Dangă a schimbat macazul. Dispus să conducă orice, oricând, oriunde

Râs cu plâns

În sfârşit, visul consilierului judeţean Marius Dangă de a deveni membru al Consiliului de Administraţie al CTP s-a împlinit. După ce în ultimul an a postat pe blogul personal numai comentarii legate de transportul în comun ieşean, fapt ce dovedeşte pasiunea pentru acest domeniu, Dangă poate acum să aplice toate ideile şi sugestiile pe care le emitea de pe margine. De altfel, liberalul n-a stat mult pe gânduri şi a avut deja o discuţie cu directorul CTP, Cristian Stoica, din care un fragment a ajuns şi la noi. (pamflet)

\"\"

Marius Dangă: Salut, Cristi, după cum vezi, am venit la treabă chiar de luni dimineaţă, la prima oră. Mai bine zis, la primul tramvai ieşit din depou! Care e misiunea mea pentru azi?
Cristian Stoica: Păi, deocamdată hai să scoatem la traseu două cafele. Relaxează-te, colega. Am văzut că ţii foarte mult la punctualitate. Ce poate fi mai punctual decât să fii prezent la ora de cafea?

Bine, dar crede-mă că stau ca pe ace! Am aşteptat funcţia asta mai ceva ca pe tramvaiul 9 în dimineţile geroase de iarnă. Iată că, în sfârşit, în viaţa mea s-a schimbat macazul şi am intrat pe linia succesului. După cafea, mergem un pic prin depou să-mi arăţi cum se prezintă parcul de tramvaie?
Sigur, dăm o tură şi pe acolo. Dar, până atunci, nu mai bine servim o gustare mică? Nu pot începe ziua fără un aport caloric care să mă protejeze contra stresului.

Nici vorbă! Ok, am fost de acord să beau o cafea, dar să mai stăm şi la masă? Ne aşteaptă oamenii, pasagerii, vatmanii, şoferii! Plus ăia care abia aşteaptă să-şi ciocnească maşinile de câte un tramvai. Serios, avem o grămadă de treabă.
Bine, dom’le, gata, m-ai convins. Uite, hai să urcăm în tramvaiul ăsta şi să mergem prin oraş, într-o scurtă inspecţie. Conduc eu şi tu stai în spatele meu. Cum ar veni, eu sunt vatman şi tu vicevatman. Pe ce traseu vrei să mergem?

Hm, mai întâi hai să trecem prin faţa Consiliului Judeţean, să le fac din mână colegilor. Apoi, prin Podu Roş, să le fac în ciudă şi invidioşilor de acolo. Mă laşi să îmbrac uniforma? Întotdeauna mi-am dorit să port o haină din asta, îţi dă aşa, prestanţă.
Ia şi uniforma, nu-i o problemă. Doar scaunul meu directorial nu ţi-l dau, haha!

Nu-ţi fă probleme, totul e o chestiune de timp. Aşa cum am spus, punctualitatea este esenţială în transportul public.
Depinde şi de vatman. Eu înţeleg că tu visezi un tramvai numit Dorinţă de şefie, dar ăla nu circulă pe şinele CTP. Dar hai să ne concentrăm la drum. Şi fă din mână la oameni! Săracii, nu văd atât de des directori circulând cu tramvaiul!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *