Tiraje modeste. Presa culturală, literatură de sertar

Metropolis

În primăvara lui 1867, pe piața ieșeană apărea primul număr al revistei „Convorbiri literare”, organul de presă al cenaclului „Junimea”. Ați învățat de amândouă în liceu și vă este cunoscut, desigur, că în afară de clasicii Eminescu și Creangă, „Convorbirile” ieșene i-au consacrat pe Ion Luca Caragiale, Ioan Slavici, Alecsandri, Coșbuc, Goga, Dinu Zamfirescu, Panait Cerna și cine mai știe pe câți alți corifei ai literaturii noastre. Între noi fie vorba, literatura era pentru „Convorbiri”, ca și pentru cenaclul „Junimea”, o preocupare aproape secundară. Revista și cenaclul erau într-atât de puternice și de cunoscute, nu numai în Iași, încât făceau efectiv agenda politică a țării. De fapt, „Junimea” chiar era acuzată că funcționa mai mult ca un club conservator extrem de influent, decât ca pepinieră de talente literare. Ca să fim cinstiți, cenaclul și revista se ocupau și cu literatura, dar și cu politica. Iar acum vine timpul clasicei întrebări eminesciene: „Iară noi? Noi, epigonii?” Ce-a mai rămas din presa culturală ieșeană? Mai există? Mai contează?

3-4 reviste culturale
Acum câteva zile, am intrat într-o librărie din centrul Iașului, în căutarea unor cărți pentru un cadou. Pe o masă, printre alte publicații se afla și un teanc din „Cronica”, una dintre cele 3-4 reviste culturale care mai apar în Iași. Tehnic vorbind, hârtie de calitate, tipar excelent, iar prețul de 5 lei, mai mult decât convenabil. Nu comentăm conținutul, pentru că nu suntem critici literari, iar câte capete, atâtea păreri. În condiții grafice la fel de bune sau în orice caz, comparabile, apar și „Timpul”, „Convorbiri literare” sau „Suplimentul de cultură”. „Convorbirile” este aproape o carte, cu 48 de pagini format A4. Chiar ai ce citi timp de o săptămână. Celelalte reviste au până în 16 pagini, suficient cât să-ți ocupe două zile de citit în fotoliu, la un ceai. Dar cam aici se opresc veștile bune.

Tiraje „de sacoșă”
Niciuna dintre revistele culturale ieșene nu se susține financiar singură. Fără banii Consiliului Județean, Primăriei sau chiar Guvernului, fără sedii gratuite și fără sponsorizări, ar pune lacătul pe ușă în scurt timp. Tirajele sunt nesemnificative, „de sacoșă” cum se spune, de la 2-300 de exemplare, la cel mult 2.000. Ca urmare, ele se distribuie în familie, între scriitori, care ajung astfel să se citească practic unul pe celălalt. La Iași se face astfel mai mult literatură de sertar. Puține exemplare ajung în librării sau la tonete, dar numai în câteva. Zilele când o revistă literară ieșeană făcea legea în toată țara au apus de mult. De altfel, nici revistele cu distribuție națională nu se simt foarte bine. „Dilema veche”, de exemplu, vinde în toată țara cam 4.800 de exemplare săptămânal. Cam 120 în fiecare județ.

Apar pe sărite
Cu o singură excepție, „Suplimentul de cultură”, care apare săptămânal, celelalte reviste culturale ieșene apar lunar, trimestrial sau pe sărite, când mai pică niște bani de undeva. În aceste condiții de tiraj și frecvență, nici nu mai poate fi vorba de lansarea vreunui curent literar precum poporanismul, sămănătorismul, simbolismul sau dadaismul, cum se întâmpla „pe vremuri”.

Cititori ar fi
Ce este însă cel mai trist este că în bună măsură, vinovații pentru starea jalnică a presei culturale ieșene sunt chiar cei care le editează. Iașul reprezintă una dintre cele mai bune piețe culturale din țară, fapt dovedit de succesul de public pe care îl are orice târg de carte, de numeroasele premiere teatrale, de operă sau filarmonice la care se epuizează biletele din primele zile, ca și de miile de ieșeni care umplu sălile sau corturile în care se desfășoară evenimentele Festivalului Internațional de Literatură și Traducere.

Pagini goale
Totuși, revistele noastre culturale se arată incapabile să profite de această conjunctură favorabilă. „Convorbiri literare” publică, așa cum e și firesc, cu precădere literatură și critică literară. Promovarea sa este însă ca și inexistentă în afara mediului strict literar. Pe net, cea mai recentă apariție este din martie, iar rubrica „Evenimente”, unde ne-am aștepta să găsim informații despre ce urmează să se mai întâmple în cultura ieșeană, este goală. La fel se întâmplă și cu „Timpul”, ultimul număr prezentat pe site fiind din… martie 2018. Deși oficial e revistă culturală, două treimi din „Timpul” constă în comentarii politice. Nu zicem că ar fi scrise prost, dar dacă vrem politică, citim altceva. Doar pe Facebook, revista este mai activă și mai prezintă și evenimente culturale, pe lângă analize despre atentatele din Sri Lanka sau despre Brexit. Am vrea să vă vorbim și despre „Cronica”, dar ce se poate spune despre un simplu blog, unde ultima postare este de acum cinci ani? Despre „Însemnări ieșene” nu putem spune altceva decât că proiectul relansării revistei scoase de Sadoveanu, Topârceanu, Mihai Codreanu și G.T. Popa a murit nevăzut și nebăgat în seamă de nimeni. În urma „Însemnărilor” a rămas doar o pagină goală pe site-ul editurii „Junimea”.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *