Referendum la Universitatea de Medicină. Miza: modalitatea de alegere a rectorului

În cursul dezbaterilor, așa puține câte au fost, referitoare la pachetul de noi legi ale Învățământului, o problemă de principiu a fost ridicată, printre multe altele. Așa cum au fost gândite legile, ele permit ca în universități să se perpetueze clanurile care se formează, inevitabil, în jurul celui care devine rector. Astfel, dacă până acum […]

Afla mai multe

Comunele bogate ale României sunt „sateliții” marilor orașe. Studiu de caz: Miroslava. Primarul, dator comunității

Acum vreo două decenii, un cotidian ieșean publica într-una dintre edițiile din august 2000 un text despre secetă. A fost unul dintre anii din istoria noastră recentă în care fermierii și-au blestemat zilele și profesia. Nu existau subvenții europene, iar Guvernul abia avea bani de salarii. Nu-și punea problema unor despăgubiri pentru recoltele distruse, iar […]

Afla mai multe

TUIASI va forma o „universitate europeană”, alături de 9 alte instituții de învățământ superior din Europa, în alianța INGENIUM, proiect finanțat cu 14,4 milioane de euro

Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi” din Iași (TUIASI) va forma o rețea de tip „universitate europeană” alături de alte nouă instituții de învățământ superior de prestigiu din Europa. Comisia Europeană a anunțat miercuri, 27 iulie, că Alianța INGENIUM, din care face parte și TUIASI, este una dintre cele 4 alianțe finanțate în cadrul apelului de universități […]

Afla mai multe

Recensământul reglează politicile publice. Influență mare pe alocările bugetare

De când a început recensământul de anul ăsta, aproape că nu e zi în care să nu se discute pe tema asta prin presa scrisă, radio sau TV. Ba că recenzarea online a mers nesperat de bine, dar cea din teren abia se târăște, ba că sunt prea puțini cenzori, ba că românii nu se […]

Afla mai multe

Bihor VS Iași. Investiții serioase pentru dezvoltarea județului din Vest, multe promisiuni în cazul Iașului

Începutul fiecărui an este, după cum bine știți, perioada în care președinții de consilii județene și primarii din toată țara anunță proiectele de bugete locale și, implicit, proiectele de investiții care se vor face în acel an. Sau care nu se vor face, cum se întâmplă, de fapt, de prea multe ori. Am mai scris […]

Afla mai multe

De pe altă planetă. La Cluj se construiesc parcări acoperite, exclusiv pentru biciclete

Ei, dragii noștri, Sărbătorile de iarnă s-au terminat de tot. Dumneavoastră știm că v-ați întors la muncă deja de multă vreme. Ceva mai lent, a început să se întoarcă la muncă și draga noastră administrație locală. Cea care ne cheltuie banii în fiecare an. De obicei, îi cheltuie fără să ne întrebe. Și, de multe […]

Afla mai multe

O posibilă explicație pentru lipsa marilor proiecte la est de Carpați: Ardealul unit, Moldova dezbinată

Într-o țară normală, lucrurile s-ar petrece într-o ordine clară, în funcție de priorități, resursele financiare fiind alocate acolo unde și atunci când e nevoie mai mare de ele. Despre România se pot spune multe, dar sigur nu că ar fi o țară normală. Din păcate, pentru ca o problemă să fie abordată și rezolvată, trebuie […]

Afla mai multe

9 ani de Palas: o investiție de 310 milioane euro, o contribuție la bugetul local și de stat de 39 milioane euro, peste 9.000 locuri de muncă

Pe 31 mai, Palas Iași a aniversat 9 ani de la inaugurare, materializați prin proiecte ambițioase și inovatoare, crearea de oportunități economice și sociale pentru oraș, precum și printr-o abordare integrată a ceea ce înseamnă dezvoltare urbană și economică. În cei 9 ani de existență, Palas Iași a repus capitala Moldovei pe harta orașelor europene […]

Afla mai multe

Imaginile dezastrului. Halul în care a ajuns fosta clinică Dermato din Tătărași

Am mai avut noi ocazia să vorbim despre cum se construiau cartierele înainte de 1989. Se planificau până în cel mai mic detaliu, în funcție de populația care urma să locuiască acolo. Atâtea librării, atâtea școli, atâtea „Alimentare”, atâtea aprozare și așa mai departe. În principiu, n-ar fi trebuit să existe cozi, dar asta nu […]

Afla mai multe

Surpriză în CL: buturuga mică a răsturnat carul USR PLUS. Cezar Baciu, tânărul userist care a încălcat scripturile lui Cosette Chichirău

Dezastru în tabăra USR PLUS din Consiliul Local Iași: la a treia ședință de votare a bugetului local, junele consilier userist Cezar Baciu a întors armele împotriva propriului partid, aprobând documentul pus în dezbatere de două luni încoace. Consecințele acestui act de independență i-au atras tânărului Baciu excluderea din partid și numeroase injurii din partea […]

Afla mai multe