87 de ani de la cele mai devastatoare inundații din istoria Iașului

Reflector

V-ați plimbat în ultimele zile pe malurile Bahluiului? După zile întregi de ploi zdravene, râul care traversează molcom Iașul a ajuns aproape un torent nervos, bolborosind mâl și scuipând nămol. Văzându-l ce supărat e pe viață și pe ieșeni, ne-am gândit cu reverență la cei cărora le-a trecut prin cap să regularizeze cursul Bahluiului și să construiască baraje și diguri pentru a ține în frâu pârâul pe care de obicei îl treci cu pasul. Fără ele, Iașul nostru ar fi retrăit poate acum dezastrul petrecut acum aproape 87 de ani, în iunie 1932. Ieșenii mai vârstnici își aduc aminte de inundațiile din 1970 sau 1975. Acelea însă nu au lovit Iașul, așa că rămân doar imagini TV. Cele din 1932 însă…

La Trei Calici
Suntem obișnuiți cu imaginea puhoaielor care năvălesc peste sate, undeva, printre munți, smulgând copaci din rădăcini și târând case cu ele. Totuși, mult mai periculoase sunt, poate paradoxal, râurile molcome de la șes. Sadoveanu a scris „Venea o moară pe Siret”, nu pe Bistrița. La munte, dacă nu tai ca zevzecul pădurea, aceasta strunește torentele și le taie din putere. La șes însă, albiile sunt puțin adânci, așa că apa dă pe de lături cu ușurință, pentru că nu are unde se duce altundeva. De aceea și Iașul nostru a fost deseori lovit de inundații. Tehnic, cele mai puternice au fost probabil cele din 1877, în plin război de Independență. Totuși, la acea dată, șesul Bahluiului era doar un câmp plin de stuf și papură, pe unde nu treceau decât rațele și eventual vânătorii care le căutau. La fel s-a întâmplat și în 1897. În următoarele decenii însă, lunca Bahluiului s-a umplut de mahalale, cum erau Socola, Nicolina, Sahana, Ateliere sau Trei Calici. O revărsare a apelor ar fi dus la o catastrofă. Care a și avut loc.

Transformat în arhipelag
Iarna anului 1931-1932 a fost una deosebit de friguroasă, dar și bogată în ninsori. Primăvara a venit brusc, în martie, zăpada și gheața râurilor topindu-se. Până târziu în primăvară, pământul a mustit de apă, încât în loc de păpușoi ne-am fi putut apuca de cultivat orez. Iar luna iunie a început cu ploi puternice și aproape neîntrerupte. De fapt, a plouat constant timp de trei săptămâni. Și-așa saturat de apă, pământul altfel secetos al Moldovei nu a mai putut prelua surplusul. O ultimă ploaie torențială, petrecută departe de Iași, înspre Cotnari, a fost picătura care a umplut paharul. În noaptea de 26 spre 27 iunie, Bahluiul, Nicolina și Jijia și-au ieșit din matcă și au măturat totul în cale. Liniile de cale ferată spre Hârlău, Pașcani, Botoșani și Ungheni au fost rupte de ape, care au acoperit și șoselele. Și-au ieșit din matcă până și pâraiele Ciric și Cacaina, transformând bulevardele C.A. Rosetti și I.C. Brătianu, actualul Tudor Vladimirescu, în veritabile fluvii. Iașul era rupt de restul lumii, transformându-se într-o insulă. De fapt, Iașul nostru s-a transformat în arhipelag, pentru că numai cele șapte coline se mai ridicau deasupra apei.

Soldați salvatori
Oricât de greu de crezut ar fi astăzi, valul de apă, nămol și resturi ajunsese la o înălțime de 7 metri. Prima lovită a fost mahalaua Trei Calici, unde nimic nu a mai rămas în picioare. Mahalaua se afla cam prin zona Galata-Mircea, de la confluența Bahluiului cu Nicolina până spre actualul spital de Recuperare. Zidurile de chirpici care nu au fost dărâmate de val s-au topit în apă, prăbușindu-se. În plină noapte, trupele de cavalerie cantonate pe atunci în Copou au fost trimise în mahalale, pentru a scoate oamenii din case și a-i conduce spre locuri mai înalte. I-au trimis spre primărie, unde au dormit pe holuri. Mărturiile epocii vorbesc și de un ofițer cu ordonanța sa, care s-au înecat, cu tot cu cai, printre casele ruinate. Spre lauda lor, soldații au acționat rapid și eficient, reușind să scoată din case sute de oameni înainte ca viitura să izbească. Alarma fusese dată din amonte, cu o oră sau două înainte. Dar întregul șes al Bahluiului, de la Podu Iloaiei până la sud de Iași, s-a transformat într-o mare pe care pluteau cadavre de oameni și animale, acoperișuri de stuf și sfărâmături. Până și la Gară, situată ceva mai sus, apa a ajuns la peste un metru înălțime. „Noroc” că oricum nu mai mergeau trenurile, pentru că ar fi trebuit să înoți până la casa de bilete. La cel mai propriu mod cu putință.

Nu se știe numărul morților
Deși inundațiile au dus la scufundarea sub ape a jumătate de oraș, nimeni nu a stat să calculeze pagubele produse și nici măcar să numere morții. Înaintea Iașului, puhoaiele loviseră și în vestul țării, în zona Arad, autoritățile fiind ocupate cu dezastrul de acolo. Numărul victimelor ieșene nu este cunoscut, ridicându-se poate la câteva zeci. Pagubele materiale au rămas complet necunoscute, pentru că nu s-au dat niciun fel de despăgubiri sau ajutoare. De fapt, a fost câte ceva, dar nesemnificativ. Pe 4 iulie, regele Carol al II-lea a vizitat Iașul, fiind primit cu speranță de mii de oameni. A stat vreo două ore, schimbând câteva cuvinte cu sinistrații și împărțind vreo 200 de plicuri cu bani, celor mai năpăstuiți. După plecarea lui Carol, a izbucnit scandalul, pentru că unii beneficiari ai darului regal nu pățiseră nimic. Doar „se orientaseră”, cum se spune. Niște ajutoare au mai venit pentru oameni din partea Fabricii de cărămidă de la Ciurea, care a oferit materiale de construcție. S-a oferit și primăria să ajute la reconstruirea caselor, la preț redus. Cei mai mulți sinistrați au preferat să-și refacă singuri casele. Din ce să plătească „ajutorul”, când nu mai aveau nimic?

Baraje de apărare
Tot atunci, regele a promis efectuarea de lucrări care să ferească Iașul de noi inundații. România se afla însă în plină criză economică, iar când aceasta a trecut, au început să se adune pe cerul Europei norii negri ai războiului ce stătea să vină. Bahluiul nu mai era o prioritate. Lecția reprezentată de inundațiile din 1932 a fost însă ținută minte. În anii ’60 a fost demarat un program amplu de lucrări pentru protejarea Iașului. Bahluiul are 119 km. Pe aproape jumătate din lungimea sa, respectiv pe 55 km, albia a fost adâncită, iar meandrele au fost tăiate, pentru a împiedica revărsarea. Două baraje au fost construite la Tanasa Belcești și la Pârcovaci, lângă Hârlău. Cum în 1932, cele mai mari probleme au fost provocate de râurile secundare, atenția inginerilor s-a concentrat pe ele. La Podu Iloaiei a fost construit un baraj pe Bahluieț, în 1964. La Sârca altul, pe Valea Oii. De acumulările Ciric, Aroneanu, Rediu sau Ciurbești nici nu mai pomenim, dar scopul lor este același: protejarea Iașului. Ca să vă faceți o idee despre ce efect pot avea aceste lacuri, unde de obicei mergeți la pescuit, vă vom spune doar că volumul lacului de la Podu Iloaiei este de 4,33 milioane metri cubi de apă. Dacă e vorba însă de atenuarea unei viituri, barajul poate ține 37,83 milioane de metri cubi, adică de aproape cinci ori mai mult decât barajul de la Pârcovaci. Doar potopul lui Noe ar mai putea înfrânge apărarea Iașului împotriva inundațiilor.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *