Nu există canal de socializare online în care să nu dai peste Dr. Cezar, un personaj volubil, gesticulând și explicând atât cât poate el de bine tot felul de lucruri despre cele mai preocupante domenii ale vieții, de la nutriție la sfaturi motivaționale. Cardiolog ca pregătire profesională, Cezar Amititeloaie e o combinație de dandy și expert în tot ce mișcă în lumea asta. Recent, între două podcasturi, a început să-și scrie propriul jurnal, din care ne-a furnizat cu amabilitate câteva pasaje. (pamflet)
- Azi dimineață, pe când îmi savuram micul dejun inspirațional compus din două molecule și o enzimă, m-am gândit la subiectele pe care să le abordez la cele paișpe podcasturi unde sunt invitat permanent. Primul cuvânt care mi-a venit în minte a fost „aminoacizi”. Deși sunt medic și ar trebui să fiu mai temperat spiritual, brusc, am avut o revelație de natură religioasă. Ce semnificație are „Amin” în structura cuvântului aminoacizi? Chiar m-a frapat! Am notat, mă ocup diseară, după cina bogată în proteine bio, eventual însoțită de un păhărel cu țuică de papaya.
- În fiecare zi îmi admir inteligența, erudiția renascentistă, enciclopedismul meu debordant, toate aceste mici calități fiind prizoniere în trupu-mi de Adonis. Fac acest lucru privindu-mă în oglinda pe care o simt deja depășită și timorată de încărcătura de informație vizuală și mentală pe care o primește de 84 de ori pe zi. Cât mai poate suporta, săraca? O voi înlocui cu o oglindă profesională, din aia fabricată special pentru sălile de gym, super rezistentă la imaginea perfecțiunii dată de aparate.
- Mă gândesc de câteva zile la o dietă revoluționară. E simplă, dar bogată în efecte benefice. Ea constă într-un centimetru cub de ou fiert savurat la micul dejun. Practic, fiecare dintre noi va prevala o probă din oul respectiv și o va supune analizei sistemului gastrointestinal. Procedura se va repeta zilnic, până când va dispărea senzația de foame de la prânz. Organismul trebuie alimentat cu măsură. Nu vă mai hrăniți ego-ul cu cantități industriale de cârnăciori și cartofi prăjiți! Totul pornește de la o traumă din copilărie. Chiar mă gândesc să inițiez niște cursuri de psihanaliză nutrițională, să vadă și mâncăii că pofta lor este de fapt o sechelă a unei frustrări din trecut.
- Îmi place să fiu impecabil. Am și un pic de narcisism în mine, recunosc. De pildă, ador să mă afișez cu pletele mele angelice. Mă simt ca un zeu al masticației perfecte, al Olimpului stomacal. Da, voi lucra un pic aici, trebuie să mai presar și un pic de modestie peste sofisticatele ingrediente care-mi compun imaginea publică.
