Serial IEȘEANUL, 30 de ani de la Revoluție. Cum se sărbătorea Ziua Națională în comunism: „Banda cu aplauze”

Reflector

De felul lor, românii sunt un neam căruia îi plac aniversările. Sau comemorările, nu contează, băutură să fie. Nuntă de lemn, nuntă de argint, nuntă de aur, nuntă de diamant, 40 de zile, 7 ani, orice. Iar cifrele rotunde ne plac din cale-afară. În 2017, am aniversat 100 de ani de la victoria de la Mărășești. Anul trecut, am sărbătorit 100 de ani de la Marea Unire. Anul ăsta, vom celebra împlinirea a 30 de ani de la evenimentele din decembrie 1989. Se va vorbi mult pe tema asta, se vor face bilanțuri și se vor lua angajamente ce vor fi uitate a doua zi. Prinși și noi în vârtejul aniversărilor, ne-am gândit să facem un mic serial cu episoade dedicate anilor dinainte de 1989. Pentru început vom vorbi despre 23 august. Ce era, cum se marca și ce a mai rămas din fosta sărbătoare națională. În fond, s-au împlinit 75 de ani, nu? Chiar, de la ce?

Mistificări ale istoriei
Deși teoria marxistă proclama comunismul ca o etapă firească în evoluția societății, după sclavagism, feudalism și capitalism, de fapt nicăieri în lume comuniștii nu au ajuns la putere decât prin forța armelor. De aceea, în căutarea unei legitimări a regimului impus, comuniștii au trebuit să reinventeze istoria. O lovitură de stat în urma căreia a fost nimicită tentativa de democratizare a Rusiei a devenit „Marea revoluție din Octombrie”, sărbătorită în noiembrie. La noi, evenimentele din august 1944, și în care comuniștii nu au avut decât un rol formal, au fost transformate în justificarea preluării puterii. Ce s-a întâmplat totuși pe 23 august 1944 și de ce a devenit această zi o sărbătoare națională?

Au pătruns în Guvern
În 1944, situația militară a României era dezastruoasă. Sovieticii ocupaseră din nou Basarabia, iar din martie, Iașul se afla pe linia frontului. Pe 20 august 1944, rușii au declanșat ofensiva Iași – București, menită să scoată România din război. Iașul a fost bombardat sălbatic, frontul a fost dat peste cap, iar până la București tancurile rusești mai aveau de mers doar 400 km prin câmpie. În aceste condiții, regele Mihai i-a cerut mareșalului Antonescu să accepte încheierea unui armistițiu cu sovieticii și ruperea alianței cu Germania. În urma refuzului acestuia, regele l-a arestat pe Antonescu, a cerut imediat armistițiu, iar armata română a început să lupte împotriva nemților. Ce rol au avut comuniștii? Niciunul, propriu-zis. La acea vreme, tot partidul nu avea nici măcar 1.000 de membri. Totuși, comuniștii au fost incluși în noul Guvern, pentru că erau singurii parteneri de dialog acceptați de ruși.

A durat 45 de ani
Deși nu au avut nicio treabă cu lovitura din 1944, după ce au luat puterea, comuniștii au scris și rescris istoria pentru a minimiza rolul celorlalți și al maximiza pe al lor. Ziua de 23 august a fost proclamată Zi Națională. Mișcarea a devenit „marea insurecție antihitlersită”. În timp, i s-a tot schimbat numele și semnificația, până a devenit „marea insurecție de eliberare națională și socială, antifascistă și antiimperialistă”. Insurecția înseamnă luptă armată pentru înlăturarea unui regim sau a unei armate de ocupație. Nu fusese așa ceva. Nemții ne fuseseră aliați, nu ne ocupaseră. Regimul a rămas același, cel monarhic. Nu se punea problema vreunei „eliberări sociale”, pentru că nu se schimba în fond nimic din structura societății. Armata română a luptat împotriva celei germane, dar soldatul Ion, adus de la plug direct pe front, n-avea în gând că luptă împotriva fascismului, pentru că nici nu știa ce-i aia. Iar termenul de „imperialism” nici nu exista în 1944. Și așa mai departe. Până la urmă, timp de 45 de ani, românii au sărbătorit ce li s-a cerut să sărbătorească. Iar în 1989, sărbătoarea i se adresa direct dictatorului în funcție, Nicolae Ceaușescu.

Zile libere puține
Pentru românul de rând, 23 august era în primul rând una dintre foarte puținele zile libere. Noi ne-am obișnuit cu weekend-uri prelungite, cu liber de sf. Maria, de Crăciun și câte și mai câte. Înainte de 1989, din șapte zile ale săptămânii, doar duminica era liberă. În industrie și agricultură însă, te puteai trezi oricând chemat la muncă și duminica, dacă nu era îndeplinit planul. E drept, în ultimii ani, se introdusese așa-numita SRL, „sâmbăta redusă de lucru”, când se lucra doar 5-6 ore, dar ea era aplicată doar în unele ramuri ale economiei. De Crăciun sau de Paște se lucra, ca de altfel în orice altă zi de sărbătoare religioasă. Marea masă a „oamenilor muncii” avea liber doar duminica și sărbătorile legale. Iar acestea erau doar două, mari și late: Ziua Muncii și Ziua Națională. A câte două zile, ce-i drept: 1 și 2 mai, respectiv 23 și 24 august.

Aplauze obligatorii
De ce câte două zile? Simplu: prima zi, adică 1 mai, respectiv 23 august era oricum dedicată manifestărilor oficiale. Dacă acum, de 1 Decembrie ies în stradă 4-5.000 de ieșeni, se consideră că au fost niște manifestări de succes. Și, oricum, acum se iese benevol, nu-i obligă nimeni. De Ziua Imnului sau de Ziua Drapelului, oficialitățile sunt mai numeroase după publicul.
Înainte de 1989, de 23 August ieșeau în stradă zeci de mii de oameni în fiecare municipiu al țării. Nici Iașul nu făcea excepție. Piața Palatului era plină, oamenii purtând pancarte cu mesaje mobilizatoare, sorbind cuvintele adresate lor de prim-secretarul județean al Partidului Comunist și aplaudându-l cu entuziasm. E drept, atât prezența la manifestații, cât și aplauzele erau obligatorii.

Puzzle uman
În fiecare fabrică, în fiecare institut de cercetare și în fiecare școală, se întocmeau din timp, cam cu două luni înainte, liste de prezență, cuprinzând cam 10% dintre angajați. Aceștia urmau să meargă la manifestația „oamenilor muncii”. Fiecare primea o pancartă cu portretul „tovarășului”, un steag tricolor sau unul al partidului. Dacă nu primea niciuna, nici alta, putea fi sigur că va ține unul din suporții vreunei pancarte mari, pe care scria „Ceușescu și poporul, patria și tricolorul”, „Trăiască 23 August” sau „Spunem «NU» bombei cu neutroni”. Pancartele erau pregătite și ele din timp, pentru confecționarea lor făcându-se ore suplimentare. Partidului îi plăcea ordinea, așa că pancartele erau făcute după o rețetă standard. Nu vedeai, ca acum, un cearceaf pe care era scris mesajul cu pensula. Pancartele erau făcute din placaj, învelit cu o pânză roșie. Pe aceasta, se lipeau literele albe, decupate din hârtie. La o pancartă se putea munci și câteva zile. În paralel cu munca la pancarte, se exersa coregrafia. Fiecare trebuia să știe exact unde va sta și ce va avea de făcut. Dacă manifestația se organiza pe stadion, oamenii stăteau în tribune, iar pe gazon grupuri de muncitori făceau diverse mișcări în tandem, după modelul nord-coreean. Dacă manifestația avea loc în Piața Palatului, se distribuiau sarcini similare: primele rânduri de manifestanți fluturau eșarfe. Alții, în spate, ridicau cartoane colorate, pentru a forma literele vreunui slogan sau imaginea unui tractor arând. Un fel de puzzle uman.

Trei ore de discursuri
Se avea grijă ca delegația trimisă la manifestație să reflecte cu fidelitate compoziția socială a întreprinderii. Jumătate din grupul desemnat pentru participarea la manifestație erau femei. Dacă fabrica avea 10 contabili, unul era trimis la manifestație. Și tot așa. Se pleca din fabrică în coloană, șefii de secții însoțindu-și oamenii și veghind ca aceștia să nu „dezerteze” pe traseu. Deplasarea coloanelor era sincronizată, astfel încât să ajungă în Piața Palatului cam în același timp. Piața se umplea cu 10.000 de oameni în maxim 15 minute. Urmau vreo trei ore de discursuri, întrerupte de aplauze și scandări. Acestea erau regizate, ca toată manifestarea. Câteva zeci de „organizatori”, împrăștiați în mulțime, făceau semn când să înceapă uralele, șoptind totodată și textul sloganului. Pentru mai multă siguranță, erau pregătite și boxe din care să se audă aplauze, pentru eventualitatea în care oamenii nu erau suficient de entuziaști. „Banda cu aplauze” nu e un basm. Chiar exista. Manifestația era completată cu defilări de care alegorice, defilări ale armatei și, uneori, cu salve festive de tun, mai ales că de cele mai multe ori, asista și „tovarășul”.

Mici, bere și Pepsi
După manifestația obligatorie, lumea se împrăștia. Piața se golea la fel de repede cum se umpluse, lumea îndreptându-se spre Breazu, Bucium sau Splai Bahlui, unde se încingeau grătarele. Cu câteva zile înainte de 23 August, magazinele se umpleau temporar, astfel încât fiecare să găsească de cumpărat carne de mici, vin de regiune superior, bere și Pepsi. Exista o fabrică Pepsi la Brașov. Coca-Cola, nu. Carnea tocată era mai mult grăsime decât carne, astfel încât micii își reduceau dimensiunea la jumătate în urma preparării, dar nimeni nu era nemulțumit de asta. Oricum, nimeni nu mai știa cum ar fi trebuit să arate. Tinerii aveau posibilitatea, seara, să danseze la discotecile organizate la Casa Studenților sau la cantine. Pe ansamblu, ziua începea anost, cu participarea obligatorie la manifestări, dar se termina într-o atmosferă de relaxare și bună-dispoziție.

Programul TV, miercuri, 23 august 1989

În ultimii ani de comunism, televiziunea emitea doar două ore pe zi. Aceasta, pentru că regimul considera că românii consumă prea mult curent seara, în dauna fabricilor. Doar în weekend, de Revelion și de Ziua Națională, programul dura 12-14 ore. Nu că ai fi avut ce vedea. Mai jos puteți vedea programul TVR din 23 august 1989. V-ar interesa vreo emisiune din el?

8.00 – Sub semnul gloriosului jubileu

8.10 – Un august de lumini, biruitor. Muzică patriotică, revoluționară

8.30 – transmisiune directă: Demonstrația oamenilor muncii consacrată celei de-a 45-a aniversări a revoluției de eliberare socială și națională, antifascistă și antiimperialistă din România

11.00 – Partidul, patria, poporul. Versuri și cântece patriotice, revoluționare

11.20 – Mândria de a fi cetățean al României socialiste

11.40 – Cântec nou pe plai străbun, Melodii populare

12.00 ­ – E toată țara-n sărbătoare

17.30 – Muncă și creație. Reportaj

17.45 – Pagini muzicale de mare popularitate

18.10 – Timp eroic, timp de împliniri. Documentar: producția a Studioului de film TV

18.25 – Tineretul – ființă din ființa patriei, chezășia viitorul comunist al națiunii noastre. Documentar

18.40 – Suntem copiii Epocii de Aur. Spectacol literar-muzical-coregrafic realizat cu prilejul închiderii lucrărilor Forumului Național al Pionierilor

19.00 – Telejurnal

19.40 – Drum de luptă și biruință. 23 August 1944-1989. Producție a Casei de filme Unu

20.50 – Spectacol omagial cultural, organizat de Consiliul Culturii și Educației Socialiste, Comitetul Central al Uniunii Generale a Sindicatelor din România, CC al Uniunii Tineretului Comunist, Uniunea Asociațiilor Studenților Comuniști din România, Consiliul național al Organizației Pionierilor, MApN, Ministerul Educației, Consiliul Național pentru Educație Fizică și Sport, Uniunea generală a Cooperativelor Meșteșugărești, Radioteleviziunea Română

21.50 – Telejurnal

22.10 – Bijuterii muzicale

22.30 – Închiderea programului

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *