Părerologul de serviciu al televiziunilor de știri. Silviu Gurlui, pasăre de noapte pe canalele de televiziune

Haz de necaz

Mai nou candidat AUR la alegerile europarlamentare, profesorul Silviu Gurlui a devenit o adevărată pasăre de noapte la televiziunile centrale, în special Antena 3. Dacă ceasul e 3 noaptea și vrei să dai de fizicianul ieșean, îl găsești în direct pe micile ecrane. Omul e atât de entuziasmat de chestia asta, încât își anunță permanent fanii de pe Facebook despre prestațiile sale tv. „Mâine dimineață, de la ora 3, sunt invitat din nou, la Antena 3 la o nouă ediție specială. Astă noapte, în cele trei ore cît a durat emisiunea, am transmis din mașină”, „Mâine sunt invitat la Antena 3, începînd de la ora 3 pînă la ora 6 dimineața”, „Astăzi, începînd de la miezul nopții, sunt invitat la două emisiuni maraton, consecutive, la Antena 3, pînă dimineața tîrziu (aproximativ 6 ore de emisie LIVE)”, „Începînd de la ora 1, în această noapte, sunt invitat din nou la Antena 3!” etc.. Evident, după ce a fost inclus pe lista de candidați AUR la Parlamentul European, narcisismul lui Gurlui a atins cote maxime, relevate și prin postări de genul: „Am fost asaltat de televiziunile din Iași să le acord un interviu” sau „Mi-am schimbat fotografia de copertă! Cum o găsiți???”. Cum să o găsim? Parcă nu de candidați care pierd nopțile prin studiourile de televiziune au nevoie ieșenii.

Gurlui (foto, pamflet): De la ora 21.00 mă puteți vedea la Antena 3, iar de la 22.00 sunt invitat la RTV. Dacă n-ajung la Antena 3, e posibil să prind zece minute libere la Aleph News, dar cel mai sigur ajung la și un sfert la Realitatea!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *