Pe la jumătatea secolului al XIX-lea, criticul Titu Maiorescu tuna și fulgera împotriva a ceea ce numea „formă fără fond”, adică obiceiul scriitorilor mărunți ai epocii, de a copia modele străine în lucrările lor. Erau aceiași poeți și scriitori de duzină pe care avea să îi ia peste picior și Mihai Eminescu, când vorbea de epigoni. În fond, nici Maiorescu, nici elevul său nu aveau nimic împotriva preluării modelelor străine. Era firesc, într-o literatură română ce abia se năștea. Englezii scriau deja romane de 600 de ani. Italienii jucau teatru de vreo 500 și stabiliseră de vreo trei secole regulile de scriere a lucrărilor de commedia dell’arte. În comparație cu ei, noi abia învățam să scriem și să silabisim. Ce critica Maiorescu era faptul că se copia pur și simplu forma, cu care se îmbrăca un conținut fără valoare și fără vreo legătură de fond cu forma copiată. Despre o astfel de formă fără fond, din medicina ieșeană, vom povesti și noi azi. Mai exact, cu fond, dar fără finalitate.
Ar trebui folosită orice șansă
Ne mândrim și nu degeaba, că Iașul reprezintă cel mai important centru medical din toată Moldova. Avem o universitate de medicină care a dat țării și lumii talente de o valoare certă. Avem chirurgi care ar putea opera cu ochii închiși și, eventual, cu o singură mână. Forma e bună. Doar că… e mai greu să aibă ce opera, în afara cazurilor „clasice”. Taman acolo unde am putea folosi cu rezultate strălucite talentele de care dispunem, nu avem baza material necesară. Nu o dată, presa noastră a scris cu amărăciune de faptul că organe ce ar fi putut salva viețile unor ieșeni au ajuns pe la Târgu Mureș, București, ori Cluj-Napoca sau, ceea ce e într-adevăr grav, nu au putut fi recoltate de la donator pentru că timpul nu a permis întrunirea echipei de specialiști necesară. În locul fondului, avem un lanț de improvizații. Cu totul altfel ar fi stat lucrurile dacă la Iași ar fi existat un centru capabil să exploateze orice șansă de a salva viețile semenilor. Cum stăm, așadar și cum ar trebui să fie?
Ce poate face Iașul acum
Lumea întreagă a urmărit cu sufletul la gură primul transplant de inimă, realizat în Africa de Sud, în 1967, iar ecourile acelui succes au reverberat până și în România comunistă. Totuși, aveau să treacă aproape 40 de ani până ce o astfel de operație să fie făcută și la noi.
La Iași s-a început cu transplantul de rinichi, care se efectuează la Spitalul „C.I. Parhon”, unde și funcționează un compartiment dedicat acestui tip de operație. Cele cinci paturi ale compartimentului sunt suficiente când faci câte un transplant pe lună, dar puțin, dacă te gândești că aici vin la dializă bolnavi din toată Moldova. Corneea se transplantează la „Sf. Spiridon”, la clinica de oftalmologie. De vreo 5 ani, se fac și transplanturi de ficat la centrul specializat deschis tot la Spiridon. Este primul astfel de centru din Moldova și, până la această dată, singurul. Pentru inimă nu s-a ajuns încă la înființarea unui centru specializat, deși astfel de operații se fac și la Târgu Mureș. Acolo a plecat în ianuarie inima unui adolescent de 15 ani, mort în urma unui anevrism cerebral. A fost extrasă la Spitalul de Neurochirurgie, cea mai bine dotată unitate medicală din câte are Iașul. Iar de transplant pulmonar, nici nu mai vorbim. Nimeni nu se gândește la el.
Inițiativă la Cluj
Neajunsurile acestui sistem de lucru sunt evidente. Fiecare organ se extrage practic în altă parte, cu riscul de a nu le putea recupera pe toate. În cazul în care de la un donator se pot extrage mai multe organe, se constituie o echipă pluridisciplinară, iar operația se face acolo unde se poate. Improvizat. La asta s-a gândit și conducerea Consiliului Județean, când a luat decizia înființării primului Centru Integrat de Transplant din România. A, e vorba de CJ Cluj, nu Iași.
Concurs de soluții
Acum vreo 13-14 ani, CJ Cluj a cedat spre folosință un teren de 1,5 ha, pentru construirea unui mall. Proiectul a fost abandonat în urma crizei din 2008 – 2009 și a rămas pârloagă. Asta până la începutul anului trecut, când CJ a anuțat că vrea să construiască acolo un centru de transplant. Lucrurile s-au făcut până acum așezat, ardelenește. S-au dat 130.000 lei celei mai prestigioase instituții de profil din țară, Ordinul Arhitecților, pentru organizarea concursului de soluții. Acesta urmează să fie organizat până la sfârșitul acestui an, iar suma pusă la bătaie este imensă: 20 milioane de lei. Peste 4 milioane de euro doar pentru proiectare. Dar de banii ăștia se așteaptă ca totul să iasă „țais”.
Cu 300 de paturi
În final, trebuie să iasă un proiect închegat al unui centru în care să se poată face orice tip de transplant pe care stadiul actual al medicinii îl permite: rinichi, plămâni, inimă, ficat sau cornee, inclusiv transplanturi multiple. Nu se știe deocamdată cât va costa construcția propriu-zisă, suma urmând să rezulte din soluția proiectată câștigătoare. Nu se știe nici de unde vor veni banii. Cel mai probabil se va apela la o finanțare mixtă, fonduri europene și bani din bugetul CJ. Dar, dacă totul va merge bine, așa cum a început, peste 5 ani centrul va fi functional. Și va avea 300 de paturi, față de cele 5 ale centrului ieșean de transplant renal.
Avantaje evidente
Care sunt mizele? În primul rând, evident, una umanitară: salvarea a cât mai multe vieți cu putință. Apoi, alte de ordin financiar. Pentru a da doar un exemplu, un transplant de plămâni costă în jur de 80-100.000 de euro. Din această sumă, profitul centrului reprezintă cam jumătate. Apoi, există beneficiile colaterale. Pacienții și aparținătorii trebuie să se cazeze în oraș, să mănânce, să-și mai cumpere una, alta. Investiția în sine se amortizează în câțiva ani. Iar prestigiul medicinii clujene crește exponențial.
Ce ne împiedică și pe noi să facem același lucru la Iași? Medici avem. Sediu se găsește. Iar aparatura care ne lipsește se poate cumpăra. Acum vreo 7-8 ani, se vorbea de transformarea Iașului într-un centru de excelență medicală. Poate ar cam fi timpul să terminăm cu vorba și să trecem la fapte.