Bârfe cu efect, vi le dăm direct. Useriștii își împart funcții pe care nu le au

Haz de necaz

Trei zile, atât a durat frăsuiala la usereul local. Don’șoara Coconette s-a autointitulat candidat la palatul roznovenesc și cu asta, basta. A, înainte a fost un simulacru de dezbatere, cu unicul său contracandidat. Competitorul nu prididea s-o laude pe don’șoara deputat pe unde apuca. Semn că jocurile fuseseră făcute. Răspunsul e simplu: lui don Mișu i s-a promis un post baban, fie pe lista derutaților, fie în administrația locală, poate chiar prefect. Că tot a tras-o el sus și tare cu legalitatea actelor. Jurist de profesie, probabil ar vrea să-și înmoaie oasele câțiva ani în fotoliul de reprezentant al Guvernului în teritoriu. Cam astea ar fi planurile #rezist la Iași. Iar despre competiția internă a usereului local pentru desemnarea propriului candidat la Consiliul Județean Iași la care se înscriseseră trei pretendenți, nicio vorbă. Deh, nu s-au aranjat încă apele acolo.

După prezidențiale, bubuială în filială: Cele două tabere din sânul liberarilor mai au puțin și ajung în stadiul de a se bate în plină stradă sau în propriul sediu din Podu ăl Roș. Una din tabere, condusă de don Costello e în avantaj. Și numeric și în ochii conducerii centrale. Cealaltă tabără, a lui don Marus e limitată și numeric, dar n-are nici intrare la barosanii partidului, la cei din filiala centrală. Acum, mai nou, fiindcă don Marus are șanse extrem de reduse de a reprezenta partidul în alegerile din vară pentru jilțul din palatul roznovenesc, și-ar dori o candidatură la casa cu pătrate, ca să iasă prezident de județ. Problema e că funcția asta o vizează și don Costello. Deci, conflictul tinde să se acutizeze. După prezidențiale este de așteptat ca cei din centrala liberală să descalece la Iași și să-i rezolve conflictul, decapitând, politic, pe unul dintre cei doi.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *