Bolta Rece, o altă „școală” superioară: Universitatea vinurilor

Metropolis

Fiecare oraș are câteva locuri emblematic de care știu toți localnicii și care-l definesc, fără să fie neapărat principala atracție turistică. Parisul ar rămâne orașul iubirii și fără turnul Eiffel, câtă vreme aici va continua să existe, de exemplu, Place Pigalle, un loc celebru, deși nu e decât o intersecție oarecare. Londra s-ar descurca și fără palatul Westminster sau Big Ben, câtă vreme Hyde Park-ul va continua să găzduiască protestele de tot felul. Aceasta, deși el este doar unul dintre cele opt parcuri regale ale capitalei britanice. Dacă o catastrofă inimaginabilă ar transforma Palatul Culturii, Teatrul Național și biserica Trei Ierarhi în moloz, ieșenii noștri ar merge probabil să-și plângă amarul la Bolta Rece. Despre această clădire-simbol din Iașul nostru drag vom vorbi și noi mai departe.

Este unică
Dacă e să te gândești, „Bolta rece” e un brand destul de banal și care nu spune mare lucru. Numele evocă imediat o crâșmă cu hrube adânci și reci, dar astfel de locuri sunt cu zecile în toată țara. Cu ocazia aniversării a 40 de ani de domnie a regelui Carol I, în București a fost construit un stadion cu numele de „Bolta Rece”, undeva pe lângă Arcul de Triumf. În capitală funcționează încă în Aviatorilor un restaurant numit Bolta Rece, deschis în 1889. A fost relansat acum vreo zece ani, devenind unul dintre restaurantele de referință ale Bucureștiului. O „Boltă Rece” există până și în Sibiu, în Parcul Sub Arini. De fapt, a fost chiar prima clădire construită în parcul deschis în 1865. Dar Bolta Rece ieșeană este unică în peisajul bolților de acest fel din toată țara. Și de asta ne și mândrim cu ea.

Cămară în adânc
Cronicarii noștri scriau despre domnitori și bătălii, mai puțin despre clădiri. Bolta Rece este însă un nume care apare, suprinzător, pomenit în letopisețe. Prima oară a fost menționată în 1786, când probabil au și fost săpate primele beciuri, de către slugerul Gheorghe Costin. Nu ne întrebați dacă există vreo legătură între acest Costin și cronicarul a cărui statuie străjuiește strada Cuza Vodă. Firește, Costin nu a săpat beciurile ca să deschidă deasupra lor o crâșmă. Pur și simplu avea nevoie de beciuri pentru a-și îndeplini atribuțiile. În vechea Moldovă, slugerul era un dregător însărcinat cu aprovizionarea curții domnești și a armatei. La 1786, rangul nu mai însemna mare lucru, pentru că Moldova nu mai avea armată. Slugerul Gheorghe Costin se ocupa cu umplerea mesei domnitorului, iar beciurile îi slujeau drept cămară. Palatul Callimachi-Ghica, sediul actual al Universității de Medicină și Farmacie adăpostea pe atunci curtea domnească. Cămara numită azi Bolta Rece era la doi pași.

Confiscate de ruși
Bietul sluger nu s-a putut bucura prea mult de investiția făcută. După nici trei ani, prin Iași au trecut trupele cneazului Grigori Potemkin, favoritul țarinei ruse Ecaterina, într-unul dintre numeroasele războaie cu turcii. Condusă de Alexandr Suvurov, armata rusă i-a bătut pe turci la Focșani și Râmnic. Potemkin, care era un fel de mareșal și ministru de război, stătea la Iași, unde se ținea de chiolhanuri și beții în curtea domnească, beciurile slugerului fiind confiscate și folosite ca depozite de către ruși. De atunci a apărut și numele de „Bolta Rece” dată locului. Potemkin a murit în 1791, la vreo 60 km de Iași, pe când se îndrepta spre Nikolaiev. De otravă zic unii, de bronhopneumonie, medicii. A fost adus înapoi la Iași, îmbălsămat la Golia, unde i-au și fost înmormântate viscerele, fiind apoi trimis în Crimeea, la Cherson, pentru a fi îngropat.

Ospeția a fost construită în stil specific moldovenesc, ca o casă țărănească, cu prispă. Deasupra solului, în jurul unei mari bucătării și al unui cuptor, exista un salon unde erau serviți un număr mare de meseni. În subsol au fost zidite, în piatră, hrube cu firide, de unde lumina opaițelor se răsfrângea asupra vaselor de stejar care adăposteau licoarea de Cotnari, de Bucium, de Uricani (sursa: www.casaboltarece.ro)

Grădina de vară
Odată cu mutarea curții domnești în actualul Palat al Culturii, beciurile au devenit inutile, așa că proprietarul s-a grăbit să scape de ele, vânzându-le. Beciurile au ajuns, pe la jumătatea secolului XIX, în mâna unui evreu, care le-a intuit valoarea comercială și a construit crâșma. Când Eminescu și „popa Smântână”, adică Creangă ieșeau la braț într-o dimineață din Bolta Rece pentru a ajunge la casa Pogor unde funcționa cenaclul Junimii, crâșma lui Avraam Amira era încă nouă. N-avea nici 20 de ani de când fusese deschisă. De fapt, clădirea pe care o știm astăzi nici nu exista. Crâșma funcționa ca o grădină de vară, în curtea interioară, unde puteai bea un vin rece și mânca o friptură la fel de rece ca și vinul. Era loc de beție, nu de mâncare. Beciurile erau tot simple depozite. Restaurantul de deasupra a fost construit pe la începutul secolului XX, fiind inaugurat cu fast în 1902.

Faimă datorită mesenilor
Dacă stai să te gândești, celebritatea Bolții Reci a fost câștigată în doar câteva decenii, dar fără mult efort din partea crâșmarului. Pur și simplu a avut baftă că pe acolo au trecut Eminescu, Creangă, Anastasie Panu, Iacob Negruzzi, Caragiale, Titu Maiorescu, Vasile Conta sau Mihai Codreanu. În 1922, Bolta Rece deja era închisă. Fiii lui Avraam Amira muriseră fără moștenitori, așa că localul a rămas timp de peste 40 de ani în ruină. A fost reconstruit în 1966, de către arhitectul Ilie Costinescu. N-ați auzit de el, dar nici n-ați pierdut mare lucru. Lui îi aparțin proiectele unor clădiri cunoscute din Iași, construite toate ca niște paralelipipede din beton, în cel mai autentic stil stalinist: Casa Studenților, reconfigurarea frumosului Hotel Continental, Policlinica Mare sau sediul UJCM de pe Ștefan cel Mare, clădirea pătrățoasă cu două etaje de lângă Casa Modei. Tot el a construit și statuia Independenței. E aproape uimitor că a reușit să reconstruiască Bolta Rece după modelul original, ca o casă tradițională românească, fără a o transforma într-un cub de beton.

Locantă pentru VIP-uri
Casa Bolta Rece a fost redeschisă ca restaurant în 1966 și a devenit în scurt timp unul dintre cele mai căutate localuri din Iași. Doar că locul poeților de altădată a fost luat de mărimile politice ale vremii. Au băut aici nomenclaturiștii comuniști dinainte de 1989, în frunte cu primarul Ioan Manciuc, au băut politicienii de după 1989, ajunși prin Iași, până la Ion Iliescu și regele Mihai.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *