Pamflet 100%: Tudorel Toader, despre măreţia dreptului la români. Dreptul la funcţii

Politică la patru ace

Tudorel Toader (foto dreapta), acest fiu rătăcitor al Iaşului academic, tocmai şi-a luat în primire noua funcţie de ministru al Justiţiei, după ce a trecut prin cabinetul de rector al Universităţii „Alexandru Ioan Cuza”. Practic, în ultimii doi ani, Toader a ocupat trei posturi tari de tot, de judecător la Curtea Constituţională, rector şi ministru al Justiţiei, lucru cât se poate de benefic pentru prestigiul domniei sale. După suspendarea din funcţia de rector a lui Toader, noul ordonator de credite la UAIC este Mihaela Onofrei, fost prorector pentru activităţi studenţeşti şi parteneriate cu mediul economic şi sectorul public. Recent, cei doi au avut un dialog despre noile responsabilităţi ale fiecăruia.

Mihaela Onofrei: Dom’ profesor, am cam terminat inventarul din biroul dumneavoastră. Să trec pe procesul verbal de predare – primire şi această balanţă?
Tudorel Toader: Nu, nu, e un obiect la care ţine foarte mult, chiar mai mult decât la balanţa contabilă! E balanţa justiţiei… trebuie să fie pe undeva şi femeia aia oarbă care o ţine în mână… Aha, uite-o, am găsit-o. Acum avem statueta completă. Te rog, împacheteaz-o frumos, o iau cu mine la Bucureşti.

Dar cu acest ciocănel de judecător ce facem? E tot al dumneavoastră?
Haha, da, ce chestie, şi l-a uitat Zegrean când a plecat de la Curte. La el se referea când vorbea de măreţia dreptului. Deşi e tare mic, să ştii că e tare vioi. Cu el a fost anulat rezultatul Referendumului de demitere a lui Băsescu din 2012. Uite, încă mai are scris pe el Traian + Zegrean = Love. Eh, amintiri…

Cu fluturaşii ăştia de salariu ce fac, îi arunc?
Cum să-i arunci? Se vede că nu eşti magistrat. Nu se lasă nicio urmă la locul faptei. Dă-i încoace.

Tot nu pricep de ce vreţi să plecaţi, dom’ profesor. Nu vă era bine aici, la loc călduţ în Copou? Vă duceţi iar în Bucureştiul ăla, atât de lipsit de spirit academic…
Poate că trec prin criza vârstei mijlocii şi-mi doresc puţină adrenalină, dragă Mihaela, mai ştii? Nu era rău nici aici, studentele nu mai arată ca în urmă cu patruzeci de ani, când veneau îmbrăcate în robă chiar şi la ceaiurile dansante.

Eu zic să păstraţi, totuşi, cheia de la rectorat. Nu se ştie niciodată când sunteţi remaniat.
De acord, iau cheia cu mine. Apropo, lasă-mi şi procesul verbal, să-l mai studiez un pic. Ştii, de când cu erata descoperită de Zegrean, citesc de două ori un text scris, că nu se ştie niciodată pe mâinile cui încape.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.