Rolul extraordinar pe care germanul Iacob Czihak l-a avut în evoluția Iașului

Metropolis

Una dintre concluziile în privința evoluției țării noastre după război este faptul că România a devenit în doar o jumătate de secol un stat aproape 100% național. Cu excepția ungurilor de care ne temem și a țiganilor pe care îi disprețuim, nu mai avem practic minorități semnificative numeric. De zeci de ani, suntem doar noi cu noi. Iar acest fapt întreține o xenofobie latentă și un sentiment de „noi suntem cei mai buni din lume, dar dușmanii ne sabotează”. E drept, la asta a contribuit din plin și comunismul naționalist promovat de Ceaușescu, dar lipsa posibilității de a face comparații ne ține în bula noastră de „români verzi”, uitând sau chiar neștiind vreodată câte datorăm străinilor. Am ai vorbit noi despre rolul străinilor în modernizarea României și în transformarea orașului nostru în „dulcele târg” și vom mai vorbi. Cu voia dumneavoastră, chiar azi, când vom povesti despre cel care a înlocuit la Iași leacurile cu medicamente, iar bolnițele cu spitale.

Poveste de dragoste
Totul începe cu un episod de telenovelă. Un tânăr neamț de familie bună, proaspăt doctor în medicină, se îndrăgostește de fiica unuia dintre profesorii săi. Bătrânul nu este însă de acord cu legătura, așa că cei doi îndrăgostiți fug împreună, într-un colț uitat de lume, unde mâna severă a tatălui nu-i putea ajunge. Pe tânăr îl chema Iacob Czihak, pe iubita lui, Therese Hirth, iar colțul uitat de lume era Iașul nostru. La 1825, nu era capătul lumii, era chiar dincolo de el. Noi zicem că eram semi-intependenți. Abia scăpaserăm de fanarioți și reveniserăm la domnii pământeni sub Ioan Sandu Sturza. Pentru restul Europei însă, nu eram decât o provincie a Imperiului Otoman. Uitați-vă pe orice hartă a Europei acelui timp: doar în cărțile românești, Turcia se oprește la Dunăre, în toate celelalte, are granița pe Carpați.

Oarecare liniște
Iacob Czihak a ajuns în Moldova într-una dintre puținele și scurtele perioade de oarecare liniște. Ultimul război dintre ruși și turci se încheiase în 1812, iar pe noi ne costase jumătatea estică a țării, Basarabia. Deja se simțea în aer, din nou, miros de praf de pușcă. Următorul război ruso-turc avea să izbucnească în 1828.

Sarcina extrauterină
Pentru Iacob Czihak, acest război avea să fie șansa vieții. Era medic bun, școlit în Germania, cu o lucrare de doctorat pe o temă de avangardă pe atunci, sarcina extrauterină, dar… era tânăr. Or, boierii noștri aveau încredere doar în bărbile lungi până la brâu. Czihak nici mustață n-a purtat până la bătrânețe. Așa că nu câștiga mare lucru din cabinetul său. De nevoie sau din ambiție, se angajează în armata rusă, unde se face imediat remarcat. Este numit cavaler și decorat cu ordinul Sf. Stanislav clasa a II-a, distincție care inițial se acorda doar unui număr de maxim 100 de nobili aflați la cel puțin a patra generație și pe care rușii o dădeau polonezilor care se distinseseră în serviciul țarului. Czihak nu era nici nobil, nici polonez, dar era bun.

Prima asociație științifică
Ei, iar cu crucea Ordinului Sf. Stanislav în piept, altfel se uită la tine lumea în Iași, nu? Prestigiul lui Iacob Czihak crește brusc. La nici 30 de ani, i se încredințează coordonarea eforturilor de combatere a epidemiei de ciumă din Iașul anului 1829. Un an mai târziu, înființează un cerc de lectură medicală ce avea să se transforme în 1833 în prima asociație științifică din România, Societatea de Medici și Naturaliști. De fapt, era prima astfel de asociație din toată regiunea balcanică.

În toate domeniile
Societatea nu era doar un club unde se adunau niște oameni de știință să vorbească de-ale lor între ei. Dimpotrivă, avea să îndeplinească un rol crucial în istoria Moldovei. În sediul său a fost ales ca domn Alexandru Ioan Cuza. Societatea a înființat muzee, biblioteci, institute de cercetare, spitale, clinici, facultăți și chiar universități. Era un fel de Academie a Moldovei, combinată cu o puternică implicare în viața politică a țării.
Că tot ziceam de muzee, Muzeul de Istorie Naturală din Iași, de pe Independenței, își datorează existența tot lui Czihak. A fost ideea și inițiativa lui. Și tot el a donat primele exponate și cărți din bibliotecă. După o călătorie în Germania, Czihak organizează în muzeu, la 1842, o expoziție de unelte agricole, punând astfel și bazele modernizării agriculturii românești.

A dat numele Spitalului Militar
E greu de cuprins într-un articol atât de scurt întreaga activitate politică și științifică a neamțului fugit la Iași de mânia unui tată. Acest neamț a înființat însă medicina modernă la noi. A pus bazele agriculturii moderne, a studiului științelor naturale, a scris primul manual de științe naturale, a… multe. Avea să moară în 1887 în orașul natal, Aschaffenburg. Pentru țara în care se născuse, a fost unul printre alții. Pentru România, a fost unul dintre primii membri de onoare ai Academiei abia înfințate. La Iași, amintirea sa este păstrată doar de numele Spitalului Militar. Parcă e cam puțin, nu credeți?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *