Bârfe pe șirag, toate vă atrag. Plan dibaci pentru înnoirea mandatului

Haz de necaz

Madama Coconette, prietena rubricii noastre, vremelnic deputat, a scăpat zilele trecute ditamai porumbelul. A admis că are gânduri de mărire politică, inclusiv pe plan local, luând chiar în calcul o eventuală candidatură la primărie în 2020. Anunțul e de fapt o fumigenă și ascunde altceva: lipsa de notorietate, de prezență publică în Iași. Ce vrea, de fapt, Coconette? Ea și-ar dori să candideze la primărie, deși e conștientă că n-are nicio șansă să câștige, doar ca să-și ridice nivelul de notorietate în perspectiva alegerilor parlamentare din toamna lui 2020. V-ați prins, da? Candidează în vara la locale ca să aibă trambulină în toamnă și să înhațe al doilea mandat de deputat. Planul nu e nou, l-au făcut și alții. Unora le-a mers, altora deloc. Vom vedea cum va fi la ea.

Schimb de șefi, în așteptare: Interesantă situațiunea de la regia de Aqua Chioară din Copou. Moș Ion, direftorul ăl mare, e cu un picior în pensionare. Joc de glezne cu rotiri de brațe, adică exerciții accelerate de încălzire face pe margine nea Mihai, adjunctul. Care vrea ca imediat ce titularul pleacă la pensie, să sară el repede pe scaun, să nu se răcească. Cumva, e firesc, direftorul general pleacă la pensie, iar postul e ocupat de adjunctul care știe cum funcționează lucrurile, are vechime, are experiență etc. Necazul pentru adjunctul de la regia de Aqua Chioară e că generalul nu prea s-ar da dus. Adică, i-ar plăcea să mai rămână o tură în funcție, cică ar exista chiar portiță legală. Hopa! Adjunctul a devenit cam nerăbdător. Urmărim fenomenul și vă relatăm schimbările.

Macarale râd în soare argintii: Ăl mai mare imobiliar al Iașului, supranumit „Regele Mall”, a pus ochii pe un alt business. Adică, în cele din urmă, intră și el în zona de construcție a blocurilor de locuit. A avut o tentativă să facă un turn de apartamente în cadrul proiectului din Centru, dar criza de-acum 10 ani l-a făcut să-și schimbe planul și a transformat turnul în spații de birouri. Acum cică ar vrea și el să ridice blocuri cu apartamente. A identificat și zona: Sf. Andrei. A cumpărat și teren. Vrea să facă niște parcele mari și să se apuce de șantier. Planul pare simplu, iar omul de afaceri are șanse de reușită: și timp, și bani, și firmă de construcție.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *