Dacă există o trăsătură definitorie a rasei umane, aceasta este dorința de mișcare. De când a apărut omul în Africa de Est, n-a făcut altceva decât să migreze. A umplut toată planeta, și nu s-a oprit nici când a ajuns în cele mai pierdute insule ale Pacificului sau în Țara de Foc. S-au scris mii de cărți pe tema migrațiilor, s-au trasat linii pe hartă, s-au analizat motivele pentru care în Europa toate migrațiile majore au avut loc de la est spre vet, iar nu invers, s-a discutat despre cauzele și scopurile migrațiilor și tot așa. Când deja cărțile despre migrația popoarelor au umplut 10 biblioteci de talia BCU, a început analiza migrației interne. De ce se plimbă oamenii între două țări, se cam știe. Dar de ce se plimbă în interiorul aceleiași țări? Răspunsul la întrebare are importanța lui. Migrația internă este replica societății la numiți factori de presiune și poate provoca alte presiuni, care afectează statul și-l obligă la anumite măsuri. Despre asta vom vorbi și noi. Măcar să știm ce ne așteaptă, ca ieșeni.
Pe timpul lui Ceaușescu
Până în 1989, statisticile spun că migrația internă a implicat vreo 9,2 milioane de oameni, adică aproape jumătate din populația României și-a schimbat domiciliul. E drept, a fost o migrație determinată de politicile statului. Terminai o facultate la Iași, dar ți se dădea un loc de muncă prin Harghita, pentru că statul încerca să schimbe componența etnică a zonei centrale a țării. Obțineai o diplomă de profesor și erai trimis la Cuca Măcăii, pentru că se încerca umplerea satelor cu intelectuali. În același timp, tinerii de la sate care terminau niște studii mai serioase nu erau păstrați acolo, ci mutați la oraș pentru a umple fabricile. Cartierele-dormitor, construite și în Iași sunt cea mai elocventă mărturie al acestei migrații interne dirijate de stat.
Pe ruta oraș – sat
După 1989, statul s-a retras tot mai mult din dirijarea societății, iar migrația internă s-a desfășurat după propriile legi. Pe măsură ce fabricile se închideau, tot mai mulți foști țărani s-au reîntors în satele de origini. Cândva, tinerii din Erbiceni făceau naveta la Metalurgica sau CUG. Dacă mergeți acum în această comună, veți vedea zeci de case noi, construite de tinerii reîntorși din străinătate sau de părinții lor, reîntorși din fabrici. Comunele din imediata apropiere a Iașului au cunoscut și o altă formă a migrației inverse, oraș-sat. Tot mai mulți ieșeni și-au făcut case prin Miroslava, de exemplu. Aici, statisticile sunt înșelătoare. Oficial, doar 89 de „străini” s-au așezat în Miroslava în 2015. În fapt însă, cifra e de vreo zece ori mai mare. În 2002, cele 13 sate ale Miroslavei aveau în total 7.000 de locuitori. Acum sunt 15.700. Între 1 ianuarie 2015 și 1 ianuarie 2016, populația Miroslavei a crescut cu 1.100 de locuitori. Și nu s-au născut atâția copii în acest interval. Avem deci o migrație dată de dispariția locurilor de muncă din industrie și de „corporatiștii” aflați în căutarea unui refugiu și a aerului curat.
La studii
Sociologii mai identifică vreo două tipuri mari de migrație. Le menționăm în treacăt, pentru că sociologii de azi gândesc în termeni de „București și restul lumii”. Iau în calcul doar Capitala, de parcă ea ar fi buricul pământului. E vorba, pe de o parte, de migrația dinspre micile orașe spre București. Sau spre orașele centru regional, mai exact. Pentru Iași, principalul bazin de atracție este reprezentat de Botoșani, Vaslui și Basarabia. Tinerii din aceste zone vin la Iași în primul rând pentru a studia. După ce-și termină studiile, mulți rămân aici. Unii ajung chiar primari. Constantin Simirad e botoșănean, Gheorghe Nichita, la fel. Ultimul primar din perioada comunistă, Dumitru Nagâț, era născut în comuna vasluiană Lipovăț. Cel dinaintea lui, Eugen Nechifor, era pășcănean. Aceeași migrație dinspre localitățile mici spre centrele mari.
Din Capitală spre Ardeal
O altă migrație menționată de sociologi este cea care afectează Bucureștiul prin plecări și care este interesantă și pentru noi. Capitala e plină de oameni. Așa de plină, că dă pe de lături. Vârstnicii nu pleacă nicăieri. Maturii însă, pleacă spre Sibiu. E un oraș frumos, liniștit, suficient de aproape de Vest pentru un om aflat la vârsta a doua, mult mai aerisit decât capitala și înconjurat de munții pe care oricum bucureștenii îi caută în vacanțe. O parte a tinerilor pleacă spre Cluj-Napoca. E un oraș mai viu decât Capitala, mai aproape de Vest și oferă tot ce caută, ca mod de viață, un tânăr cu tot viitorul în față.
Vin la noi
O altă parte a tinerilor pleacă spre… Iași. Ați avut desigur ocazia să auziți accentul muntenesc prin supermarketuri sau prin Palas. Și nu era vorba de turiști sau de ieșeni contaminați de vorbirea sudică, ci de bucureșteni stabiliți aici. Iașul este încă un oraș în creștere în domeniul industriei IT. Iar Iașul are nevoie de specialiști din Capitală, dar și din alte zone ale țării pentru simplul motiv că facultățile noastre nu pot scoate toți absolvenții de care este nevoie. Interesant, nu? În acest moment, în industria IT din Iași lucrează aproximativ 15.000 de persoane. În doi-trei ani, numărul lor se va dubla ajungând astfel la peste 30.000 de salariați IT. Vor fi, așadar, două modalități de îndestulare: absolvenții de facultăți, dar și cei care vor veni să muncească la noi în oraș.
Sociologul Barbu Mateescu zicea pe 4 martie pe propria-i pagina de Facebook:
Sunt două migrații interne majore în România:
1) dinspre micile orașe spre București (în special pe filiera facultate apoi job, dar nu numai)
2) dinspre București spre Cluj (oamenii mai tineri), spre Sibiu (cei de vârsta 40+) și Iași (un val mai nou, strict pe IT, să vedem cât durează). Vom avea niște rezultate foarte interesante la viitorul recensământ.