Deunăzi, preumblându-ne prin dulcele târg al Ieșilor, am trecut pe lângă liceul în care ne-am petrecut cea mai frumoasă bucată din viață, adolescența. Știți cum spunea poetul, „liceu, cimitir al tinereții mele”. Când ne-am aruncat privirile peste clădire, primul gând a fost că parcă am mai văzut-o undeva, cândva. La a doua privire, ne-am dat seama că am mers acolo zi de zi timp de patru ani. Iar la a treia privire ne-am lămurit: liceul arăta aproape la fel ca acum 20 de ani când am absolvit noi. Aceeași clădire, același teren de sport, aceeași sală de sport, nimic nu era schimbat. Parcă timpul s-a oprit în loc, niciun fel de îmbunătățire. Dar oare chiar trebuie să fie neapărat așa?
Subfinanțare cronică
Nu spunem o noutate dacă vorbim despre crunta subfinanțare a școlii românești, mai ales a cursurilor inferioare. De bine, de rău, universitățile mai au ca sursă suplimentară de bani pe lângă alocațiile bugetare, banii încasați din taxele percepute de la studenți. Dar liceele? Câteva, dar le numeri pe degete, sunt atât de bine cotate, încât acolo se înghesuie să-și dea copiii toți ieșenii cu bani și pretenții. Iar aceștia vor scoate fără să clipească bani grei pentru ca juniorul să-și tocească turul pantalonilor Armani de o bancă din mahon. Exagerăm puțin, dar ați prins ideea. Alte licee mai prind vreo finanțare europeană și mai reușesc să-și doteze un laborator, să dea cu var sau să mai repare o clasă. Dar restul? Liceul nostru a prins o astfel de finanțare acum vreo cinci ani. Banii s-au dus însă, iar acum aproape că n-a rămas urmă din renovarea făcută atunci. Chiar fără ca elevii să fie niște vandali, geamurile se sparg, băncile se rup, balustradele ruginesc, varul cade, iar într-o clădire de liceu trebuie băgați constant bani pentru întreținere. De unde?
Fondul școlii
Cea mai la îndemână soluție este cea de care am pomenit deja: donațiile benevole ale părinților. Dar într-un liceu cu, să zicem, trei serii paralele, există 12 clase, de la a IX-a la a XII-a, cu 360 de elevi. Cât poți să ceri ca donații, mai ales că „fondul clasei” este interzis prin lege? Să zicem că o familie medie, cu greutățile pe care le avem cu toții, ar putea contribui cu 100 de lei pe semestru. Deci, 200 de lei pe an. Suma maximă pe care ar putea-o obține direcțiunea liceului ar fi deci de 72.000 de lei pe an. Suntem peste măsură de optimiști, pentru că ne este greu să ne imaginăm o școală în care toți cei 360 de elevi au părinți din clasa medie și pot contribui cu câte 100 de lei. În fapt deci, banii strânși sunt mult mai puțini, în jurul cifrei de 20-25.000 de lei anual. Și se duc pe mărunțișuri, de la hârtie xerox și markere pentru tablă, până la săpun și hârtie igienică. Cu greu mai rămân bani pentru văruit sau pentru vreo excursie în săptămâna de „Școala altfel”.
Idee din Vest
Problema finanțării liceelor nu există doar în România. De fapt, există oriunde în lume, inclusiv prin Anglia, Germania sau Statele Unite. Ce se face acolo? Simplu: asociația foștilor absolvenți. Iar aceștia, evident, sunt mult mai mulți decât elevii „în funcție”. Sistemul în sine este banal: din oficiu, toți absolvenții liceului sunt înscriși în asociație. Dacă vrei, te poți retrage și mulți o și fac. Cei rămași plătesc o cotizație anuală, cuprinsă de regulă între 20 și 100 de dolari. Cele mai multe licee merg pe o cotizație obligatorie minimă, mizând pe o contribuție voluntară mai mare. Dar de ce ar contribui cineva mai mult? De fapt, de ce ar contribui, în general? Din același motiv pentru care o fac părinții bogați pentru copiii lor: din orgoliu.
Lista donatorilor
Liceele publică anual o situație financiară detaliată a banilor primiți din donații și a destinațiilor date acestora. Se publică fiecare nume de fost absolvent care a donat, alături de suma oferită. Ți-e oleacă jenă, dacă ești un om de afaceri de succes sau un salariat bine plătit, să nu faci parte din asociația absolvenților sau să donezi doar câțiva creițari. Te faci de râs față de foștii colegi. În plus, în Vest există o adevărată cultură a donației și a voluntariatului. Când depui CV-ul pentru a te angaja undeva, firma verifică imediat cum stai în relația cu fosta ta școală. În funcție de suma pe care obișnuiești să o donezi, își fac o idee despre spiritul tău de echipă și despre cât ești de dispus să te implici într-o acțiune comună. Iar acesta este un aspect esențial pentru potențialul angajator.
Noi nu avem încă această cultură și avem o reținere în a ne face publice numele. Totuși, metoda poate fi aplicată. Pe site-ul oricărui liceu poate fi publicată o listă gen „Absolvenți cărora le suntem recunoscători”. Nouă ne-ar plăcea să figurăm pe o astfel de listă. Dar dumneavoastră?