Un muzeu al satului Moldovei lui Ștefan, încă o idee bună de care s-a ales praful

Reflector

Dintre toți ieșenii, aproape 54% locuiesc la țară. Puțini dintre noi pot număra mai mult de o generație, hai două, de orășeni get-beget în urmă. Chiar noi, care vă vorbim acum, suntem, cum se spune, prima generație fără glod între degete. Nu ne e rușine de ascendența noastră țărănească, mai ales că și Lucian Blaga spunea că veșnicia s-a născut la sat. Modelul social actual presupune ca omul să lucreze în oraș, dar să locuiască la casă, într-un sat apropiat. Firește, cu tot confortul urban. Când vine vorba de a mânca sănătos, toți căutăm pe Facebook câte un furnizor rural de produse alimentare obținute așa cum am văzut noi înșine la bunici. Vrem sau nu, satul este cel care ne definește, nu orașul. De când se știe ca popor, românul a fost rural, iar viața trepidantă a secolului al XXI-lea nu a putut adormi nostalgia noastră după vârsta cea fericită, când alergam pe ulițele din satul bunicilor. Și totuși, lăsăm să se piardă comoara neprețuită reprezentată de satul nostru moldovenesc. De ce?

\"\"
Din 29 de gospodării inițiale, în Muzeul Satului de la București s-a ajuns la aproape 350 de monumente și peste 50.000 de obiecte

Finanțat de rege
La București funcționează încă din 1936, un muzeu al satului. Deși țâfnos și înțepat, mândru și trufaș până în vârful unghiilor, regele Carol II a înțeles că satul românesc ar putea dispărea într-o zi și a dat toți banii necesari pentru ca acesta să fie salvat. Și, să nu uităm că în 1936, peste 70% din populația României trăia la țară, în aceleași condiții ca pe vremea lui Ștefan cel Mare, deci Carol II a fost de-a dreptul vizionar. Prin Fundația Culturală Carol II, regele a sprijinit cu tot ce a fost necesar ideea lui Dimitrie Gusti. Ca urmare, pe un teren de nici jumătate de hectar situat pe malul lacului Herăstrău au fost reconstruite 29 de gospodări țărănești din toate zonele etnografice ale țării. De fapt, nu au fost reconstruite, ci s-au adus, cu căruța și trenul, case și chiar biserici întregi, din Zăpodeni-Vaslui, Răpciuni-Neamț, Bancu-Harghita, Dumitra-Alba, Ostrov-Constanța și tot așa. Unele construcții datau chiar din secolul al XVII-lea.

1.000 de vizitatori/zi
Dacă n-ar fi fost aduse la București, de mult ar fi fost probabil risipite de ploi și vânturi sau ar fi fost demolate pentru a face loc vreunul sediu de CAP. La ora actuală, Muzeul Satului de la București este unul dintre cele mai vizitate obiective turistice ale țării, atrâgând peste 350.000 de vizitatori anual. Ambasadori, miniștri străini și chiar capete încoronate sunt duse să vadă cum trăia țăranul român și oricare dintre noi se umflă în pene când vede pe vreunul ca prințul Charles rămânând cu gura căscată în fața vreunui obiect cioplit din lemn care uimește și azi prin ingeniozitatea cu care l-a făcut vreun țăran ajuns de mult oale și ulcele. Am văzut noi înșine cândva o yală și o cheie model Moldova 1500 toamna. „Yala” era simplă: o gaură în ușă, prin care se introducea o „cheie” care semăna cu un îmblăciu în format redus: două bețe, legate cu sârmă. Banal, de-a dreptul, dar gaura din zăvor în care trebuia să intre capătul bățului care reprezenta „cheia” erau sculptate într-un mod unic, ca să se îmbine perfect. O „cheie” de la altă casă nu s-ar fi potrivit în veci. Acum o jumătate de mileniu, un răzăș moldovean s-a gândit la cheia și broasca pentru care un individ a depus brevet de invenție. Iar „broasca” făcută de țăranul român nu putea fi deschisă cu niciun șperaclu.

\"\"
În muzeul satului bucovinean se regăsesc, printre altele, biserica și clopotnița Vama, crâșma Șaru Dornei și școala Securiceni. În prezent dispune de un număr de peste 30 de obiective: case tradiționale din lemn, anexe gospodărești, instalații tehnice populare, ateliere meșteșugărești, construcții comunitare

13 muzee ale satului
Din 29 de gospodării inițiale, în Muzeul Satului de la București s-a ajuns la aproape 350 de monumente și peste 50.000 de obiecte ca cel descris mai sus. Nu putem să nu ne întrebăm câte oare s-au pierdut înainte de a fi fost descoperite și salvate de vreun etnograf entuziast. Tocmai succesul turistic al Muzeului Satului și nostalgia înăscută față de satul tradițional a făcut ca ideea să se extindă. Există alt muzeu al satului la Timișoara, unul al satului bucovinean la Suceava, altul similar lângă Sibiu. Altele la Galați, aproape de Râmnicu Vâlcea, la Sighetu Marmației, în Cluj, Gorj sau Vrancea. În toată țara funcționau acum câțiva ani 13 muzee ale satului mai mici sau mai mari, realizate după modelul celui bucureștean. Firește, nu vorbim de vreo casă bătrânească dintr-o comună oarecare, botezată pompos „muzeul satului”, ci de ansambluri în toată regula, care regrupează mai multe gospodării tipice unui ținut întreg.

\"\"
Muzeul Civilizaţiei Populare Tradiţionale ASTRA este unul dintre cele mai mari muzee în aer liber din Europa. Situat imediat la sud de Sibiu, muzeul conține creații ale civilizației populare tradiționale, pre-industriale românești. Casele, atelierele și anexele sunt amplasate în jurul unui lac, printre copacii Dumbrăvii Sibiului. Muzeul se întinde pe 96 de hectare, este străbătut de 10 kilometri de alei de-a lungul cărora se găsesc peste 300 de clădiri. Inventarul pieselor cuprinse în muzeu se ridică la 16.000 (sursa foto www.calatorim.ro)

Multă tristețe
Cu ce poate veni Iașul, capitală culturală și așa mai departe, în această competiție dedicată salvării a tot ce are mai frumos și mai prețios satul românesc? Păi, cu mai nimic. Avem un muzeu etnografic la Palatul Culturii, dar acela e de-a dreptul trist. Câteva utilaje țărănești, gen presă de ulei, niște costume cocoțate pe manechine de plastic, în săli gotice care se potrivesc ideii de sat ca nuca în perete și atât. Nimic viu, nici măcar o dioramă care să reprezinte o scenă dintr-un sat moldovenesc tradițional. Nimic care să inspire admirație și respect. Și nu că nu s-ar putea mai mult.

Abandonat
Acum vreo cinci ani, când viitorul proiect eșuat al Iașului capitală culturală europeană era dezbătut în toate direcțiile, s-au născut multe idei frumoase. Au fost uitate imediat ce s-a anunțat că Timișoara va fi capitală europeană, ceea ce arată că de fapt nimeni nu se gândea serios la componenta culturală a vieții noastre. În fond, aceleași idei ar putea fi aplicate și acum, chiar fără să fim un an de zile capitală europeană. Printre ele se număra și ideea construirii unui muzeu al satului moldovenesc, cuprinzând gospodării tipice Moldovei noastre, Bucovinei, ținutului Herța, Bucovinei de Nord și Basarabiei, adică Moldovei lui Ștefan cel Mare. Orice manifestare cu caracter folcloric, inclusiv eternul târg de oale, ulcele și chinezării Cucuteni – 5.000 își putea avea ca loc de organizare tocmai un sat moldovenesc în plin oraș.

CA Rosetti sau Viticultori
Inițiatorul proiectului propunea ca loc de amenajare a acestui sat păduricea care se întinde de la sediul garnizoanei până dincolo de stadion. După noi, nu ar fi cea mai fericită poziționare. Ar presupune tăierea multor copaci, într-un Iași uscat, prăfuit și asfixiat de poluare. Orice târg sau expoziție s-ar organiza ar bloca practic traficul pe bulevardul Carol I. Și acum, în weekend, tramvaiele și autobuzele abia reușesc să urce și să coboare Copoul, din cauza sutelor de mașini parcate de ieșenii ieșiți la o plimbare prin parcul Expoziției. Primăria are însă ditamai tarlaua pe CA Rosetti, cu care nu știe ce să facă. Dealul Șorogari aparține și el în bună parte municipalității. Mai există vreo 8 hectare în Copou, pe Viticultori, pe care cresc buruieni. Iar exemple se mai pot găsi.

Cu bani UE
Ar fi oare prea scump pentru bugetul Iașului? Deloc. Chiar deloc. Comisia Europeană alocă bani serioși pentru finanțarea proiectelor care vizează salvarea patrimoniului național. Până la 5 milioane de euro pentru un proiect. Poate nu vi se pare mult, dar chiar este. Băieții de la Muzeul Satului din Mărginimea Sibiului au făcut o afacere din salvarea imaginii casei țărănești tradiționale. Asigură meșterii necesari construirii în locul unei vile cu termopane a unei cule românești clasice. Cu 20-25.000 de lei și materialele tale, băieții își construiesc casa din temelii până la șarpantă. Maxim 40-50.000, dacă este vorba de o casă mare, gen conac boieresc. Lei, nu euro. De 5 milioane de euro, am putea cumpăra și materialele și am putea plăti și manopera pentru construirea a peste 200 de case țărănești. Numai să avem atâtea modele. Nimic mai simplu.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *