Bârfe cu ecou, primite la birou. Adevăratele mize ale unei candidaturi

Haz de necaz

Valabil pentru toate partidele, este explicația universală. De ce insistă unii să fie candidații partidelor lor la funcția de primar al Iașului, deși sunt conștienți că nu au nicio șansă în alegeri? În primul rând, candidatul unui partid își poate impune propria listă de consilieri locali. Deci, chiar dacă nu câștigă Primăria, dar își bagă 3-4 oameni în Consiliul Local, atunci va fi un jucător important pe plan local. În al doilea rând, candidatul de partid care știe că n-are șanse să ia Primăria, se duce în alegeri pentru a-și negocia mai ușor o poziție viitoare. Ceva de genul: „m-am sacrificat pentru voi și, deși știam că n-am șanse, am candidat. Acum dați-mi un loc eligibil la Camera Deputaților, ori fotoliul de director la…, ori cel de președinte la….”. Acum ați înțeles de ce e buluceală cu candidaturile astea?

Vor să stea tot pe creasta valului: Negocieri puternice între peneleul local și usereul plus plus pentru stabilirea catindatului la jilțul ăl mai mișto din palatul roznovenesc. După toate rundele de negocieri de până acum, chiar dacă încă n-au un catindat, cei de la usereu-plus nu vor să renunțe sub nicio formă la a-și impune propriul om. Mai mult, vor să amâne luarea unei decizii până după alegerile prezidențiale. Oamenii vor să arate că din nou, la fel ca la cele europarlamentare, vor lua caimacul pe municipiul Iași. Pe ce se bazează? Pe aceeași campanie inexistentă, pe aceeași prezență mai mult decât discretă în viața cetății. Speră ca doar valul antisistem să le mai ridice încă o dată procentele. Oameni buni, ulciorul nu merge de multe ori la apă, trebuie să mai și livrați ceva ieșenilor.

Taie frunză la câini pe FB: Băi, ar trebui făcut un recensământ după toate regulile meseriei. Avem în lista de amici pe FB o groază de funcționari din instituțiile publice: Primărie, Consiliul Județean, Prefectură, direcții deconcentrate. Ei, mare parte din amicii ăștia sunt aproape mereu online, postează, comentează sau reacționează pe FB. Întrebarea noastră sinceră este: flăcăii ăștia și domnițele în cauză mai și lucrează sau le plătim lefurile doar ca să taie frunze la câini și alea în mod virtual? Acum, nu suntem nici în Absurdistan să propunem interzicerea internetului în instituțiile publice, că oricum fiecare are propriul telefon, dar parcă un pic de decență n-ar strica. Adică, mai subțire cu socializarea online și mai angrenați în cea offline, în slujba cetățeanului plătitor de taxe și impozite.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *