Deşi se spune că turcu’ plăteşte, se pare că la Leţcani lucrurile nu stau chiar aşa. Primarul comunei, Stelian Turcu, tocmai le-a stricat bucuria suporterilor locali printr-o postare pe Facebook: „A.S.Victoria Leţcani – Campioana județului Iasi la fotbal. Datorită faptului că bugetul local al comunei Leţcani a fost diminuat cu 20 miliarde lei vechi de către guvernarea PSD prin ,,revoluția fiscală ” suntem nevoiți să nu ne prezentăm la barajul cu Ceahlăul Piatra Neamț și nu putem susține o echipă în divizia C în anul următor, având ca prioritate proiectele europene”. Adică băieţii ăia din echipă au jucat de le-au sărit capacele pe islazul comunal, iar Turcu vine la urmă şi le spune că cică PSD nu-i lasă să joace în Liga a III – a, ba chiar le şi interzice să se prezinte la barajul de la Piatra Neamţ. Hai, dom’ primar, dar n-aveţi bani nici măcar pentru o excursie cu echipa la barajul de la Bicaz?
