Totul despre Parlamentul European, totul despre alegerile de duminică

Reflector

Ei, dragilor, v-ați pregătit moral pentru mâine? Cum ce e mâine? Duminică, firește, dar nu la grătare, mici și bere ne referim. Dacă e să te iei după meteorologi, duminică o să fie cer parțial noros, cu o foarte mică probabilitate de ploaie și cu o temperatură maximă de vreo 23 de grade. Adică vreme perfectă pentru o duminică la iarbă verde. Dar poate până să plecați spre Bucium sau C.A. Rosetti, vă faceți drum și pe la secția de vot. Asta, dacă nu vreți ca alții să aleagă pentru dumneavoastră pe cei 32 de membri ai Parlamentului European care vor reprezenta România în următorii cinci ani. Când o să plece Marea Britanie o să fie chiar 33. În aproape toate țările Uniunii Europene, interesul pentru alegerile europarlamentare este redus. E și normal, pentru că e mai aproape cămașa decât surtucul. Pentru oricine, cel mai important este primarul localității în care locuiește și de aceea prezența cea mai mare se înregistrează la alegerile locale. Șeful statului e cea mai vizibilă persoană din țară, așa că prezidențialele sunt pe locul doi ca interes. Tot românul se pricepe la politică și o dezbate cu orice ocazie, așa că nici alegerile generale, pentru desemnarea deputaților și senatorilor nu sunt uitate. Dar Europa este un concept destul de vag, Bruxellesul și Strasbourgul sunt departe, așa că… Dar hai să vedem ce înseamnă exact.

Cum s-a născut ideea
Se spune că în ultimii 2.000 de ani, Pământul nu a cunoscut nicio zi de pace generală, măcar. Chiar așa și e. Întotdeauna s-au găsit două țări care să aibă ceva de împărțit sau măcar o țară în care să fie război civil. Iar Europa a fost până acum 74 de ani un continent la fel de agitat ca celelalte, dacă nu chiar mai dihai. Condițiile păcii de după primul război mondial și felul în care țările învinse au fost tratate de cele învingătoare au fost germenii celei de-a doua ciomăgeli mondiale. Sunt istorici care spun că al doilea război mondial a început în 1919, imediat ce s-a semnat pacea după primul. Tocmai de asta, în 1945 Europa a început să caute o soluție ca povestea să nu se repete, iar continentul să nu devină teatrul unui nou război. Așa s-a născut ideea Uniunii Europene. Mă rog, ideea asta o mai avusese și Napoleon, ba chiar și Hitler, dar noi ne gândim la Uniunea actuală, nu la un imperiu continental.

Reconciliere franco-germană
Iar cum majoritatea războaielor au avut ca scânteie chestiuni economice, un individ pe nume Robert Schuman a venit cu o propunere menită să dezamorseze această potențială sursă de conflict. Schuman era cumva predestinat să devină părintele UE, pentru că inclusiv istoricul personal îl recomanda. S-a născut în Marele Ducat de Luxemburg, din părinți germani, a studiat în Germania, și-a deschis un cabinet de avocat la Metz, în Lorena, iar după ce Alsacia-Lorena au reintrat în componența Franței după primul război mondial, a devenit cetățean francez vrând-nevrând. Deci, un fel de cetățean franco-german, născut în Luxemburg din părinți nemți. Dubios, nu? Totuși, faptul că era și neamț și francez l-a făcut pe Schuman să fie acceptat de ambele state și să poată media reconcilierea franco-germană după al doilea război.

Cărbune și oțel
Ca politician, Schuman a ajuns ministru al afacerilor externe în Franța, calitate în care a avut o idee genială. A propus în 1950 înființarea unei structuri suprastatale care să gestioneze producția de cărbune și oțel din cele două țări. Prin punerea la comun a producției acestor două materiale strategice, un nou război franco-german ar fi devenit imposibil fizic. Așa s-a născut Comunitatea Europeană a Cărbunelui și Oțelului. În CECO au fost cooptate de la început Olanda, Belgia și Luxemburg, nu pentru că ar fi avut cine știe ce rezerve de cărbune și cine știe ce producție de oțel, ci pentru că oricum erau prin zonă și fuseseră victime ale ambelor războaie. A fost inclusă și Italia, care își pusese în gând să devină o putere industrială și care avea ceva cărbune și oțelării în nord. Tratatul semnat la Paris în 1951 și intrat în vigoare în 1952, prin care CECO a fost înființată oficial, a fost actul de naștere al actualei UE. A urmat tratatul de la Roma din 1957, care a transformat comunitatea producției a două resurse într-o comunitate economică cu gândul de a se transforma într-o politică pan-europeană. Au urmat Tratatul de fuziune din 1965, Acordul de la Schengen din 1985, Actul Unic European din 1986, Tratatul de la Maastricht din 1992, cel de la Amsterdam din 1997, cel de la Nisa din 2001 și cel de la Lisabona din 2007, ca și o mulțime de diverse acte, acorduri, tratate și declarații comune care au conturat instituțiile Uniunii de azi.

Parlament = legislație
Care instituții? Nu vi le vom spune pe toate, pentru că lista ar fi lungă cât o zi de post. Ce e birocrația națională a fiecărei țări, dar stai să vezi cum arată aia europeană, care trebuie să le împace pe toate! Dar câteva trebuie neapărat pomenite. Parlamentul European este cel care ia decizii cu privire la extinderea UE sau la acordurile internaționale de interes comun și adoptă legislația UE, împreună cu Consiliul UE pe care îl prezidăm noi până la sfârșitul lunii iunie, pe baza propunerilor Comisiei Europene. Are două sedii, la Bruxelles și la Strasbourg, ca să fie împăcată și capra europeană, și orgoliul verzei franțuzești. Pe ăsta o să-l alegeți dumneavoastră duminică. Parlamentul este cel care alege președintele Comisiei Europene și pe membrii acesteia. El verifică felul în care s-a cheltuit bugetul UE din anul precedent și aprobă bugetul multianual, pe 7 ani, al UE. El analizează petițiile trimise de cetățeni și formează eventual comisii de anchetă.

Două consilii
Consiliul UE grupează miniștrii țărilor membre, pe diversele sectoare de activitate. Face mai multe chestii, dar cea mai importantă este adoptarea bugetului anual al UE, în baza cifrelor stabilite pe 7 ani de Parlamentul European. A, nu confundați Consiliul UE cu Consiliul European, că ăla e altă chestie. Acesta grupează președinții țărilor membre și prim-miniștrii monarhiilor europene și definește politica externă și de securitate comună a UE. E un fel de club al șmecherilor europeni, dar nu adoptă niciun act, deci puteți să nu-l băgați în seamă. Se bagă în seamă destul membrii lui și așa.

Guvernul UE
Comisia Europeană este cel mai important organism UE. Este organul executiv al uniunii, care aplică deciziile Parlamentului și Consiliului UE, dar care este totodată singura instituție UE abilitată să propună acte legislative. Practic, e guvernul UE. Fiecare stat membru desemnează un comisar, adică un ministru. Noi o avem acum pe Corina Crețu, comisar pe probleme de politici regionale de la 1 noiembrie 2014. Înaintea ei au mai fost Dacian Cioloș, comisar european pentru agricultură și dezvoltare rurală în perioada 2009-2014 și Leonard Orban, comisar european pentru multilingvism în perioada 2007-2009. Deh, abia intraserăm în UE și au trebuit să inventeze un minister special pentru noi. De fapt, Leonard Orban a fost primul și ultimul comisar pe probleme de multilingvism, pentru că nici europenii nu știau exact ce atribuții are. În 2009, comisariatul pentru multilingvism a fost desființat, fiind trecut în parohia comisariatului pentru educație și cultură.

Statele Unite ale Europei
Întorcându-ne la Parlamentul ai cărui membri îi veți alege duminică, trebuie să spunem de ce contează în fond aceste alegeri. Fără vorbe mari, alegerile de acum sunt considerate cruciale pentru viitorul Uniunii. Simplist, europenii se împart în două. O categorie este cea a euro-optimiștilor, care merg pe ideea unei Europe tot mai integrate, în care să nu conteze dacă te-ai născut neamț sau bulgar, care să funcționeze ca un stat federal, gen Statele Unite ale Europei. Euro-scepticii pun dimpotrivă accentul pe ceea ce diferențiază popoarele europene, pe ceea ce constituie „specificul național”. În optica lor, Uniunea ar trebui să dispară sau să se transforme într-un organism vag, cum e ONU, fără putere de decizie reală. Pe scurt, euro-optimiștii vor ca politica a 28 de țări să se facă la Bruxelles, euro-scepticii preferă propria capitală. Cei 751 de membri ai viitorului Parlament European vor alege care e drumul ce va fi urmat.

Doar cu buletinul
Noi mărturisim că suntem euro-optimiști. Am prins cei mai nașpa ani din Epoca de Aur a lui Ceaușescu, haosul economic și politic al anilor ’90, ca și stabilitatea economică de după 2007, anul când am aderat la UE. În 2000, niciun sat din județ nu avea vreo uliță asfaltată. Acum e asfalt în orice comună cu primar gospodar, dar nu pe puținii bani locali, ci pe ci europeni. Prin 2002-2003, prietenii noștri mergeau la muncă în Italia și se ascundeau de carabinieri, ca să nu fie expulzați. Ca să vizitezi Germania, îți trebuia viză. Acum, mergi oriunde „doar cu buletinul”, cum se spune. Ne place așa.

+ 8 mld. euro/an
Care e alternativa? Nasoală, după noi. Majoritatea europenilor consideră că despre UE se va vorbi la trecut în cel mult 20 de ani. Dacă alegerile de acum vor da puterea de decizie în mâinile euroscepticilor, chiar așa se va și întâmpla. Nu discutăm despre riscurile de securitate, despre ce ar însemna ca statele Europei să se descurce singure, fiecare în parte, în fața unei Rusii tot mai agresive. Ar fi o problemă, dar cea economică ar fi mai gravă și mai apropiată în timp. România contribuie la bugetul UE cu 3 miliarde de euro anual. De încasat, încasăm cam 11 miliarde, pe proiectele făcute de noi. Credeți că ne permitem să pierdem 8 miliarde de euro anual numai pentru ne bate cu cărămida în piept că suntem 100% stăpâni pe sărăcia noastră?

13 partide și trei independenți
Membrii Parlamentului European sunt aleși după metoda proporțională. Pentru ca un partid să obțină locuri în Parlament, trebuie să treacă pragul de 5% din voturi. Un candidat independent are nevoie de 3,1% din voturile la nivel național. Adică 100% împărțit la 32, câți europarlamentari vom avea. Veți avea de ales între 13 partide și trei independenți

Miza: 1 milion de euro într-un mandat de cinci ani
Un deputat european câștigă cam 200.000 de euro anual, dublu față de un deputat de București. În plus, mandatul unui eurodeputat durează cinci ani, nu patru ca la un deputat local. Veniturile eurodeputatului provin din mai multe surse. În primul rând, este indemnizația, care pleacă de la 6.200 de euro lunar și ajunge la vreo 7.500 pentru deputații care au și funcții prin Parlamentul European. La banii ăstia se adaugă 4.300 euro lunar ca sumă forfetară pentru întreținerea biroului parlamentar și 4.200 euro lunar pentru cazare și transport. Pentru fiecare zi de sesiune, deputatul primește o diurnă de 304 euro. Cinci ani de boierie, pe scurt. Boieria europarlamentarilor continuă și mai târziu. După vârsta de 63 de ani, ei primesc o pensie de 4.200 euro lunar.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *