Pietonalul-promenadă, o rezolvare pompieristică

Metropolis

De câțiva ani încoace, de când cu „uite teii, nu sunt teii, ba uite-i din nou”, evităm să mergem vara pe pietonalul Ștefan cel Mare. În timpul zilei, soarele pare că se topește și se scurge pe pietre, ca să-l parafrazăm pe Labiș, iar lipsa umbrei te umple de zăduf. Pe parcursul a doar 300 de metri, nădușești ca un cal. Seara, când se mai poate respira, pietonalul e plin. Trebuie să faci slalom printre plimbăreți, fiind totodată cu ochii în patru, să nu dea vreun biciclist peste tine. Iar dacă totuși condițiile de plimbare sunt optime, mai degrabă urci Copoul. Ce să faci pe pietonalul ieșean? Poți doar să te oprești pe o terasă la o cafea sau să cumperi vreun kitsch de doi bani de la bâlciul cu căsuțe de lemn din fața mănăstirii Trei Ierarhi. Dar oare chiar așa trebuie să fie? Pietonalele altora sunt la fel de neprietenoase cu pietonii cărora le sunt destinate?

Proiect la sertar
Strategia de turism a Iașului pentru perioada 2018 – 2030 prevede crearea unui circuit pietonal de 3,5 km, în decurs de 5 ani, străzile Lăpușneanu, Ștefan cel Mare, Costache Negri, Cuza Vodă și Palat urmând să se transforme într-o zonă exclusiv de promenadă. Conform proiectului, până la sfârșitul acestui an ar trebui ca întreg bulevardul Ștefan cel Mare și strada 14 decembrie să devină pietonale, după ora 18.00 și în weekend. Ulterior, ar urma să fie închise pentru mașini strada Cuza Vodă și strada Costache Negri, de la Casa Cărții până la Hală. E drept, asta se spunea în martie anul trecut. Între timp, n-am mai auzit nimic pe această temă.

Complicat de aplicat
Între noi fie vorba, nu ne imaginăm cum ar putea fi scoase mașinile de pe strada Palat. Teoretic, ele ar putea fi mutate pe Sfântul Lazăr, doar că această stradă este deja supraaglomerată la orele de vârf. Chiar dacă proiectul va putea fi aplicat, nu se va putea spune că s-au obținut 3,5 km de pietonal. Pe Cuza Vodă ar continua să circule tramvaiele, iar trotuarele deosebit de înguste nu sunt chiar ideale pentru o promenadă. Pe o bună parte a străzii, abia încape un singur om, darămite doi îndrăgostiți la braț. Nu ne-o luați în nume de rău, dar Pașcaniul este mult peste Iași din punctul de vedere al accesibilității pietonale. Celebra sa esplanadă, împreună cu scările care leagă cele două niveluri ale orașului reprezintă o soluționare urbanistică interesantă.

Și capra și varza
Străzile oricărui oraș din lumea asta au fost amenajate cu funcțiune mixtă. Din antichitate și până în secolul al XX-lea, pe aceleași străzi mergeau și pietonii, și căruțele sau trăsurile. Trotuarele au devenit normă abia când s-a generalizat folosirea automobilelor. Iar cam de acum 50-60 de ani, s-a impus ideea creării unor spații pentru folosința exclusivă a pietonilor. La noi, din păcate, niciun primar nu a avut până acum curajul să rupă mâța în două, ci s-a încercat constant să se împace capra pietonală cu varza automobilistică. Nici chiar orașele la care ne raportăm în mod obișnuit nu au procedat altfel.

Ne-au luat fața
Cluj-Napoca a început pietonalizarea centrului acum vreo zece ani, inclusiv cu bani europeni. Doar în piatra cubică s-au băgat 28 milioane de lei, iar alte 3 milioane, dar de euro, s-au cheltuit pentru piatră naturală și lucrări de întreținere. Ce-i drept, la Cluj-Napoca piatra cubică nu-ți rupe picioarele, ca cea din Iași. Piatra pietonalelor este netedă, pistele de bicicliști curg liniștit și continuu, fără a fi întrerupte de denivelările bordurilor. Spațiile destinate pietonilor sunt mult mai ample decât la Iași, încât pe Eroilor sau în Piața Muzeului se întinde un lung șir de terase. Îți dai seama că te-ai așezat la altă terasă decât blonda de alături doar după culoarea și modelul diferit al meselor și scaunelor. În schimb, pe multe dintre străzile pietonalului s-a pus piatră, dar arborii din proiect au fost uitați, încât ai impresia că umbli printr-un deșert de granit. Numeroase străzi ale pietonalului sunt folosite ca parcări pentru mașinile riveranilor, iar promenada este deseori întreruptă de câte o stradă circulată de automobile. Totuși, măcar poți să te plimbi două ore pe pietonal, nu-l termini în zece minute, ca la noi. În concluzie, ardelenii au pietonal și nu chiar.

„Centură interioară”
Mult mai bine s-a descurcat Timișoara. Marele avantaj al bănățenilor este că în linii mari, structura de cercuri concentrice a orașului medieval s-a păstrat până în ziua de azi. Prin urmare, a fost oarecum simplu să fie scoase mașinile de pe o parte a străzilor din cartierul Cetate, pentru că au putut fi dirijate pe „centura interioară” care înconjoară cartierul. Într-o primă etapă, începută în 2015, au fost închise pentru mașini 10 străzi. Acum se lucrează la închiderea altor 10. Au fost păstrate tramvaiele care traversează Piața Libertății, dar delimitată inteligent de zona de pietonal exclusiv. Deosebit la orașul cu cea mai mare zonă pietonală din țară este strictețea cu care se veghează ca fiecare să meargă doar pe unde are voie și să păstreze curățenia și ordinea. Se întâmplă destul de des ca și bicicliștii să fie amendați de către vreun polițist local în civil pentru că nu respectă semnele care indică faptul că o stradă este destinată strict pietonilor. Timișoara mizează pe atragerea turiștilor, așa că autoritățile locale se dau peste cap ca pietonalul bănățean să nu difere de cel francez, olandez sau portughez.

Modele de afară
În lumea largă, doar cerul este limita pentru modul de amenajare a zonelor pietonale. Câte bordeie, atâtea obiceie, cum s-ar spune. Punctul comun însă pentru destinațiile turistice, adică pentru orașele care chiar vor să câștige de pe seama japonezilor sau românilor veniți în vizită este că pietonalul este chiar pietonal. Ori capră, ori varză. Mykonos, de exemplu, este o insulă grecească din Marea Egee, scumpă, dar căutată de turiști. Cam toată zona turistică este pietonală. Ar fi și greu să strecori o mașină printre două case atât de apropiate încât dacă întinzi brațele, atingi zidurile amândurora. Greu de crezut, dar nu puține sunt străduțele pe care își găsesc loc și niște mese cu scaune. Cel care vrea doar să se plimbe, trebuie să se strecoare pe lângă clienții cafenelelor. Dacă e mai rotofei, trebuie să caute altă stradă, care să-l încapă.

Accent pe vegetație
Departe de noi, dar ideală dacă n-ați prins concediu decât în octombrie sau noiembrie, este una dintre capitalele Africii de Sud, Pretoria. Sunt lunile în care te poți plimba pe pietonal pe sub arbori jacaranda abia înfloriți. Sunt niște copaci brazilieni, rude îndepărtate de-ale copacilor cu flori albe și fructe gen păstaie pe care-i întâlnim prin Iași. Doar că mov. Sau, tot departe de noi, dar cam pe aceeași paralelă, vă puteți preumbla pe Calea Filosofului, Tetsugaku-no-michi, din fosta capitală a Japoniei, Kyoto. E o alee de vreo 2 km, situată de-o parte și de alta a unui canal, străjuită de cireși. Vă închipuiți cam cum poate să arate în aprilie, nu? Pe alee se găsesc restaurante, cafenele și buticuri cu suveniruri, dar și câteva temple și altare deschise turiștilor. Stai liniștit la un ceai, privind cum ninge din cireși cu petale. Mai că te apucă filosofia sau măcar poezia. Tot în Kyoto poți găsi pădurea de bambus Sagano care este chiar ceea ce îi arată numele, doar că amenajată special pentru plimbări. Ideea cireșilor în floare a fost șterpelită și de nemți, care au un bulevard dedicat lor în fosta capitală a Germaniei de Vest, Bonn. E drept, nu e un pietonal, ci o stradă oarecare, dar nu ne-am putut abține să nu vă vorbim de ea.

Moda umbrelelor
Că veni vorba de ce se mai șterpelește, pe Lăpușneanu erau agățate la un moment dat câteva zeci de umbrele, chiar deasupra pietonilor. Ideea a fost „împrumutată” din Portugalia, unde pietonalul din orașul Águeda este umbrit în timpul verii de o mare de umbrele multicolore. Acolo e vorba atât de estetică, cât și de spirit practic. Umbrelele țin umbră în locul copacilor, într-o țară în care simți că te coci și noaptea, darămite ziua în amiaza mare. Umbrelele se asortează cu băncile, și ele vopsite multicolor și chiar cu zidurile caselor, bogat decorate. Firește, străzile Águedei sunt pline de terase, la fel de multicolore.

„Mica Veneție”
O bună parte a orașului Colmar a fost transformată în pietonal. Asta, special pentru a atrage turiștii. Situat în Alsacia, la doi pași de frontiera cu Germania, orașul și-a păstrat aspectul medieval. Zona veche, exclusiv pietonală, pare un orășel de păpuși, viu colorat, cu magazine și terase la tot pasul. Aproape că nu există copaci în zona turistică, dar clima nu este sufocant de caldă, așa că umbra lăsată de casele cu două-trei etaje este suficientă pentru turiști. Din râul Lauch, care străbate orașul, se desprind numeroase canale străjuite de arbori, orășelul fiind poreclit pentru aceasta „Mica Veneție”. E o Veneție destul de germanică, dar te pui cu marketingul turistic? Și da, te poți plimba cu barca. Nu e chiar gondolă, dar seamănă. Dacă nu găsiți Colmarul pe hartă, puteți găsi pietonale asemănătoare la Bruges, Rotterdam sau Amsterdam. Canale, copaci, bănci, flori, rațe care se plimbă pe apă. De altfel, dacă localnicii din Colmar își numesc orașul „Mica Veneție”, cei din Bruges și-l poreclesc „Veneția Nordului”.

Jocul culorilor
Apropo de Veneții, și cu asta chiar terminăm, dacă vreți să evitați miile de turiști care colcăie în fiecare zi în orașul lagunelor, puteți să vă plimbați prin Burano. E tot o Veneție, chiar în aceeași lagună cu mult mai celebrul oraș al dogilor. Aceleași insulițe separate prin canale înguste. Doar că mai puțini turiști. Și pare un oraș mai tânăr, mai vioi și mai vesel. Poate din cauza caselor, vopsite fiecare în altă culoare. Și nu-ți face nimeni scandal că valurile provocate de șalupa cu motor ar afecta fundația clădirilor.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *