Muzicanţii Fanfarei din Chetriş îşi vor lustrui alămurile cu teancuri de euro

Satiră cu ștaif

Suflă vântul european şi prin tromboanele Fanfarei de la Chetriş. Recent, Primăria comunei Dolheşti a anunţat că va achiziţiona, prin intermediul fondurilor europene nerambursabile, mai multe echipamente necesare organizării unor spectacole de calitate ale celebrei trupe conduse de fraţii Lucan. Printre acestea, se află o instalaţie de sonorizare, una de lumini, un videoproiector cu ecran de proiecţie şi o cameră video. Cheltuielile au fost motivate de faptul că Serbările Crasnei, la care celebra fanfară participă de 25 de ani, trebuie să beneficieze de o prestaţie artistică de nivel european. Reacţia concurenţilor nu a întârziat, membrii fanfarelor Zece Prăjini şi Ciocârlia venind cu revendicări similare.

  • Domnule primar, nu cred că are rost să mă mai recomand, dar hai să spunem că mă numesc Ovidiu Lipan, zis şi Ţăndărică, şi vă scriu în numele componenţilor celebrei Fanfare de la Zece Prăjini. După ce am avut onoarea de cânta împreună cu aceşti renumiţi muzicanţi, am devenit purtătorul lor de cuvânt. Nu ştiu dacă ştiţi, dar cei de la Chetriş vor fi dotaţi cu instalaţii de ultima oră, tot felul de chestii electronice care vor aduce sonorităţi speciale actului muzical. Păi, dom’ primar, de ce la Chetriş se poate, iar la Dagâţa, nu? Ce, credeţi că băieţii de la Zece Prăjini n-au nevoie şi ei de un muştiuc nemţesc, de un trombon la mâna a doua de la Filarmonica din Munchen, de o vioară reşapată la atelierele Stradivarius? Dacă tot băieţii sunt supranumiţi Shukar, hai să le facem şi un cadou mişto, să aibă şi ei condiţii europene de cânt, joc şi voie bună. Aşa că, vă rog eu, scrieţi două rânduri pe o coală de hârtie, trimiteţi-o la Bruxelles şi hai să facem din Zece Prăjini o fanfară de nota 10. Cu respect, Ovidiu Lipan.
  • Musiu primar, vă scrie Iulian Canaf, cel mai tare bluesman din nord – estul României, cu apariţii galactice la show-ul Vocea României, drept pentru care am devenit un adulat al publicului de pretutindeni. Voi fi scurt, ca un icnet stil James Brown, stil care m-a consacrat. Dom’ primar, Fanfara Ciocârlia, cea care v-a onorat comuna provenind din ea, nu doreşte scule ca fomiştii de la Chetriş. Avem echipamente mai tari ca ale băieţilor de la U2. Dar dacă s-a dat drumul la fonduri europene, vin cu propunerea de a amenaja în satul Zece Prăjini o uliţă a celebrităţilor care să pornească de la primărie pănă, hăt, în cimitir. Că toţi ajungem acolo, dar nu pentru fiecare cântă aceeaşi muzică şucară de stil Balkan Brass, mă-nţelegeţi? Cu stimă, Iulia Canaf, The Voice.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *