Pentru oricine a auzit vreodată de Iași, există câteva clădiri emblematice pentru orașul nostru, de care nu se poate să nu fi auzit. Palatul Culturii este cea mai cunoscută astfel de clădire. Pe locul doi ar fi Mitropolia. Cine n-o știe? Orice ieșean ar putea indica locul unde se află. Oare? Paradoxal, deși sute de mii de credincioși din tot estul ortodox vin la Iași în fiecare an pentru a celebra hramul cuvioasei Parascheva, Mitropolia noastră este una dintre cele mai puțin cunoscute clădiri din Iași. Despre istoria Mitropoliei Moldovei și despre numeroasele biserici ieșene care au găzduit-o vom vorbi și noi azi.
La Rădăuți și Suceava
Mitropolia Moldovei s-a născut oficial în 1401, când a fost recunoscută ca atare de către Patriarhia din Constantinopol. Și-a avut inițial sediul la Rădăuți, fiind mutată la Suceava în 1402. La Iași, mitropolitul a ajuns în 1564, în vremea lui Alexandru Lăpușneanu. Voievodul își stabilise scaunul la Iași dinainte vreme, dar mutarea mitropolitului a simbolizat transferul efectiv al funcției de capitală a Moldovei de la Suceava la Iași. Formal, Mitropolia Moldovei a rămas la Suceava până în 1677, pe vremea lui Antonie Ruset. Mitropolia, nu și mitropolitul, care devenise ieșean. În momentul mutării la Iași, nu exista o biserică special construită pentru a găzdui slujbele mitropolitului. Inițial, acesta a oficiat în biserica Sf. Nicolae Domnesc, ctitoria lui Ștefan cel Mare. Alegerea era logică, pentru că biserica se afla în imediata vecinătate a curții domnești, dar nu era pe placul mitropolitului de atunci, Teofan al II-lea. Sf. Nicolae era în apropierea curții domnești, dar în zonă funcționau și crâșmele la care mergeau soldații din gardă și bordelurile unde uitau de neveste. Așa că Teofan a preferat să-și țină slujbele la Biserica Albă, aflată la doi pași de locuința lui. Biserica nu mai există. Urmele ei ar mai putea fi regăsite dacă săpăm sub temelia actualei Mitropolii.
Alte biserici
În timpul lui Gheorghe Duca, cunoscut în istoria noastră mai ales pentru dările care sărăciseră țara, adică pe la 1680, Biserica Albă căzuse în ruină. Ce să-i faci, în arhitecții moldoveni nu prea țipa talentul, iar bisericile se năruiau în scurt timp de la construirea lor. Așa că doamna lui Gheorghe Duca, Anastasia, a demolat-o și a început construirea unei noi biserici pentru mitropolit, în același loc. A lucrat la ea chiar și după mazilirea domnitorului. Avea să fie cunoscută ca biserica Stretania. Nici ea nu mai există, dar dacă vă uitați la biserica Trei Ierarhi, vă puteți face o imagine despre ea. Nu era la fel de frumoasă, dar stilul era asemănător.
„Mitropolia veche”
A trecut o sută de ani și la Iași încep lucrările la o nouă biserică. A, nu, Stretania nu avea nimic, dar nu plăcea domnitorului Ioan Teodor Callimachi. Acesta abia ce obținuse numirea ca mitropolit a lui frate-său, Gavriil și voia să-i dea cadou o biserică nouă. Așa că a construit un nou lăcaș, la doi pași de Stretania, dându-i hramul Sfântului Gheorghe. E biserica pe care o cunoaștem azi drept „Mitropolia veche”, aflată în curtea Mitropoliei actuale. Lângă ea se află și mormântul mitropolitului Gavriil Callimachi. Stretania a rămas în părăsire.
S-a lucrat pe sărite
Noua mitropolie, care acum e „vechea”, a avut o viață grea. Peste ea au trecut incendiile care devastau periodic Iașul. Au trecut cutremure, au trecut tătari, cazaci, ruși și alte neamuri care prădau Moldova timpului. A fost refăcută de fiecare dată, până la marele incendiu din 1827. Domnitorul de atunci, Ioniță Sandu Sturdza, a ajuns probabil la concluzia că mitropolia are ghinion și a decis construirea alteia. Oricum, vechea biserică era acum prea mică pentru nevoile unei mitropolii. Stretania a fost demolată și au început lucrările la noua mitropolie. S-a lucrat chiar și în timpul ocupației rusești din 1828 – 1834. Țara era secătuită de cerințele întreținerii unei armate de ocupație enorme, dar ieșenii băgau adânc mâna în buzunar pentru a contribui la edificarea mitropoliei lor. Oricum, s-a lucrat pe sărite, pe măsură ce se mai găseau bani.
Un austriac și un rus
Lucrările la noua mitropolie au fost coordonate de doi arhitecți, ambii străini: austriacul Gustav Freywald, care a construit și Palatul Roznovanu și rusul Mihail Singurov, căruia i se datorează obeliscul din Parcul Copou. Pur și simplu, nu existau încă în epocă arhitecți moldoveni. Mitropolia a fost gândită după modelul Sfintei Sofii din Constantinopol, cu o cupolă centrală încadrată de patru turle. Ca și în cazul Sfintei Sofii, cupola mitropoliei ieșene s-a prăbușit în timpul lucrărilor, în 1857, iar șantierul a fost închis pentru vreo două decenii. Naosul era prea mare pentru a susține cupola, așa cum a fost proiectată.
![\"\"](\"https://www.ieseanul.com/wp-content/uploads/2019/03/mmb_1.jpg\")
Cu arhitect român
Reluarea construcției s-a făcut la inițiativa regelui Carol I. Nu degeaba la intrarea în naosul Mitropoliei, străjuiește portretul gigantic al acestuia. La 1880 existau arhitecți români, refacerea proiectului fiind încredințată bucureșteanului Alexandru Orăscu. Inițial, acesta a încercat să susțină cupola prin două șiruri de coloane, care există și azi. A renunțat la idee după ce s-a gândit că la un cutremur serios, cupola s-ar prăbuși din nou. În locul cupolei, a fost ales un sistem de patru bolți, peste care se află un acoperiș simplu. Cel de azi.
Controversa
Pentru realizarea picturii a fost chemat Gheorghe Tattarescu, profesorul mult mai cunoscutului Ștefan Luchian. Alegerea lui Tattarescu a provocat un adevărat scandal în epocă, pentru că el refuza canoanele siriene după care se fac în general icoanele. Era un neoclasicist și picta sfinții ca pe oamenii de rând, fără a le alungi figurile și a le stiliza trupurile după modelul standard. Scandalul însă a trecut, iar ieșenii se închină celor peste 250 de figuri de sfinți pictate de Tattarescu fără să le treacă prin minte că ele nu arată regulamentar.
Arme sfințite
Lucrările la noua Mitropolie au fost terminate în 1887, iar la inaugurare a venit însuși regele Carol I, într-un gest simbolic menit să arate Iașului recunoștința pentru sacrificiul făcut la unirea din 1859, când renunțase la statutul de capitală. De atunci, Mitropolia străjuiește centrul Iașului, aflându-se în mijlocul ieșenilor și al vieții acestora. Aici au fost sfințite armele cu care voluntarii bucovineni și ardeleni au apărat la Mărășești ce mai rămăsese din țară în 1917. O bucățică din Marea Unire i se datorează lui Ioniță Sturdza care a început lucrările la noua mitropolie și regelui Carol, care a terminat-o, șase decenii mai târziu.
![\"\"](\"https://www.ieseanul.com/wp-content/uploads/2019/03/parascheva_2.jpg\")
Restaurată cu bani europeni
Mitropolitul Iosif a stat în fruntea acestei mitropolii timp de 27 de ani. Numele lui a rămas legat de terminarea Catedralei mitropolitane din Iași. Astfel că, după 10 ani de la instalare, Vlădica Iosif a izbutit să finalizeze ceea ce nu reușise înaintașul său, Veniamin Costachi: sfințirea frumoasei Catedrale, se arată pe www.mmb.ro. Aceasta a avut loc la 23 aprilie 1887, în prezența regelui Carol I, a reginei Elisabeta, a unei însemnate reprezentări din partea guvernului de la București, a unui impresionant sobor de arhierei, preoți și diaconi, dar și a unui număr foarte mare de credincioși. Din anul 1889 a fost adusă, de la Biserica Sinții Trei Ierarhi, racla cu moaștele Cuvioasei Parascheva, ocrotitoarea Moldovei. În timp, în preajma zile de 14 octombrie, Catedrala Mitropolitană a devenit centrul credincioșilor din toată țara, dar și din estul Europei. Sute de mii de persoane vin la Iași pentru a se închina la Moaștele Sfintei Cuvioase Parascheva. În zilele noastre, ansamblul mitropolitan trece printr-un amplu proces de restaurare, lucrările fiind aproape gata. Finanțarea este asigurată din fonduri europene nerambursabile, cu o contribuție locală.