Bugetarea participativă: s-a născut talent și-a murit speranță

Reflector

Povestind despre pistele de alergare din Oradea, am pomenit la un moment dat de una dintre ele, că a fost realizată în cadrul programului de bugetare participativă al municipiului. Știți dumneavoastră, ideea aia prin care o sumă oarecare din bugetul localității este pusă deoparte pentru finanțarea proiectelor propuse de locuitori. E o idee aplicată cu succes în toată lumea, iar în ultimii ani a început să prindă rădăcini și la noi. Se aplică la Oradea, se aplică la Cluj-Napoca, în comuna vecină Florești, ba chiar am găsit-o, fără să căutăm prea mult și în „metropola” Ialoveni din Basarabia, un orășel de 15.000 de locuitori la 10 km de Chișinău. La un moment dat, se vorbea de așa ceva și la Iași. Deh, probabil se uitase careva pe Facebook și văzuse ce fac alții. Ce s-a făcut însă, concret, în direcția asta? Pe scurt, răspunsul ar fi „nimic”. Mai detaliat, „mai nimic”. Iar mai pe larg, vă vom povesti în cele ce urmează.

Primele intenții
Preluând parțial modelul clujean, primăria noastră a anunțat în 2018 că, gata, facem și noi bugetare participativă. Un milion de euro pentru ideile ieșenilor, maxim 100.000 de euro pe bucată. Deci, măcar 10 proiecte. Cam puțin, am zice noi, dacă ne gândim că o comună precum Floreștiul de care taman ce-am vorbit bagă un milion de lei în același lucru. Și e o comună, cu o populație de aproape 20 de ori mai mică decât metropola numită Iași. Ideea venea de la opoziția de atunci, dar executivul s-a declarat 100% de acord. În fond, de ce n-ar fi fost? Dorința inițiatorilor era ca suma alocată bugetării participative să crească treptat, pentru a ajunge la 5% din bugetul local în decurs de 5 ani.

Cele mai votate 12 proiecte
Și… s-a trecut la treabă. S-a lansat o platformă pe care ieșenii puteau propune proiecte și le puteau vota. Care erau mai votate, alea urmau să fie finanțate. Proiectele au fost propuse până pe 31 iulie 2018, iar între 15 septembrie și 15 octombrie s-a desfășurat votul. Era deja târziu ca proiectele să mai fie făcute în 2018, dar era bună tema și pentru 2019, nu? Au votat 1.171 de ieșeni, ceea ce iarăși ni se pare cam puțin. Doar un ieșean din 300 să fie interesat ce se întâmplă cu banii lui? Pe de altă parte, timpul a fost destul de scurt, lumea nu prea e obișnuită cu ideea, deci rezultatele erau cumva de așteptat. Ei bine, au fost selectate până la urmă cele mai votate 12 proiecte, câte se încadrau în bani. În general, ele au vizat amenajarea locurilor publice, protecția mediului și sportul. Mai concret, s-au propus renovări de trotuare și alei, construirea de treceri pietonale subterane, reabilitarea esplanadei „La Cub”, îngroparea pubelelor de gunoi și „înverzirea” spațiilor rămase libere, crearea de spații verzi pe terasele unor construcții, o pistă de alergare, club de socializare pentru tinerii cu dizabilități, parcări inteligente și amenajarea unui teren de streetball.

Ideea a murit repede
Etapa următoare era, firesc, ca propunerile respective să se transforme în proiecte de hotărâri de Consiliu Local și să fie incluse în bugetul pe 2019. Vezi să nu! Majoritatea din CL a votat fix invers. Adică a respins lista de proiecte. Anul următor, adică cel de-a trecut, numai de bugetare participativă n-a mai fost vorba. De Bobotează, executivul a anunțat că așteaptă propuneri din partea ieșenilor în următoarea săptămână, fie prin completarea unor formulare la Primărie, fie pe Facebook, fie în cadrul dezbaterilor publice ale bugetului. Adică… nimic altceva decât se făcuse și în anii anteriori, când veneau la Primărie câteva zeci de ieșeni care se nimeriseră să aibă drum prin zonă, își spuneau părerea, se luau notițe și, eventual, vreo idee era trecută în buget. Fără vreo sumă garantată pentru propunerile ieșenilor, fără nicio posibilitate de control. Or, asta numai bugetare participativă nu se mai cheamă.
Iar anul ăsta, nici n-a mai fost vorba de așa ceva, deși am ajuns deja la sfârșitul lui aprilie. N-avem niciun fel de buget, ce vorbă să mai fie cu bugetarea participativă?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *