Sibiul și Clujul, lecții usturătoare pentru Iași

Metropola

BIFF, FITS, TIFF… Ce sunt toate acestea? Seturi de litere prin care diverse orașe încearcă să-și facă reclamă. Unul dintre cele mai cunoscute evenimente artistice la nivel mondial este reprezentat de Premiile Academiei Americane de Film, pe care însă toată lumea le știe drept „premiile Oscar”, după numele statuetei oferite ca premiu. Câți ați auzit vreodată de Internationale Filmfestspiele Berlin? Dar de „Ursul de Aur”? Sunt unul și același lucru. La fel sunt și acronimele de care am amintit la început: Festivalul Internațional de Film București, Festivalul Internațional de Teatru Sibiu, respectiv Festivalul Internațional de Film Transilvania de la Cluj-Napoca. Unde e Iașul pe lista asta? Pe scurt, nu e. Pe larg, în cele ce urmează.

Industria filmului
Filmul reprezintă una dintre cele mai mari piețe din lume, chestie de care americanii s-au prins repede. În SUA, încasările din vânzarea de bilete către cei 1,2 miliarde de spectatori din cinematrografe a fost în 2016 de 38 miliarde de dolari, iar în 2020 se estimează că ele vor ajunge la 50 miliarde de dolari. Adică 8,6 milioane de dolari pentru fiecare din cele aproximativ 5.800 de cinematografe din Statele Unite. Dincoace de oceanul Atlantic, Uniunea Europeană reprezintă o piață de o jumătate de miliard de oameni, față de cei 326 milioane de locuitori ai SUA, iar industria spectacolului este în continuă creștere, ca și numărul ecranelor de cinema funcționale. De la 29.300 de ecrane din Uniunea Europeană în 2011, s-a ajuns în 2016 la 30.619.

Reacție întârziată
E o evoluție la care România a reacționat lent, dar până la urmă a făcut-o. Unul câte unul, marile orașe au intrat în joc, înființând festivaluri care să le scoată din anonimatul turistic. Organizarea unui festival internațional este de altfel una dintre cele mai sigure căi de promovare externă. Și printre cele mai ieftine, de altfel. La un festival de film vin actori, regizori, producători, prietenii acestora, fanii primilor și curioși. Cu cât mai multe filme, cu atât mai bine.

Cu casa închisă
Primii în domeniul filmului au acționat clujenii, TIFF-ul lor ajungând la începutul acestei luni la a 17-a ediție. Ardelenii nu au avut nicio problemă să se folosească din plin de șabloanele asociate în mentalul colectiv european cu Transilvania. Afișul din acest an a reprezentat o vampiriță înfigându-și dinții în gâtul unui tânăr. Sângele șiroind pe umărul acestuia s-a tradus în zece zile de festival, cel mai mare ecran în aer liber din țară, 178 de lung-metraje și 49 de scurt-metraje, 135.000 de participanți, cu 5,7% mai mulți spectatori ca anul trecut și în 50 de spectacole jucate cu casa închisă. Pentru a stoarce orice profit de imagine posibil, clujenii au trimis o selecție dintre cele mai vizionate filme la București, unde au fost prezentate în cadrul unei săptămâni dedicate festivalului ardelean. Iar clujenii au fost atenți până și la numele festivalului. TIFF nu pare să însemne mare lucru, dar pentru pasionatul de film, aceleași inițiale înseamnă și Tokio Internațional Film Festival sau Torino etc. Cu atât mai ușor de ținut minte.

Se reinventează
Nici BIFF-ul bucureștean nu stă rău. A ajuns la a 14-a ediție, iar organizatorii se laudă că au reușit transformarea Capitale într-o cetate a filmului. Pentru a evita plafonarea, BIFF se reinventează la fiecare ediție, mai adăugând sau modificând câte ceva. Anul ăsta, că tot e Centenarul, a fost inclusă și o secțiune de filme românești. Dacă tot au trecut 70 de ani de la înființarea statului Israel, s-a băgat și o secțiune dedicată cinematografiei israeliene. Tot din acest an, dar cu caracter de permanență, a fost înființată și o secțiune de filme internaționale de scurt metraj.

De 25 de ani
Dar nu doar filmul poate rezolva problema turismului într-un oraș. Sibiul a reușit să aducă 127.000 de spectatori într-o singură zi de festival de teatru, în timp ce orașul întreg are 170.000 de locuitori. FITS a împlinit anul ăsta o vârstă destul de rotundă, de 25 de ani. E de-a dreptul incredibil la ce se gândeau sibienii încă din 1993, când toată țara se zbătea în chinurile tranziției, iar singurii oameni care ieșeau în stradă erau greviștii de la fabricile în drum spre faliment. Pas cu pas, vorba unui sibian ajuns președinte, festivalul de teatru a crescut de la unul oarecare la un adevărat fenomen. La prima ediție, au fost trupe din opt țări, în general actori care nu prea aveau ce face în perioada respectivă. Anul ăsta vor veni trupe din 73 de țări, organizatorii spunând că vor avea loc „spectacole năucitoare” prezentate de mari companii din Australia, Canada sau Africa de Sud. Vor avea loc 524 de spectacole, susținute de un total de 3.300 de artiști. Pe ansamblu, sibienii se așteaptă la ediția din acest an a Festivalului la peste 600.000 de vizitatori în cele 10 zile de teatru. De fapt, e un fel de a spune „zile de teatru”, pentru că de fapt e vorba și de conferințe, lansări de carte, concerte sau expoziții, deci un ansamblu de evenimente brodat în jurul ideii de teatru. Cu un buget fantastic, de 13 milioane de euro, sibienii pot practic să organizeze orice-și doresc.

Replici palide la Iași
Cu ce vine Iașul în fața unor astfel de manifestări? Cu nimic. Se inițiase cândva un festival internațional de film și la Iași, dar a capotat după doar două ediții. În fiecare an se organizează un Festival Internațional al Educației la care participă cel mult studenții străini deja aflați în Iași. Festivalul de Tradiții și Obiceiuri Populare e internațional doar cu numele, neapărând pe nicio listă europeană oficială a manifestărilor de acest gen. Și așa mai departe. În domeniul teatrului, avem doar un Festival de destinat publicului tânăr, care mai are însă mult până să ajungă la o anvergură și încă și mai mult până să aducă valuri de turiști la Iași. Iar în privința filmului, singurul eveniment mai de Doamne-ajută organizat în acest an au fost serile filmului foarte scurt, organizate în grădina Palas și pe pietonal. Pe scurt, deci, nimic. Aceasta, în principal pentru că nici ai noștri nu știu ce vor să organizeze, iar implicarea autorităților locale este minimă spre zero. Or, festivalurile din Sibiu sau Cluj-Napoca au plecat „de jos”, cum se spune, ca festivaluri de nișă, destinate începătorilor și amatorilor. Aceștia au devenit cunoscuți sau nu, după cum le-a fost norocul, dar au dus vorba mai departe și așa s-a închegat până la urmă ceva serios. Nimic nu s-a construit nici la ei de azi pe mâine, dar măcar au început de undeva. Noi când începem?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *