Supraviețuitorii: standul comercial, ca afacere de familie

Metropola

La începutul anilor ’90, care mai de care se „privatizase”, cum se spunea pe atunci. Deși legea societăților comerciale a fost una dintre primele legi scoase de Parlamentul improvizat de atunci, în fapt fiecare făcea cam cum îl tăia capul. Știa nevastă-ta să facă plăcinte? Luai masa pliantă și te coborai cu ea în fața blocului și începeai să vinzi. Dacă te lua careva la rost, strângeai plăcintele și masa și te duceai mai încolo. Ei, dragilor, a trecut timpul, lucrurile s-au schimbat și s-au mai așezat. Nu mai merge acum ca în sălbaticii ani ’90, dar românul are întotdeauna idei, iar comerțul este cea mai la îndemână opțiune pentru o mică afacere. Cât te-ar costa să te lansezi în micul comerț, așa cum au făcut părinții colegului tău de bancă acum 28 de ani? Ce-ar fi să deschizi un mic spațiu într-un centru comercial de tip en-gros? Ce-ai putea vinde ca să faci un bănuț?

Zonă cu vad
Cel mai important lucru pentru un magazin este vadul. Trebuie să fii sigur că viitorii clienți vor ajunge la tine, vor intra în magazin și vor cumpăra. Iar vadul comercial e o chestie atât de vagă și de greu de definit, încât nu poți fi niciodată sigur că ți-ai ales bine locul. La parterul blocului unde stăm erau două tonete, separate de o alee. Vindeau cam aceleași lucruri. Mă rog, una vindea, că cealaltă mai deloc. Până la urmă, a dat faliment, așa cum au pățit și cei care au preluat-o și urmașii acestora. Trei falimente în doi ani, în timp ce toneta de alături a devenit între timp magazin. De ce a mers una, iar cealaltă, nu? Mister. Ei, cam așa e și cu vadul. Așa că e de preferat să alegi un loc cu vad garantat, cum este de exemplu Egros sau Siraj, celălalt mare complex. Sunt locuri suficient de vizitate ca să nu duci lipsă de clienți. Te poți duce tu să discuți, iar pe nevastă o lași să rezolve cu înființarea firmei.

\"\"Mic îndreptar
Pentru această etapă, costurile sunt minime. Nu prea comentăm noi ce face Guvernul actual, dar desființarea celor 102 taxe a fost o idee bună. Până în 2016, înființarea unui SRL costa 353 de lei, cu diversele taxe care trebuiau achitate. Acum, mai costă doar 31,5 lei, adică prețul anunțului publicat în Monitorul Oficial. Mai sunt și 200 de lei pe care trebuie să-i depui în contul firmei drept capital social, dar așa e dintotdeauna. Înființarea propriu-zisă, cu toate procedurile, durează cam trei zile. Mult față de Estonia, unde durează 5 minute și se face online, dar și mai ieftin, că acolo te costă 100 de euro. Dacă apelezi la o firmă specializată de consultanță, pentru a fi scutit de alergătură, trebuie să mai plătești 3-500 de lei.

Închirierea unei boxe
Următorul pas ar fi închirierea unui stand. De exemplu, Egros nu impune o limită maximă a dimensiunilor acestora. Dacă vrei și ai bani, poți închiria tot complexul. Un minim există însă, respectiv 10 mp. În funcție de amplasamentul standului și de dimensiunile acestuia, chiria variază între 8 și 30 de euro/mp lunar. Cu 1.000 de lei lunar îți poți închiria un spațiu standard decent. La închiriere se plătește și o garanție, echivalentă cu chiria pe o lună, deci altă mie de lei. Cu standul gol nu faci însă nimic, așa că mai trebuie să-l și amenajezi, cu tejghea, rafturi, casă de marcat și toate celelalte. Aici, oferta este aproape nelimitată. Niște rafturi metalice rezistente te pot costa 5-600 de lei pe metru liniar. Tejgheaua, încă 3-500 de lei, casa de marcat 300-1.000 de lei. În general, cam cu 5-6.000 de lei îți poți dota magazinul cu tot ce are nevoie, în afară de marfă.

Ceva inedit
Ei, aici e aici. E punctul în care e mai greu de dat sfaturi clare. Ce să vinzi? Dacă e să ne întrebați pe noi, nu vă recomandăm produse alimentare. Există genul ăsta de magazine în Egros și sunt tot timpul aglomerate, deci ar mai încăpea unul. Dar e bătaie de cap, cu tot felul de avize și controale: DSV, DSP, OPC și alte acronime dintr-astea. Haine sau pantofi vând mulți. E greu să-ți fidelizezi clienții când vinzi ce vinde toată lumea. Ideal ar fi să vinzi ceva unic. Mulți vin la Egros pentru a cumpăra cadouri la un preț rezonabil. Poți veni în întâmpinarea acestora cu un stand de cadouri, jucării sau bijuterii hand-made. Există mii de site-uri cu idei din categoria „do it yourself”. E o idee. Iar reclamă se poate face pe OLX. Mulți comercianți din Egros fac asta.

Afacere la cheie
Mai există și posibilitatea, dacă aveți ceva bani, să cumpărați o afacere la cheie, adică un stand la care renunță altcineva. Prețurile variază între 1.000 și 5.000 de euro. Aici însă trebuie mai multă atenție. Una e ca omul să vândă pentru că pleacă din țară, alta e să vândă pentru că afacerea nu merge. Altfel, ce să vă mai spunem? A, da. Baftă!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *