Acuzațiile curg gârlă pe capul lui Beatrice Rancea, managerul Operei Naționale Române din Iași. Scânteia revoltei a venit din partea unei dirijoare a corului Juniorii Operei, Raluca Zaharia, căreia i se desfăcuse contractul de muncă în condiții neclare. Rancea s-a apărat, spunând că lui Zaharia i se oferise în schimb un post de sufleur, dar aceasta din urmă nu ar fi acceptat varianta. Cert este că în fața Operei sunt organizate aproape zilnic mitinguri de protest împotriva lui Rancea, iar ministrul Culturii a trimis deja un corp de control financiar. În acest context tulbure, am reușit să punem mâna pe câteva mesaje adresate managerului ONRI de diverse personalități culturale. (pamflet)
Andrei Șerban, regizor– Beatrice, capul sus, nu te lăsa copleșită de câțiva contabili veniți de la București. Ești balerină, folosește-ți atuurile specifice. Execută câteva piruete printre conturi, un pas de deux peste contractele mai sensibile, valsează un pic cu onorariile alea pe care unii le pretind ca fiind de dimensiunea celor oferite artiștilor de la Scala. Cum să progreseze scena ieșeană dacă nu-și stabilește un model de excepție? Sau vor să rămână, la propriu, cu o Operă de trei parale? Oricum, îți mulțumesc că mi-ai oferit toate condițiile să montez „Văduva veselă” la Iași, spectacol de care apoi n-a mai auzit nimeni, nimic, pentru simplul fapt că l-am mutat la București, haha! Asta înseamnă să fii profesionist pe banii statului! Te îmbrățișez.
Cosmin Marcovici, tenor – Ce faceți, doamna manager? Aveți mare noroc că Opera din Iași nu se află în subordinea mea, ca secretar de stat în ministerul Culturii. Ce arii de dragoste v-aș fi cântat pe sub balcon! Ei bine, în sfârșit a venit vremea ca cei din Corul sclavilor din Nabucco să își regleze vocile chiar la ușa biroului dumitale, de data asta pe tonalități mult mai sonore. Salutări de la minister!
Radu Groza, impresar – Doamna Rancea, văd că aveți ceva probleme cu artiștii de la Operă. Eu zic să nu disperație, știu cum e în lumea asta a șoubizului. Dacă vă fac fițe în continuare, contați pe mine! Am o listă foarte bogată de artiști care s-ar potrivi de minune cu prestigiul Operei din Iași. Decât să aduceți un macaronar să cânte nu știu ce arie pe un purcoi de bani, mai bine vi-l plantez pe Alex Velea sau Smiley. Nu că aș fi cunoscător, dar Velea ar fi un foarte bun Othello, nici nu mai e nevoie să-l dați cu cremă de ghete pe față. Eventual, pot înlocui corpul de balet cu stripării de la Flamingo Boys. Atunci să vedeți aplauze la șlițul, pardon, scena deschisă!
Rancea (foto sus, pamflet): Dacă-l întâmpin cu figura asta pe contabilul de la minister, îl fac să-și scrie singur demisia cu creionul chimic din dotare. Am fost Lebăda neagră, Văduva neagră, doar nu m-o face un revizor să devin Oaia neagră a Operei din Iași
Degeaba le-am avea pe toate: inteligența, cultura, istețimea, supracultura, doctoratele, supradoctoratele (ca în profesorul din Lecția lui Eugen Ionescu), dacă suntem răi, haini, mojici și vulgari, proști și nerozi, doi bani nu facem, se duc pe apa sâmbetei și inteligența, și erudiția, și supradoctoratele, și toate congresele internaționale la care luăm parte, și toate bursele pentru studii pe care le câștigăm prin concursuri severe.
Nimic nu poate înlocui și suplini nițică bunătate sufletească, nițică bunăvoință, toleranță, înțelegere. Nițică susținută buna-cuviință.
Bunătatea sufletescă nu-i o virtute subtilă și rafinată, e un atribut de bază al ființei omenești și totodată un atribut al culturii. Bunătatea este alt nume al definiției date de Aristotel omului: ființa socială. Fără bunătate nu putem conviețui decât în condiții de groază și justificând amarnica afirmație a lui Sartre: ceilalți, iată iadul!
Există un altruism elementar exprimat prin bunătate care este o axiomă a vieții obstești. Berediaev spunea: pâinea pentru mine este o problemă materială (subînțeles egoistă, vulgară), dar pâinea aproapelui meu, continua Berediaev, este pentru mine o datorie spirituală. Reiese de aici în mod vădit că nimic nu poate suplini întru totul bunătatea.
Știm că de-am vorbi toate limbile și toate dialectele pământului și de-am fi capabili să clasificăm conform cu clasificarea zecimală toate volumele tipărite în toate limbile pămîntului, de la Gutenberg și până astăzi și de am fi tobă de carte și de erudiție, și de am cunoaște întrebuințarea tuturor termenilor specifici tuturor științelor și tehnicilor, tot nu ne putem numi oameni culți dacă suntem niște bădărani și niște răi la suflet.
Că ne-o place sau nu, cultura nu este numai acumulare de cunoștințe, ci o subțirime a caracterului și capacitatea de a nu considera bunătatea drept o simplă virtute deșuetă și sentimentală.
Să nu săvârșim regretabila eroare de a lua drept scriitori pe simpli făcători de cărți și drept oameni de cultură pe simplii memorizatori de informații.