Balul de la Casa de Ajutor Reciproc. Bogdan Tănasă şi Vlad Voiculescu, doi oameni care datorează mult Facebookului

Balul de la Castel a devenit un eveniment tradiţional printre acţiunile pe care deja celebra Fundaţia Serviciilor Sociale Bethany le organizează la Iaşi. În fiecare an, la fel cum s-a întâmplat şi joi, 13 iunie, sute de invitaţi cu dare de mână se reunesc la mesele restaurantului Castel pentru a dona sume considerabile de bani, […]

Afla mai multe

Bârfe cu sens, e interes imens. S-ar vrea primar la țară

Mai e mai puțin de un an până la alegerile locale de vara viitoare și mințile unora au început să se înfierbânte. Spre exemplu, un flăcău pe care l-am tot lăudat în paginile acestei gazete, Bogdănel Filantropul, ăla de face case pentru nevoiași, ar putea intra în cursa pentru fotoliul de primar al comunei natale, […]

Afla mai multe

Deputatul Petru Movilă, apreciind cariera internaţională a tovarăşului Petrov

Nici nu s-au aşezat bine apele învolburate de alegerile europarlamentare din 26 mai, când pemepiştilor şi lui Băsescu însuşi le tremurau nădragii de spaima că nu vor depăşi pragul de 5%, că deja minorul succes li s-a urcat la cap. Cel mai vocal este deputatul Petru Movilă, care nu se poate abţine şi mai scutură […]

Afla mai multe

Iulia şi papetăria regală. Iulia Scântei, mereu la zi cu pozele din lumea bună a potentaţilor zilei

În acest număr vă prezentăm un nou episod din ciclul „Ce vrăji a mai făcut Iulia Scântei”. Ieşenii trebuie să ştie care sunt activităţile curente ale senatoarei liberale întreprinse în folosul lor. De pe contul său de Facebook, aflăm cu ce se mai îndeletniceşte distinsa monarhistă: “Joi, 30 mai 2019, am avut bucuria de a […]

Afla mai multe

Marile speranţe, varianta de Bahlui. Mircea Manolache şi Luminiţa Iordache, ultimii mohicani ai UNPR Iaşi

Deşi ecourile alegerilor europarlamentare par a se fi estompat cât de cât, unii dintre învinşi încă resimt rănile eşecului. Cei doi candidaţi independenţi promovaţi intens la Iaşi, George Simion şi Gregoriana Tudoran, încearcă să se resemneze, gândindu-se la alte variante de a-şi continua cariera politică. Cu scoruri ce s-au învârtit în jurul unui singur procent, […]

Afla mai multe

Bârfe tari despre oameni mari. Au vrut mult, n-au obținut nimic

Ultimele știri de pe frontul politic. Marii pierzători ai scrutinului de pe 26 mai sunt totuși cei de la asociația care militează pentru autostrăzi și care au susținut un candidat propriu la europarlamentare. Chipurile independent. Când au realizat că n-au nicio șansă, flăcăii ăștia au încercat cu disperare să se agațe de o remorcă politică, […]

Afla mai multe

Bârfe de la votare, sunt mișto tare. Conflict liberar, episodul 1.207

Câteva considerații despre scrutinul de duminică. În primul rând la liberarii din Podu ăl Roș. Acolo, zâzania e în floare. Pe fondul câștigării de peneleu a alegerilor la nivel național, rezultatul înregistrat la Iași atât pe județ, dar mai ales pe municipiu este dezastruos. Iar don Costello, el lidero maxim, nu-l mai înghite defel pe […]

Afla mai multe

Marian Uscatu şi Codul de procedură a manierelor elegante

Deşi pare greu de crezut, dar mai întâlnim şi oameni politici cu un anumit simţ al decenţei. Dintre ei, cel puţin din perspectiva propagandei electorale, face parte şi Marian Uscatu, consilier judeţean PMP. După iureşul alegerilor europarlamentare din 26 mai, omul s-a simţit dator să facă pe contul său de Facebook următorul anunţ: „Mulţumesc tuturor […]

Afla mai multe

Cristian Adomniţei, în căutarea timpului pierdut în brazda PNL

Zace pe undeva în coasta unor politicieni câte o ambiţie de a se măsura, cam cum fac puberii cu înălţimea evaluată zilnic pe catul uşii. De pildă, liberalii. Ăştia-s cei mai sensibili la raportările istorice, iar prima lor grijă e să-i pomenească pe Brătieni atunci când îi întrebi care e rostul lor în politică. De […]

Afla mai multe

“Motorul” Bodea, umilit de trotinetele electrice useriste. Un lider liberal confuz în faţa urnelor

Deşi liberalii ieşeni s-au grăbit să desfacă şampania după rezultatul alegerilor europarlamentare de duminică, situaţia pe municipiu este dezastruoasă. Filiala din Podu Roş a fost surclasată drastic de către USR – Plus, alianţă care nici măcar n-are sediu la Iaşi. Astfel, pe municipiu, după centralizarea a 98% din procesele verbale, useriştii au avut 36.93% din […]

Afla mai multe