Întâlnire de gradul III între karatistul Danileț și magistrul Toader (pamflet)

Satiră cu ștaif

De câteva zile, judecătorul Cristi Danileț și fostul ministru al Justiției, Tudorel Toader, se contrează de la distanță pe tema unor presupuse relații de amiciție din trecut. Pe de o parte, Danileț susține că Toader venea în concedii la Vatra Dornei și căuta să-l întâlnească, iar pe de altă parte, Toader îl contrazice vehement, afirmând că, dimpotrivă, s-a întâlnit cu Dănileț o singură dată, la baza pârtiei, unde au purtat o scurtă discuție. După o scurtă investigație, am aflat modul în care a decurs dialogul. (pamflet)

Cristi Danileț – Să trăiți, domnule rector! Îmi cer scuze, nu știu dacă vă mai aduceți aminte de mine, sunt Danileț, fost student de-al dumneavoastră.
Tudorel Toader: – Dragă domnule, există suspiciuni rezonabile ca dumneata chiar să fi fost unul dintre discipolii mei pe vremea când eram magistru la catedra de drept. Deși, la o scurtă evaluare a probelor depuse la dosarul memoriei, cu regret pot afirma că nu am găsit referințe despre matale.

Cristi Danileț – E posibil ca, din cauza timidității mele, să nu vă fi atras atenția la cursuri. Dar să știți că m-am schimbat între timp! Am urmat cursuri de karate, am devenit un Bruce Lee al instanțelor, port centura neagră pe sub roba de judecător.
Tudorel Toader: – Dragă, în justiție există alte metode de apărare a principiilor juridice. Ai auzit de pledoarie?

Cristi Danileț: – Astea-s mofturi. Judo și karatele sunt noile mele coduri de legi. A trecut vremea când un avocat încerca să-l facă din vorbe pe un judecător. În geanta fiecărui magistrat trebuie să se afle nunceagul de Ninja! Să știe să pareze, să se eschiveze dacă e cazul.
Tudorel Toader: – Detest violența. Uite, mai degrabă prefer să schiez aici, la Vatra Dornei, să mă relaxez luând cina la o păstrăvărie sau citind din cărțile mele despre Constituție.

Cristi Danileț: – Iar în timpul ăsta corupția să înflorească, nu-i așa? O clipă, mă sună doamna Monica Macovei. Da, doamnă! Sigur, luăm micul dejun împreună.
Tudorel Toader: – Dă-mi voie să cred că ai primit o însărcinare urgentă din partea doamnei Macovei.

Cristi Danileț: – Da, are un dosar mai greu în analiză.
Tudorel Toader: – Atunci, mult succes, tinere! Nu te mai rețin. Ladies first, cum zice neamțul!

Cristi Danileț: – Scuzați-mă că îndrăznesc, nu vreți să facem un selfie?
Tudorel Toader: – Și apoi să-l folosești ca un ascendent profesional? Hai, ciao și n-am cuvinte!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *