UN BIROU LA BRUXELLES, chelului tichie de mărgăritar

Reflector

La viața lui, Vasile Alecsandri a fost un revoluționar. Din fericire, s-a oprit la timp. Dacă ar fi acceptat tronul Moldovei în 1859, literatura română ar fi fost văduvită de volume de poezii precum „Doine și lăcrămioare” sau „Ostașii noștri”. Ei, dar în tinerețe, printre altele, Alecsandri a fost primul boier din Moldova care și-a eliberat robii țigani. După ce a murit taică-său și a intrat în posesia moșiilor, Alecsandri i-a chemat pe țigani la conacul de la Mircești și le-a zis că de zi încolo sunt liberi. „Duceți-vă și fiți fericiți”, le-a zis poetul. Reacția țiganilor a fost însă cu totul alta decât cea așteptată: „Cui ne lași, boierule? De ce ne alungi?”. Robi de sute de ani, țiganii așteptau totul, bun sau rău, de la conac. Iar această optică nu o aveau doar ei. Dintotdeauna, românul s-a uitat spre domnitor în așteptarea a orice ar fi. Pe urmă, s-a uitat spre Înalt Poartă. Pe urmă, spre București. Mai apoi, spre Moscova, iar pe urmă, iar spre București. Mai nou, spre Bruxelles. Despre asta vom vorbi și noi azi.

De „preaderare”
Pe la începutul anilor 2000, se hotărâse că vrem în Uniunea Europeană, iar draga de Europă începea să ne acorde, cu țârâita, așa-numitele „fonduri de preaderare”, ca să ne învățăm cu birocrația europeană, să învățăm să redactăm proiecte și să răspundem pentru fondurile cheltuite. Banii erau puțini și greu de obținut, așa că unele consilii județene, mai șmechere, s-au gândit să-și trimită un om la Bruxelles, să stea prin preajmă. Cum auzea ceva de o nouă linie de finanțare, anunța repede în țară. A deschis birou de reprezentare la Bruxelles Consiliul Județean Cluj, cel din Mureș, Iașul s-a aruncat și el în joc, pe vremea când președinte al CJ era Lucian Flaișer. Prin 2005, s-a deschis chiar un birou de reprezentare a Uniunii Consiliilor Județene din România la Bruxelles. Cu ce eficiență? Vorba aia, cifrele vorbesc.

Mega-cheltuieli
Funcționarea unui birou la Bruxelles însemna câteva cheltuieli obligatorii: salarii la nivel european pentru măcar doi funcționari, măcar câte o garsonieră închiriată pentru fiecare, costurile de închiriere și întreținere a biroului, plus niște fonduri de protocol. Mai organizezi „Zilele Iașului”, mai inviți niște oficiali europeni la o cafea, mai dai un cocktail, mai tipărești niște pliante… Asta duce la un minim de 200.000 euro anual, sumă enormă la acele vremuri pentru un consiliu județean. Mai rentabil ar fi fost biroul deschis de UNCJR la Bruxelles. Acesta avea un buget de 2,5 milioane de euro, ceea ce însemna cam 60.000 de euro pentru fiecare consiliu județean. Asta, la capitolul „pasiv”.

Cursuri de pregătire
La capitolul „active”, s-a constatat în scurt timp că angajații birourilor de la Bruxelles nu erau altceva decât niște trântori de lux. Și nu neapărat pentru că dădeau de bine și se puneau pe trai bun pe banii contribuabililor. Ci pur și simplu pentru că nu prea aveau ce face. Biroul ieșean de la Bruxelles a reușit să intermedieze câteva proiecte vizând pregătirea funcționarilor, informatizare, dotare cu calculatoare și dintr-astea. Nimic de anvergură. Și nici nu avea cum. Bruxelles-ul nu era Înalta Poartă, unde trimiteai un boier să de șpăgi în stânga și-n dreapta pentru a ajunge lângă marele vizir, cu care să trateze o chestiune. Comisia Europeană lansează o linie de finanțare care nu este ascunsă în vreun birou, pentru câțiva inițiați, ci anunțată public, cu toate detaliile necesare. Un funcționar trimis la Bruxelles poate afla cel mult cu 24 de ore înainte ce se va publica pe internet. Niciun proiect nu a fost inițiat de CJ Iași pe vreo linie de finanțare serioasă, precum Phare sau SAPARD, unde un proiect putea ajunge și la un milion de euro, grație intervenției vreunei „săgeți” trimise la Bruxelles. Iar ca să organizezi niște cursuri de pregătire funcționarilor, nu ai nevoie să trimiți oameni peste mări și țări.

De la regiune în sus
Pe termen mediu și lung, birourile de lobby de la Bruxelles s-au dovedit a fi doar bune metode de sifonare a banilor publici și generatoare de cheltuieli inutile. Ca urmare, ele au început să fie închise unul după altul. Au rămas doar cele deschise de Agențiile de Dezvoltare Regională, care și-au justificat cumva existența. Prinde bine să ai pe cineva care să poată răspunde oricând la nedumeririle funcționarilor din Bruxelles, fără a fi neapărat nevoie de o lungă corespondență. Prinde bine și câte o conferință la care să inviți potențiali investitori. Nivelul județean este însă prea mic pentru felul în care se joacă la Bruxelles. De la regiune în sus, e altă treabă. Harghita este unul dintre puținele județe care și-a deschis recent un birou la Bruxelles. Dar asta pentru că CJ Harghita se agită să promoveze brandul Ținutului Secuiesc. Nu caută bani, ci doar imagine.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.