Barna, în căutarea Cotroceniului pierdut, încercând să recupereze la Iaşi scăderea în sondaje (pamflet)

Dan Barna, preşedintele USR şi candidat la funcţia de preşedinte al României, a avut o vizită relativ tensionată la Iaşi. Unul dintre motive ar fi că şi-a revăzut fosta concurentă la poziţia de şef al USR, Cosette Chichirău, raporturile dintre cei doi nefiind foarte amiabile. Apoi, Barna, atacat din toate părţile, mai ales cu privire […]

Afla mai multe

Liberalii rezistenți. Cazul struţocămilei. Directori convinși că există viaţă la bugetari şi după venirea liberalilor la putere

Centrul Regional pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale Iaşi este o instituţie aflată pe o stradă liniştită din Copou, departe de lumea dezlănţuită a controverselor politico – administrative. În acest sălaş binecuvântat de veşnicia funcţiilor născute în vatra satului românesc activează un trio de fruntaşi liberali bine dosiţi după uşile capitonate. Liviu Bulgaru, directorul acestui Centru anonim […]

Afla mai multe

Bârfe cu efect, vi le dăm direct. Useriștii își împart funcții pe care nu le au

Trei zile, atât a durat frăsuiala la usereul local. Don’șoara Coconette s-a autointitulat candidat la palatul roznovenesc și cu asta, basta. A, înainte a fost un simulacru de dezbatere, cu unicul său contracandidat. Competitorul nu prididea s-o laude pe don’șoara deputat pe unde apuca. Semn că jocurile fuseseră făcute. Răspunsul e simplu: lui don Mișu […]

Afla mai multe

Romeo Vatră, de strajă la afişul electoral al preşedintelui Klaus Iohannis

Consilierul judeţean PNL Romeo Vatră, unul dintre comunicatorii liberalilor ieşeni, face glumiţe pe Facebook cu privire la useriştii care îi stau în coastă. Pentru că n-avea tupeul să se ia de careva mai şmecher, Vatră l-a prins de coadă pe tânărul deputat Iulian Bulai. „Un deputăţel USR s-a dus pe bicicletă la negocierile cu Preşedintele […]

Afla mai multe

Pelerini discreţi la Sfânta Parascheva. Cosette Chichirău, apelând la sprijin divin pentru reuşita sa la Primărie (pamflet)

Fără îndoială, Hramul Sfintei Parascheva a reprezentat evenimentul principal derulat la Iaşi la începutul acestei săptămâni. Peste 200.000 de pelerini au luat cu asalt oraşul, doborând toate recordurile înregistrate până acum în ceea ce priveşte numărul de vizitatori sosiţi la Iaşi pentru a se închina la moaştele Sfintei Parascheva. În toată această fierbere spirituală care […]

Afla mai multe

Erou al unui duel ca la carte în Spania. Varujan Vosganian, deputatul care iubeşte boemia vieţii de poet

Când prinde câte o portiţă liberă, deputatul Varujan Vosganian părăseşte incinta încinsă a politicii româneşti, căutându-şi supape de defulare culturală. Promovat intens de către lumea literară ieşeană, la ale cărei manifestări este permanent invitat, de zici că a fost votat doar de poeţii şi scriitorii din târg, Vosganian a dat o fugă până la Alicante, […]

Afla mai multe

Aeroportul, eterna obsesie a lui Bodea

Marius Bodea, şeful organizaţiei municipale a PNL Iaşi, o dă din nou cu oiştea-n gardul Facebookului. Avid după imagine şi mereu frustrat de ideea că a pierdut din mână jucăria electorală a Aeroportului pe care l-a condus, fruntaşul liberal foloseşte imaginea propriului fiu pentru a-şi cosmetiza alura politică. „Când era mic copil, Vlad era pasionat […]

Afla mai multe

Ludovic Orban, hotărât să cunoască România din profundul judeţului Iaşi (pamflet)

Sărbătoare mare pentru liberalii ieşeni, dar şi pentru cei din întreaga regiune de Nord Est a României. Sâmbăta trecută, Klaus Iohannis a descălecat la Iaşi, participând la o adunare a întregii suflări liberale din centrul şi nordul Moldovei. Preşedintele a fost dezlănţuit, făcând poze cu orice ieşean întâlnit prin faţa Palatului Culturii. Evident, fruntaşii din […]

Afla mai multe

Costel Alexe a măturat pe jos cu poluarea mondială

Costel Alexe, şeful liberalilor ieşeni, a petrecut într-un mod elegant săptămânile trecute, departe de muritorii de rând din oraşele şi satele ieşene. Timp de câteva zile, Alexe s-a desfătat pe plaiurile americane, băgându-se în seamă prin New York la o reuniune a Organizaţiei Naţiunilor Unite pe tema protecţiei mediului înconjurător. Faptul că expertiza lui Alexe […]

Afla mai multe

Bârfe satiră, pe nimeni nu miră. Se vrea vice și pace

Ziceam că liberarii stau ca-n stație, când aștepți tramvaiul. Gata să se năpustească pe uși și să prindă locurile goale. Sau chiar să-i ridice pe cei care stau deja pe scaune. Așa și liberarii ieșeni așteaptă să se așeze pe scaunele din primării, CL-uri, CJ-uri și direcții deconcentrate. La Iași, unul se vrea primar, altul […]

Afla mai multe