Palatul Culturii, istoria care ar trebui predată la școală

Metropolis

– 298 de camere sunt în clădire
– 19 ani a durat construcția
– 55 de metri înălțime are turnul central
– 7.330 mp este amprenta la sol, echivalentul a 146 apartamente cu două camere
– 34.236 mp este suprafața desfășurată
– 3,24 m este diametrul orologiului din turn. Acele măsoară 1,25 m și respectiv 0,9 m
– 8 clopote acordate cântă „Hora Unirii” la oră fixă
– 92 ferestre sunt la fațadă, iar la mansardă alte 36 în ogivă

Ieșenii sunt un soi de oameni foarte sensibili la simboluri. Leagă-te de ei, înjură-le familia sau prietenii și te vor ierta. Zi ceva de vreun simbol sau de ceva ce percep ca simbol și te-ai ales cu un dușman pe viață. Ieșeanul a înghițit praful șantierelor ani de zile, a ocolit cu mașina fără să protesteze, pe cine știe ce străduțe, zona Fundației sau cea a Halei când s-au săpat pasajele. Dar a sărit în sus atunci când teii de pe Ștefan cel Mare au fost înlocuiți cu salcâmi japonezi sau când pe același bulevard a fost instalată o lucrare artistică modernă ce părea că atentează la frumusețea bisericii Trei Ierarhi. Recent, tăierea câtorva brazi din fața Palatului Culturii a provocat o reacție similară, deși poate nu la fel de intensă. S-a vorbit de poluare, deși efectul coniferelor când vine vorba de filtrarea aerului este foarte redus, dar o bună parte a reacției sentimentale s-a datorat schimbării aspectului Palatului Culturii. Brazii păreau să se afle acolo dintotdeauna. Nimeni nu i-a perceput ca simbol până nu au fost tăiați. Dar, la urma urmei, ce știm noi despre simbolul orașului nostru, Palatul Culturii? E imaginea pe care ne-am format-o despre el reală? Asta vom încerca să deslușim în cele ce urmează.

Modelele Bruxelles și Barcelona
Simbolurile unui oraș nu trebuie să fie neapărat vechi și impresionante. Simbolul orașului Bruxelles, Manneken Pis, este o statuie de 61 cm, reprezentând un copilaș care se ușurează într-o fântână. Simbolul pleacă de la o veche legendă. O versiune a acesteia spune că un copil a salvat orașul dintr-un asediu stingând cu urină fitilul care trebuia să provoace o explozie ce ar fi distrus zidurile orașului. Prima statuie a puștiului a fost instalată la începutul secolului al XV-lea. A fost furată, distrusă sau s-a pierdut de vreo 7 ori în decursul istoriei. Cea actuală datează abia din 1965, după ce precedenta fusese furată pentru bronzul din ea. Cum s-a întâmplat și cu busturile din Parcul Copou. Barcelona este cunoscută ca gazdă a catedralei Sagrada Familia. A fost începută abia la 1882 și nici măcar nu a fost terminată, dar nu există turist care să nu plătească un bilet pentru a o vizita. Monumente-simbol foarte noi, deși Bruxelles-ul este atestat documentar cam de prin anul 700, iar fondarea Barcelonei îi este atribuită generalului cartaginez Hamilcar Barca, pe la anul 250 î.e.n.

Nici măcar 100 de ani
Cam la fel și cu simbolul Iașului nostru. Deși orașul celor șapte coline este atestat documentar de la 1408, de la tăierea panglicii inugurale a Palatul Culturii n-a trecut nici măcar un secol. Cum de-a ajuns Palatul să simbolizeze Iașul, deși la doi pași se află una dintre cele mai frumoase biserici din țara noastră, Trei Ierarhi? Asta, ca să dăm doar un exemplu.

Arhitect vienez
Palatul Culturii a câștigat inimile ieșenilor grație nostalgiei acestora față de timpurile când orașul era capitala Moldovei. Pe locul unde se află astăzi Palatul Culturii s-au aflat vechile Curți Domnești. Pe vremea lui Vasile Lupu, curțile domnești ajunseseră aproximativ la dimensiunile actualului Palat, înconjurate de ziduri de piatră ale căror urme se mai păstrează încă. Iașul acelor vremuri avea prostul obicei să fie des afectat de incendii, iar curțile domnești nu au fost nici ele scutite. Așa că, după mai multe reconstruiri, prințul Alexandru Moruzi cheamă în 1803 un arhitect vienez, Johann Freywald, să construiască alt palat. Acestui Freywald i se datorează și actuala Primărie, palatul de la Ruginoasa, biserica acestuia și primele planuri ale actualei Mitropolii ieșene.

Și-un rus
Freywald a avut ghinion: a construit în locul Curților Domnești un palat splendid, în stil neoclasic, dar acesta nu a avut zile. A ars, ca de obicei, așa că la 1841 a trebuit reconstruit. De data asta, a fost chemat un rus, Nicolae Singurov, care a păstrat stilul și dimensiunile inițiale. Ca mic amănunt, fiul lui Freywald și fiul lui Singurov aveau să lucreze împreună la construirea Mitropoliei noastre. Nici palatul construit de Singurov n-a avut multe zile. La 1883, a ars și el, iar ruinele înnegrite ale fostei curți domnești aveau să îndolieze inimile ieșenilor timp de peste 20 de ani. Existența actualului Palat al Culturii se datorează regelui Carol I și dorinței acestuia ca numele oficial de „a doua capitală” acordat Iașului să aibă și acoperire.

Cum i-a câștigat Carol pe ieșeni
Carol dăduse bani din buzunarul propriu pentru statuia lui Miron Costin, pentru cea a lui Cuza, pentru cea a lui Ștefan cel Mare, pentru Palatul Universitar, pentru restaurarea bisericilor Trei Ierarhi și Sf. Nicolae Domnesc, pentru Mitropolie, pentru Teatrul Național și cine mai știe pentru câte altele. Totuși, ieșenii nu-l aveau la inimă: capitala oficială era tot la București. Carol a reușit să câștige iubirea ieșenilor abia în 1904, la reinaugurarea bisericii Sf. Nicolae Domnesc. Regele fusese întâmpinat ca de obicei cu răceală. Doar presa oficială vorbea de entuziasmul ieșenilor, pentru că acesta lipsea. Dar, la Sf. Nicolae Domnesc, mândrul rege, care purta coroana și în somn, după cum spunea regina Elisabeta, a făcut ce nu-l văzuse nimeni făcând vreodată: a îngenuncheat în plină stradă, la intrarea în biserică, închinându-se. Faptul că a îngenuncheat înaintea bisericii construite de Ștefan cel Mare și că și-a mai făcut și cruce ortodoxă deși era catolic, i-a câștigat pe ieșeni. V-am spus doar că ieșenilor le plac simbolurile, nu?

Cadou de la rege
Probabil că uralele sincere din acel moment l-au convins pe rege să mai facă un cadou Iașului: un nou palat administrativ. A băgat din nou mâna în buzunar și a demarat pregătirile. Lucrările au fost încredințate unui arhitect cu sânge aproape la fel de albastru cu al regelui. Ioan D. Berindey descindea din Berindei Cneazul, un pretendent la tronul Moldovei, mort în bătălia de la Baia în care Ștefan cel Mare zdrobise armatele maghiare. Acel Berindei, spune istoricul A.D. Xenopol, era de origine lituaniană, dar naturalizat în Moldova. Printre strămoșii arhitectului Berindey s-a numărat și domnitorul muntean Constantin Brâncoveanu. La 1906, Berindey era cel mai cunoscut arhitect român. Puțini se puteau lăuda ca el cu zece ani de studii la Paris și cu lucrări monumentale deja recunoscute.

Licitație cu scandal
Pentru desemnarea constructorilor, s-a organizat o licitație la Prefectură, găzduită pe atunci de casa Carp, sediul actualei Universități de Arte de pe strada Horia. Ca la noi, a fost o licitație cu scandal, presa liberală ieșeană acuzându-i pe conservatori de falsificarea rezultatelor. După noi, a fost un atac pur politic. La acea vreme, licitațiile erau publice și cu strigare. Putea veni oricine să asiste și să vadă cine și cât cere, deci era cam greu să falsifici. Ei, de-ale noastre.

Crema inginerilor
Pentru construirea Palatului a fost strânsă crema inginerilor din acea vreme. A fost nevoie de ei, pentru că restricțiile bugetare au afectat serios lucrările. S-a improvizat din plin pentru a construi un palat mai înalt decât fosta curte domnească, pe un teren mlăștinos, cu bani puțini. Tocmai din lipsa banilor, s-a folosit din plin ce se putea, inclusiv o bună parte din vechile temelii ale curților arse. Dacă mai adăugăm și faptul că pe tot parcursul lucrărilor presa a scris periodic despre cât se fura de pe șantier, ne putem da seama cam cât de greu a fost să se construiască. Apoi, nici istoria nu a fost de partea palatului, lucrările fiind întrerupte în mai multe rânduri. O dată, în timpul răscoalei din 1907, când lucrările abia începuseră. Apoi, în preajma războaielor balcanice din 1912 – 1913, când banii statului au mers prioritar spre dotarea armatei. Palatul era aproape terminat la acea dată, dar începutul primului război mondial avea să oprească lucrările complet.

Parchetul pentru a încălzi samovarele
Războiul aproape că a distrus palatul. A fost folosit pentru încartiruirea unor trupe rusești. Dragii noștri aliați au smuls ușile și cercevelele ferestrelor pentru a le transforma în lemne de foc și parchetul, pentru a-și încălzi samovarele de ceai. Nu că n-aveau lemne. Aprovizionarea armatei ruse era prioritară față de populație. Ieșenii degerau în case, dar lemne pentru aliați se găseau. Era doar dorința de a distruge și urmarea valurilor de vodcă înghițite de aliații noștri.

Rețetă specială de ciment
După război, lucrările aproape că au fost reluate de la zero. Poate că a fost mai bine. Marele Henri Coandă era deja inginer cu acte în regulă și și-a putut aduce o contribuție decisivă. El a creat sistemul de încălzire a Palatului, instalând în pod centrala termică. Tot el a creat o rețetă specială de ciment, care imita lemnul, ideală pentru lambriurile spectaculoase din Palat. Rețeta celebrului „bois de cement”, menționat și în lucrările științifice din străinătate, s-a pierdut în timp. A fost marele merit al chimiștilor de la Institutul „Petru Poni” din Copou de a recrea rețeta, aceasta fiind folosită la restaurarea din anii 2000. În final, Palatul a fost acoperit cu plăci de ardezie. Din păcate, au fost înlocuite cu o simplă tablă zincată.

Tunurile Krupp
Inaugurarea din 1926 a fost un eveniment care a strâns toată suflarea Iașului. Reglarea ceasului din turnul Palatului, care cântă Hora Unirii, a durat o zi întreagă. Acum, hora se aude la fiecare oră. Pe 10 octombrie 1926, ea s-a auzit la fiecare cinci minute, pentru ca reglajele să fie perfecte. Nu exista Gardă de Mediu, că sigur lua cineva amendă pentru poluare sonoră. În fața statuii lui Ștefan cel Mare a fost construit un arc de triumf din lemn, pe sub care au trecut regele Ferdinand și regina Maria. Regele era deja grav bolnav, iar pecetea morții i se citea pe chip, dar nu putea lipsi de la împlinirea visului ieșenilor. Cu acea ocazie, Iașului i s-au dăruit tunurile Krupp care străjuiesc acum statuia marelui nostru voievod. A, ca mic amănunt: în momentul în care vorbim, piața din fața Palatului arată exact cum a gândit-o Berindey. El nu plantase copaci, tocmai pentru ca Palatul să fie vizibil complet, de la distanță.

Judecătorie și muzeu
Palatul a slujit ca simplă judecătorie până în 1955. Apoi, a devenit muzeu. Judecătorii există în orice oraș mai răsărit, iar Iașul este plin de muzee. Dar niciunul nu a avut destinul Palatului nostru.

Curiozități despre clădire

– Se spune că Palatul are 365 de camere, câte zile are anul. De fapt, are „doar” 298, dar este cea mai mare clădire din Iași, cu o suprafață desfășurată de 30.000 mp, adică trei hectare

– Se spune că prin hrubele de sub Palat poți ajunge la mănăstirea Cetățuia. E fals, pentru că nimeni nu a construit vreodată în Moldova tuneluri atât de lungi. Chiar tunelul de refugiu de la Cetatea Neamțului, pe unde putea fugi familia domnitorului în caz de asediu abia dacă are 20 de metri. Dar e real că prin hrube poți ajunge la Mitropolie. Asta, dacă dărâmi zidurile despărțitoare pe care le întâlnești în cale

– Clădirea Palatul Ocârmuirii de pe vremea lui Mihail Sturdza a provocat înfrângerea revoluției moldovenești de la 1848. Revoluționarii s-au adunat la Hotel Petersburg, care se afla chiar în dreptul zidurilor ce înconjurau curtea. Fereastra camerei de la etajul hotelului, unde s-au strâns revoluționarii era la același nivel cu cea a iatacului domnitorului. Sturdza n-a trebuit decât să se uite pe geam ca să vadă mișcări suspecte în clădirea de vizavi

– Se spune că arhitectul Berindey s-ar fi sinucis când și-a dat seama cât s-a putut fura în timpul lucrărilor. Legenda pleacă de la faptul că Berindey a murit relativ tânăr, în 1928, la doar 57 de ani, dar atât

– Restaurarea de după cutremurul din 1977 s-a aflat la originea problemelor structurale de mai târziu. La momentul respectiv, s-a turnat o șapă de beton la mansarda Palatului. Greutatea acesteia depășea capacitatea de rezistență a pereților, care sunt foarte subțiri

– Actualul iluminat arhitectural a fost finanțat din banii strânși la primul Bal al Palatului, organizat de fostul prefect Nicușor Păduraru

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *