincolo de Bega. S-au făcut licitații și s-au găsit firmele care să aibă grijă de ele permanent, în baza unui program de inspecții bătut în cuie de municipalitate și cu patru oameni în două mașini care nu fac altceva toată ziua decât să se plimbe între parcuri să vadă unde s-a rupt un gard și de unde lipsește un șurub. Odată scăpată de grija întreținerii, Primăria s-a apucat încetișor de construit parcuri noi sau de refăcut de la zero cele vechi, în ritm cam de unul pe lună. Iar după ce un grup de acțiune civică local a făcut scandal, Primăria a demarat și un program care prevede amenajarea a 10 locuri de joacă pentru copiii cu dizabilități. N-am urmărit în ce ritm se taie panglicile, dar am văzut un astfel de loc aproape de Bega, pe lângă uzina de apă. Iar Timișoara nu e singurul oraș care s-a gândit la asta. În afară de București, locuri de joacă pentru copiii cu dizabilități s-au mai amenajat la Arad, ba chiar și la Alexandria sau Târgu Jiu. Doar copiii ieșenilor sunt toți sănătoși, veseli și fericiți, chiar fără a avea unde să se joace.

Spații verzi
La același capitol se poate discuta despre parcurile de agrement, care au rămas aceleași dinainte de 1989, adică cele din Copou și Tătărași. Se autorizează construirea de blocuri pe orice palmă de pământ disponibilă, dar nu există niciun program municipal de amenajare a unor noi parcuri, eventual prin cumpărarea de teren de la particulari. Și doar există exemple destule prin țară. Cluj-Napoca a demarat în noiembrie anul trecut proiectul de amenajare a unui parc în zona industrială a orașului, pe o suprafață de 20 hectare deținute de municipalitate. Un alt parc ar urma să fie amenajat în zona Între Lacuri, un fel de Dacia clujeană. Ambele, pe fonduri europene. La Brașov, un nou parc a fost amenajat în apropierea Centrului Vechi de echipe de voluntari. La Târgu Jiu se discută de amenajarea unui parc în cartierul Narciselor, un fel de Metalurgie de-a noastră. E cel mai nou cartier din oraș. În zona blocurilor ANL din Metalurgie, nicio mișcare. Asta nu înseamnă, firește, că trebuie amenajat un parc oriunde e un teren disponibil. Așa a făcut Aradul, unde pe 2 ha de teren s-au instalat bănci, s-au plantat copaci și… au crescut bălării cât omul, pentru că localnicii n-au călcat pe-acolo. Normal. Parcul e într-un cartier de case, unde copiii au propriile curți la îndemână, plus că pe lângă parc trece șoseaua de centură. Un parc amenajat la mama naibii, la periferie, nu ajută pe nimeni. Dar măcar în cartierele noi sau pe terenurile virane încă rămase printre blocuri, se poate.

Bani rostogoliți
Cât de cât, în ultimii doi ani s-a început modernizarea trotuarelor și aleilor dintre blocuri din cartiere. Nu putem decât să sperăm că se va ajunge și în zonele mărginașe. Un profesor ieșean a postat zilele astea niște fotografii din „stațiile” de autobuz din zona Bucium de ne-am speriat. Pentru străzi și trotuare sunt prevăzute prin bugetul din acest an cheltuieli de 31 milioane de lei. Doar să nu devină excedent bugetar. Apropo de excedent, trebuie să nuanțăm o temă cu tentă electorală. Anul trecut, municipalitatea a avut un excedent de 97 milioane de lei, adică bani rămași necheltuiți. Suma a fost mutată în bugetul pe anul acesta, ceea ce a permis și alocarea unei sume importante, de 208 milioane de lei, investițiilor. Firesc, au existat voci care au reproșat tocmai acest lucru, respectiv lipsa investițiilor în 2017. Nu e niciun merit în a avea excedent, dacă acest lucru înseamnă că pur și simplu nu ai fost în stare să cheltuieși banii. Doar că… se întâmplă și la case mai mari sau mai bine văzute. Sibiul a avut în 2016 un excedent bugetar de 230 milioane de lei, mai mult decât tot bugetul nostru de investiții din acest an. În 2017, același Sibiu a avut un excedent de 362 milioane de lei, mai mare chiar decât întregul său buget din 2007, când a fost capitală culturală europeană. Pe de o parte, asta înseamnă că la Sibiu chiar se fac bani. Pe de altă parte, că și ei au o problemă serioasă în a-i cheltui, rostogolind și ei investițiile de la un an la altul. Închidem paranteza.

Platforme subterane de colectare selectivă a deșeurilor la Oradea. Nave spațiale pentru Iași

Oradea: 50%, Iași: 1%
Situația colectării deșeurilor a reprezentat dintotdeauna un motiv de nemulțumire pentru ieșeni. Colectarea selectivă există doar cu numele. Aceasta, fie pentru că cetățenii aruncă gunoi menajer în containerele destinate plasticului sau hârtiei, fie pentru că persoanele fără adăpost scormonesc prin containere după PET-uri, împrăștiind restul deșeurilor pe unde se nimerește. Gardurile metalice din jurul unor puncte de colectare au fost instalate degeaba, câtă vreme ele nu se închid. Și chiar dacă ar avea lacăt, tot nu ar împiedica răscolirea containerelor. Spre comparație, Oradea colectează selectiv gunoaiele încă din 2010, folosind cu precădere containere închise. Poți băga deșeurile, dar nu le mai poți scoate. În noiembrie a fost inaugurat un centru de preluare a 12 tipuri diferite de deșeuri. Poliția locală stă efectiv călare pe cei care aruncă gunoaiele aiurea sau neîmpărțite pe fracții. Anul trecut s-au dat amenzi de un milion de lei, inclusiv la asociațiile de proprietari. Să ne mai mirăm că orașul a trecut de 50% ca procent de reciclare a deșeurilor, în timp ce Iașul se zbate în jurul cifrei de 1%? Bine, că etalonul național în domeniu este orașul maramureșean Târgu Lăpuș, unde se reciclează peste 70% dintre deșeuri. Iar ideea a fost simplă: taxă de salubritate de doar 4,5 lei, dar predai gunoaiele împărțite pe 7 fracții. Altfel, te amendez de nu te vezi.

Probleme și la alții
Bun, noi, ca noi, dar alții ce fac? Suntem noi chiar proștii Europei, așa cum ne place uneori să o subliniem de parcă am fi masochiști? Da și nu. E drept, nu știm să cheltuim banii puțini de care dispunem. O investiție care ar trebui să dureze șase luni consumă doi ani numai cu licitațiile. Pe de altă parte, nici găina vecinului nu e chiar așa de grasă cum pare văzută peste gard. Banca Europeană de Investiții a făcut anul trecut un studiu referitor la investițiile în infrastructura municipală făcute de-a lungul și de-a latul continentului. Mai mult de jumătate dintre municipalitățile europene fac studii de impact și de fezabilitate pentru viitoarele lucrări de investiții, dar doar 40% dintre acestea le și respectă. În plus, majoritatea primăriilor din UE „uită” să-și coordoneze investițiile cu alte instituții. Cam cum e la noi cu asfaltatul și reparatul conductelor de apă. O treime dintre primăriile europene nu și-au putut cheltui în ultimii cinci ani toți banii alocați investițiilor, apărând astfel excedente bugetare artificiale, ca la noi. Totodată însă, 42% dintre primării și-au crescut constant cheltuielile bugetare pentru investiții. Tot ca noi, și alții prevăd bani pe care nu-i cheltuie. În ansamblu, pe o scară de la 0 la 5, europeanul mediu apreciază infrastructura asigurată de primăria locală cu o notă de 3,2. Dumneavoastră ce notă acordați Iașului?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *