Din toamnă-iarnă, nu există să deschidem televizorul pentru a urmări ultimele știri, fără să vedem amănunte din epopeea apei calde și a căldurii din București. Care mai de care explică ce greu e, cum e de neconceput ca ditamai capitala europeană să nu aibă căldură, câte sute de milioane sunt necesare pentru subvenții și cum Guvernul va face… Stați nițel, cum vine asta? Că tocmai asta ne enervează. În discuțiile pe marginea încălzirii Bucureștiului se baga până și prim-ministrul și ministrul finanțelor, dând asigurări că totul va fi fi bine. Măi, băieți, dar când fix aceleași probleme erau ridicate de primarii altor orașe din țară, unde era ministrul finanțelor să promită bani? Multe orașe au rămas fără sisteme de încălzire, locuitorii fiind nevoiți să se întoarcă la sobe și plite. „Asta e, primăriile să facă bine să eficientizeze sistemul”, a fost răspunsul venit de la București. Acum însă, când bucureștenii, care și așa plătesc cel mai puțin din toată țara pentru apa caldă și căldura pe care le consumă, au probleme, toată lumea le plânge de milă și promite să-i ajute. Bucureștenii plătesc 164 de lei gigacaloria. Ieșenii, cu aproape 100 de lei în plus, cu tot cu subvențiile Primăriei. Iar bani guvernamentali… ioc. Se poate totuși și altfel? Asta vom vedea împreună.
Context istoric
Sistemele de termoficare din toată țara au intrat în criză în anii ’90. Centralele orășenești erau gândite să furnizeze energie industriei și căldură populației. Când industria s-a prăbușit, centralele au continuat să producă agent termic, dar rentabilitatea s-a dus naibii. În condițiile în care țevile, deja vechi, pierdeau peste 40% din căldură, în lipsa unei industrii care să consume mult, prețul gigacaloriei a explodat, iar oamenii nu au mai putut plăti. Inițial, oamenii au fost debranșați forțat. Pe urmă, CET-urile s-au prins că un client odată debranșat e pierdut pentru vecie și au făcut totul pentru a împiedica debranșările. Era însă prea târziu, iar apariția centralelor de apartament a făcut și mai mulți oameni să părăsească sistemul centralizat, scump și ineficient. Așa a dat faliment și CET-ul ieșean, printre altele. Prezența Dalkia/Veolia a reprezentat un scurt intermezzo. Acum, sistemul ieșean a fost preluat din nou de Primărie. Dar măcar la noi a existat inspirația de a se schimba magistralele cu altele noi, pe bani europeni. Vă amintiți cum se circula printre gropi și șanțuri anii trecuți, nu? Bucureștiul abia acum s-a apucat să-și schimbe țevile. De teamă să nu-i înjure lumea pentru problemele inerente din trafic, primarii au tot amânat momentul ruperii mâței în două.
„Așa da”
Dar nu despre București voiam să vorbim acum și nici despre Iași. Bucureștiul e un exemplu de „așa nu”. Iașul nu e un exemplu de niciun fel. Am făcut și noi ce au făcut alții, dar nimic în plus. Vom vorbi despre… Oradea. Pentru că orașul bihorean poate fi privit ca un model de cum „așa nu” poate deveni „așa da”.
Coceni sau energia termală
Acum vreo 20 de ani, cu un CET la fel de falimentar ca al nostru, Oradea a încercat să găsească alte soluții. Iar idei nu se poate spune că nu au avut. S-au gândit să modifice nițel cazanele, ca să le poată alimenta cu coceni de porumb, nu cu cărbune, mult mai scump. A fost un eșec gigantic, pentru că puterea calorică a păpușoiului nu e chiar așa de mare. Apoi, cum să strângi atâția coceni? Trimiți camioanele să meargă din poartă-n poartă? A, dacă aveai vreun producător care să cultive 100.000 de hectare de porumb, ca să discuți cu un singur om, poate ar fi mers. Dar când fiecare om are 2-3 hectare, aprovizionarea ritmică este practic imposibilă. Au mai încercat orădenii să folosească energia termală. Au bafta de a fi singurul loc din România unde căldura subterană este suficient de disponibilă pentru a fi utilizată rentabil. Doar că instalațiile sunt înfiorător de scumpe, așa că nu a mers nici asta. La început, pentru că pe urmă lucrurile s-au schimbat.
De la „mama” UE
În 2007 România a intrat în Uniunea Europeană, iar primăriile din țară au avut la dispoziție fonduri importante pentru a-și pune la punct rețeaua de termoficare. Știți și dumneavoastră că Europa e ecologistă. Așa că dă bani pentru cazane mai eficiente, dă bani pentru țevi noi, ca să fie mai puține pierderi, deci să se ardă mai puțin cărbune pentru aceeași căldură, dă bani pentru soluții inovative, dă bani pentru izolarea blocurilor și tot așa. Bucureștiul nu s-a băgat la banii europeni. Iașul, odată cu plutonul. Printre deschizătorii de drumuri au fost orădenii.
Integral pe gaz
Au renunțat la centrala pe cărbune și păcură, veche din 1966, înlocuind-o cu una pe gaz, nou-nouță. Mai eficientă și mai puțin poluantă, ca să placă și Europei. Noua centrală a fost făcută de General Electric și, de fapt, e mai puțin centrală, cât motor de avion. Dacă ar avea aripi și nu ar fi înfiptă în beton, ar zbura. Nu a fost de ajuns, pentru că trei sferturi din țevi erau mai vechi de 25 de ani, se produceau 4-5 avarii importante zilnic, iar pierderile din rețea se ridicau la 44%. Degeaba ai centrală modernă, dacă jumătate din producție se duce în pământ. Centrala și 17,5 km de magistrale, în valoare totală de 77 milioane euro au reprezentat prima etapă de modernizare. A doua, a constat în înlocuirea a încă 20 km de magistrale și începerea modernizării punctelor termice. Banii pentru punctele termice i-a dat Guvernul, la pachet cu fonduri pentru începerea înlocuirii rețelei secundare, adică cea care pleacă de la magistrale și ajunge la blocuri. E o sursă pe care, din păcate, Iașul nu s-a gândit să o folosească.
Alte surse de finanțare
Isteți sau pur și simplu buni la geografie politică, orădenii au constatat că mai sunt țări cu bani în Europa și în afara UE. Clujenii i-au jumulit pe elvețieni pentru autobuze ecologice. Orădenii, pe norvegieni, care au de-a bani din petrol de nu știu ce să facă cu ei. De la norvegieni, Oradea a ciupit niște bani pentru utilizarea energiei geotermale și reabilitarea punctului termic aferent campusului universitar. Ideea a fost vândută și europenilor, care au aprobat un proiect de 19 milioane euro pentru alimentarea cu agent termic geotermal a unui cartier întreg. S-au băgat bani și în conducte de recirculare, astfel încât să nu dai drumul la robinete cu jumătate de oră înainte de baie, ca să se încălzească apa, dar și în radiocontoare ce pot fi citite de la distanță. Se economisesc astfel banii cu echipele care înainte mergeau din casă în casă pentru a citi repartitoarele. Și nici nu riscă agenții să fie înjurați de vreun locatar cu pălinca-n freză. Și mai frumos, orădenii le-au bătut galeș din gene și vecinilor unguri. În fond, un sfert dintre orădeni vorbesc maghiara din naștere. Doar n-o să-și lase Ungaria conaționalii din România în frig, nu? Iar Ungaria a dat și ea bani.
Este rentabilă
Una peste alta, Oradea a investit până acum cam 130 milioane euro în reabilitarea sistemului de termoficare și are în derulare proiecte în valoare de încă 70 milioane euro. Pierderile din rețea au scăzut la 20% și continuă să scadă. Iar societatea locală de termoficare este una dintre puținele din țară care este rentabilă. Au un profit minim, de vreo 0,4%, dar îl au. Ar fi ilogic să aibă profit mai mare, câtă vreme încă primesc subvenții de la primărie. Doar că la Oradea, subvențiile primăriei au scăzut treptat, până la 50 de lei pe gigacalorie, față de 160 de lei cât se plătesc la Iași. Iar diferența înseamnă bani care rămân primăriei pentru asfalt, pentru școli, pentru crește, pentru…