Cuvintele de care se teme cel mai mult un om de afaceri sunt: «Salut! Sunt de la Guvern și am venit să te ajut»”. Cuvintele aparțin unuia dintre cei mai amuzanți președinți ai Statelor Unite, un artist al politicii externe și un diletant în economie, actorul Ronald Reagan. De fapt, omul nu prea le avea cu administrarea complicatelor jocuri economice, așa că prin fraza de mai sus și-a rezumat întreaga sa politică economică, bazată pe ideea că statul trebuie să se ocupe de poliție, armată și eventual învățământ, că restul lucrurilor se reglează și singure, prin intermediul pieței. N-am putea spune că nu avea dreptate, pe fond. Majoritatea necesităților pe care le are un om pot fi satisfăcute mult mai bine de o firmă privată decât de un serviciu al statului. Nu de alta, dar se știe că statul este cel mai prost administrator. Oricum ai face și oricât de solid și democratic ar fi statul, nu poți evita ca în fruntea serviciilor statului să ajungă reprezentanți ai partidului aflat la putere, selectați mai mult după fidelitate decât după capacitate. Vom vedea împreună până unde se poate merge cu încrederea în mediul privat, cel puțin în domeniul serviciilor publice. De exemplu, la Iași am putea „privatiza” asfaltările, curățenia în oraș, îngrijirea spațiilor verzi, transportul public sau colectarea gunoiului?
Sistem falimentar
Cuvântul „privatizare” a devenit unul din cele mai urâte din limba română, după haosul economic al anilor ’90. Asta nu înseamnă că vânzarea activelor statului și încredințarea unor sectoare economice investitorilor particulari ar fi un lucru rău, ci doar că lucrurile trebuie făcute cu grijă pentru patrimoniul public. Știm cu toții că serviciul de termoficare ieșean era la pământ acum 10 ani, iar ieșenii se îngrămădeau să se debranșeze și să-și instaleze centrale termice de apartament. Economic vorbind, centralele mici nu sunt o soluție. Gazul se scumpește constant, centralele trebuie supuse unor revizii periodice, reparate și eventual înlocuite înainte de a se fi amortizat.
S-a ieftinit
După prăbușirea CET, Primăria a încredințat serviciul de termoficare către Dalkia, acum Veolia. În cei cinci ani care au trecut, Veolia nu a mai pierdut clienți, ci dimpotrivă, a început să se extindă. Primăria a scăpat de grija permanentă a achiziției de cărbune și de scandalurile care însoțeau fiecare licitație și a putut să se concentreze pe modernizarea sistemului de distribuție a agentului termic. Ca urmare, în această primăvară s-a ajuns chiar la o reducere a prețului gigacaloriei, cu 20 de lei. Nu e chiar mult, dar e prima oară când serviciul se ieftinește, în loc să se scumpească. Adică, o întoarcere cu 180 de grade față de situația de acum cinci ani. În plus, în sistem au fost pompați bani europeni, dar și bani ai investitorului francez privat. Primăria continuă să subvenționeze gigacaloria pentru populație ca și până acum, dar banii nu mai merg spre o gaură neagră.
Scandalul autobuzelor
Se poate mai mult? Firește. Sistemul administrativ francez permite autorităților locale să facă ce vor cu serviciile publice: să le exploateze singure sau să le încredințeze unui operator privat, statul rezervându-și dreptul de a stabili regulile jocului. Adică criteriile de calitate. Ceea ce se poate face, fără a trebui să se adopte legi noi, și la noi. La ora la care vorbim, cele mai aprige discuții se duc pe marginea transportului în comun. Primăria a demarat un program de achiziție de autobuze noi prin 2005, când s-au cumpărat 50 de autobuze MAZ. A fost o achiziție cu scandal, generat mai ales de prețul plătit. Oricum, autobuzele au fost insuficiente, iar între timp majoritatea au fost trase pe dreapta. Acum se dorește achiziționarea a încă 80 de bucăți, printr-un credit BERD. Ar trebui măcar 100, iar când se vor fi returnat banii, va trebui făcut un nou credit, pentru că în regim de exploatare urban, un autobuz nu rezistă mai mult de zece ani nici legat cu sârmă.
Licitație internațională
De tramvaie nu mai spunem, că Primăria nici nu poate spera să facă vreodată rost de cei peste 200 milioane de euro necesari pentru cumpărarea vagoanelor care să ducă la înlocuirea actualului parc. Or, nimic nu ar fi mai simplu decât ca Primăria să scoată la licitație traseele de transport public, după modelul aplicat în transportul intrajudețean. Operatorul se obligă să vină cu autobuze Euro 6, să mențină un anumit nivel al prețului și o anumită frecvență a curselor. Primăria ar rămâne cu obligațiile asumate deja, de subvenționare a anumitor categorii de călători, dar ar scăpa de grija achiziției de autobuze noi. Cheltuielile cu subvențiile ar putea fi ușor reduse introducând un sistem de ticketing electronic. Dai cartele de transport tuturor pensionarilor, dar decontezi doar călătoriile efectiv efectuate. Sunt bătrâni care circulă des cu transportul în comun, dar și mulți care abia reușesc să coboare din bloc pentru a-și cumpăra pâine. Pentru autobuze deci, introducerea unui operator privat ar fi simplă. Mai grea ar fi într-adevăr găsirea unui concesionar pentru transportul electric, pentru că nu știm pe nimeni care să aibă 150 de tramvaie puse deoparte. Dar dacă concesiunea se face pe o durată mare de timp, iar licitație va fi cu participare internațională, se vor putea găsi firme mari interesate să facă afaceri la Iași în domeniul transportului public cu tramvaie.
Chiar și cimitirele
Același model poate fi aplicat și în cazul altor servicii asumate de municipalitate. Se știe că Iașul se confruntă cu o criză acută de locuri de veci. Mai sunt doar câteva sute libere, dar până acum municipalitatea și Mitropolia s-au opus ferm înființării unor cimitire private, nu mai vorbim de un crematoriu. Și aici, inițiativa privată ar putea fi soluția pentru că, din păcate, moartea este și ea o afacere destul de rentabilă. La pachet cu înființarea unor cimitire private, Primăria ar putea concesiona și administrarea celor municipale deja existente. În loc să plătească o armată de funcționari care să plimbe hârtii la Eternitarea și a altei armate de muncitori care să tundă iarba, Primăria ar putea da jumătate din bani unei firme care să asigure acest serviciu. Ar scăpa de-o grijă, iar rezultatele finale ar putea fi chiar mai bune pe bani mai puțini.
Plombe privatizate
Întreținerea străzilor este un alt domeniu în care Primăria poate scăpa de griji trecându-le în sarcina unei firme private. Anul ăsta se vor cheltui 70 milioane de lei pentru asfaltări de străzi și pavări de trotuare, lucrări pentru care vor fi organizate licitații și se vor contracta firme private. Plombările de rutină, cele de primăvară și cele de peste an sunt păstrate însă de municipalitate, prin Citadin. Dacă ne uităm în ograda vecină, cea a Consiliului Județean, constatăm că acesta a renunțat la firma proprie de asfaltări și încredințează lucrările de întreținere a drumurilor unor firme private. Lucrurile sunt simple: îți dau drumul în grijă contra sumei X și trec din când în când pe-acolo. Dacă am găsit gropi, te ard la buzunar. Simplu, nu? Înlocuiți cuvântul „drum” cu „stradă” și spuneți-ne de ce nu s-ar putea trece și plombările în sarcina unor firme private. Firma Primăriei, Citadin, nu are niciun interes ca plombele pe care le pune primăvara să țină, pentru că e plătită la metru pătrat de plombă pusă. Dacă firma ar fi plătită la metru pătrat de stradă întreținută, s-ar da peste cap să nu trebuiască să plombeze de două ori pe an.
Delăsare
Luna trecută, Salubris a anunțat creșterea cu 40% a tarifelor practicate pentru colectarea gunoiului, pentru că a crescut leafa minimă pe economie, pentru că trebuie să plătească niște contribuții la Fondul de Mediu și așa mai departe. Prețul va crește din nou la anul, pentru că legea obligă firmele de salubritate să reducă permanent cantitatea de deșeuri depozitată în gropile de gunoi. Iar cum Salubris nu a reușit până acum să colecteze selectiv decât cantități insignifiante de deșeuri, cantitatea de gunoaie depozitate la Țuțora nu are cum să scadă. Ca urmare, Salubris va avea de plătit penalități, iar acestea vor fi acoperite prin tarifele practicate pe pielea ieșenilor. Nimic nu ar fi mai simplu decât să fie concesionat și acest serviciu către o firmă privată. Pentru aceasta, să plătească milioane ca penalități către Fondul de Mediu ar însemna să dea faliment, deci ar fi în stare să trimită oameni să bată la uși pentru a strânge gunoiul de la fiecare ieșean, numai să nu ajungă la asta. Iar Primăria ar mai scăpa de o grijă și de o armată de funcționari. În fond, CJ nu are propriul serviciu de salubritate, așa că va face o licitație pentru strângerea gunoaielor din județ.
Pe acest model, practic orice astfel de serviciu oferit acum de Primărie ar putea fi concesionat. Ar fi și mai simplu și mai ieftin și mai eficient. Iar toată lumea ar avea de câștigat: privații bani, Primăria liniște, iar ieșenii servicii de calitate.
Revitalizarea FIE și FILIT
Organizarea de evenimente culturale de masă este iar un domeniu în care o firmă privată s-ar descurca mai bine decât un serviciu municipal, oricât de bine organizat ar fi acesta. Controalele făcute de Curtea de Conturi după primele ediții ale Festivalului Internațional de Literatură și Traduceri (FILIT) organizate de CJ s-au soldat cu dosare groase, încredințate procurorilor. Festivalul Internațional al Educației (FIE), făcut de Primărie, trece an de an aproape nebăgat în seamă de ieșeni, iar numărul de turiști pe care îi aduce aici este egal cu zero. Din nou, o agenție privată specializată, care are deja legături stabilite cu parteneri externi poate face treaba mult mai bine, mai ales dacă i se impun criterii de performanță clare. Culmea, atât CJ, cât și Primăria vorbesc de vreo doi ani de înființarea unei fundații culturale care să se ocupe taman cu asta. Nu ne întrebați de ce nu fac pur și simplu o licitație la care să vină cei care chiar se pricep. Mai ales că interes ar fi, cele două festivaluri având buge anuale de ordinul sutelor de mii de euro.