Viața de student, experimentată până pe 31 iulie la TUIASI de peste 600 de elevi: trăiesc la cămin, realizează experimente în laborator și vizitează companii din toată țara

Reflector

600 de elevi de la licee din toată Moldova participă în această vară, până pe 31 iulie, la diferite școli de vară la facultățile Universității Tehnice „Gheorghe Asachi” din Iași (TUIASI). Angrenați de către profesori în experimente inedite, lucrând pe teren, în deplasări la diferite companii, alături de studenții deja înmatriculați la Politehnica ieșeană, tinerii descoperă timp de două săptămâni cum arată viața de student și ce înseamnă să fii inginer sau arhitect la TUIASI.

Sunt 14 școli de vară desfășurate de către facultățile Politehnicii ieșene, care au început de la finalul lunii iunie și care se vor finaliza pe 31 iulie. Acestea au loc etapizat, iar începând cu 3 iulie, în Iași sunt prezenți concomitent cei mai mulți elevi: circa 350 de tineri care participă la 7 școli de vară desfășurate de facultățile TUIASI. Ei sunt cazați în Campusul „Tudor Vladimirescu” din Iași, mănâncă de trei ori pe zi la cantină, stau în aceleași cămine cu studenții universității, în aceleași condiții.

Pe lângă activitățile didactice pe care le desfășoară în laboratoarele universității, tinerii au programate activități recreative și sportive în campus, în baza de sport a Politehnicii ieșene, dar și vizite de lucru la diferite companii din Iași sau chiar din țară. Un grup va merge, spre exemplu, la Brașov, pentru a vizita singura firmă din România care produce rulmenți de dimensiuni mari pentru centrale eoliene, în timp ce elevii de la o altă școală de vară merg la Bicaz, unde vor vizita barajul în interior pentru a înțelege cum funcționează producerea de energie electrică. „Au două tipuri de activități: profesionale și recreative. Cele profesionale sunt desfășurate în laboratoarele universității, unde asistă și sunt implicați în diverse experimente. Spre exemplu, la Construcții și Instalații vor merge în laboratorul unde se creează poduri pentru a face machete din lemn, să înțeleagă cum rezistă o structură foarte fragilă la greutăți mari. La Design Industrial și Managementul Afacerilor vor învăța cum se proiectează un tricot pe care apoi îl obțin pe mașina de tricotaj. Sunt fel de fel de experimente și lucrări de laborator în diferite spații ale universității”, a explicat prof. univ. dr. ing. Neculai Eugen Seghedin, prorector responsabil cu activitatea didactică la TUIASI.

Activitatea este finanțată printr-un proiect Romanian Secundary Education – ROSE, finanțat de Banca Mondială, cu valoarea de peste 1 milion de euro și care se va derula, pe perioada verii, timp de trei ani. Proiectul acoperă atât domeniul preuniversitar, cât și cel universitar, în special studenții de anul I, având ca scop scăderea abandonului școlar și creșterea accesului tinerilor la învățământul superior. „Proiectele sunt realizate cu foarte mult entuziasm din partea colegilor, fiindcă sunt greu de făcut, inclusiv din punctul de vedere al achizițiilor. Dar vreau să vă spun că emoția care se naște atunci când vin copiii aceștia este foarte mare, sunt foarte atrași, foarte prinși de ceea ce fac aici. De regulă sunt profesori tineri care se implică în proiect și cred în asta”, a completat prof. univ. dr. ing. Neculai Eugen Seghedin.

Deja primele rezultate ale implementării proiectelor de tip Școală de Vară se văd la TUIASI: la admiterea de anul trecut au venit tineri cu rucsacii primiți ca pachet de bun-venit când erau elevi și pășeau pentru prima dată în Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi” din Iași.

10 școli de vară sunt compuse din câte 50 de elevi, 4 dintre ele au 25 de tineri, iar fiecare grup are măcar 5 profesori care vin și îi supraveghează pe perioada șederii la Iași și care participă activ, alături de ei, la toate evenimentele desfășurate în calendarul stabilit de universitate.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *