Bârfe din ghiozdan, poante cu paravan. Don Costello, visul unei nopți de vară

Haz de necaz

S-a stabilit. De fapt, a fost împins de la spate. Dacă supraviețuiește (politic) alegerilor de anul acesta, europarlamentare și prezidențiale, don Costello, de la liberari, va fi aruncat în apă să înoate. Adică, cică, va fi pus în capul listei la alegerile locale de anul viitor pentru conțiliul județean. Va fi ales conțilier liberar județean și, speră cei din Podu ăl Roș că vor avea suficiente mandate cât să îl aleagă prezident pe don Costello. Băbăeț, noi vă zicem să vă puneți pofta în cui. Sunt 3 piedici mari de tot: 1) e posibil ca după rezultatele în alegeri la europarlamentare și prezidențiale, don Costello să fie demis din funcția de lider al filialei. 2) liberarii nu vor avea deloc majoritate în conțiliu după alegerile de anul viitor. Și 3) dacă, prin absurd, chiar s-ar putea ajunge ca don Costello să devină prezident, va refuza el: nu prea știe să muncească, să facă nimic.

Apartamente pierdute la poker: Nu dăm nume, că-i știți foarte bine. Toți imobiliarii ăștia îmbogățiți în ultimii ani au fel de fel de pasiuni extravagante. Ba cu mașinile de teren pe off-road, ba cu pescuitul prin Delta, cu bărci șmechere și scule profesionale. Dar până la urmă cel mai tare viciu al lor este jocul de cărți, pokerul. Ei, frate, iar imobiliarii ăștia trântesc niște partide lungi de-o noapte, cu mize uriașe, de zeci și sute de mii de euro. Spun martorii care au participat la aceste maratoane stropite din belșug cu alcool că s-a întâmplat ca unul sau altul dintre dezvoltatorii imobiliari să piardă într-o noapte chiar contravaloarea unui apartament. Adică, vânduseră locuința în cursul zilei, iar noaptea au pierdut la cărți fix cât luaseră pe apartament. Hopa, asta e nasol, viciul dracului. Dar, nu-i plângeți, își permit.

A pornit iar vânătoarea de posturi babane: Amuzanți băieții ăștia de la Iași ai partidului Contra. Simpatic foc e sinecuristul fost suptprifect, Bogdănel pre numele lui. Ăsta încearcă să facă promovare (sanchi!) postând două vorbe – trei prostii pe Facebook și mergând la emisiuni de televiziune locale cu audiență de sacoșă, la care nu se uită nici măcar operatorii de le filmează. Ăsta, Bogdănel, ar fi vrut să se inventeze mașina timpului, să se poată teleporta în vara anului viitor. Zice el că partidul său, Contra, va avea un scor bun, iar el va prinde iar o ciozvârtă, ceva un oscior de ros pe la fo’ instituție publică. Mda, om trăi și om vedea, deocamdată îi spunem omului că își face planuri prea gonflate. Mai ușor cu pianul pe scări, băbăieț!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *