Mai tânăr ca oricând în culorile Bătrânei Doamne, UTA. Să joci cum zice Popa

Caterincă de Bahlui

Antrenorul Ionuţ Popa, salvatorul echipelor de la retrogradare (printre care s-au aflat Poli Iaşi şi Poli Timişoara), a revenit la Iaşi, de data asta în postură de tehnician al legendarei UTA Arad, oraşul său natal. Profesorul a fost prezent pe stadionul din Uricani al celor de la Ştiinţa Miroslava, echipă pe care a reuşit să o învingă cu 2-1. Evident, Popică a fost întâmpinat cu simpatie de suporterii din preajma Iaşului, prestaţia sa pe banca clubului din Copou rămânând una dintre cele mai eficiente, dar şi savuroase din istoria fotbalului ieşean. La 64 de ani, Ionuţ Popa poate alege, la o adică, pensionarea la Iaşi, loc în care s-ar simţi ca acasă. \”S-o fi numind echipa din Miroslava drept Ştiinţa, dar cred că are nevoie de un profesor ca mine la catedră\”, ar fi zis Popa.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *