Om de afaceri cu ceva cărniță pe depozitele bancare. Neculai Apostol, un miliardar în carne și oase

Satiră cu ștaif

Gigantul Kosarom împlinește 30 de ani de la înființare. Cu 1.300 de angajați și o cifră de afaceri de vreo 70 de milioane de euro pe an, brandul zămislit la Pașcani este unul dintre cele mai influente pe piața producătorilor de preparate din carne. Fondatorul grupului Kosarom, Neculai Apostol, a avut și traiectorii politice, fiind de-a lungul timpului prefect și senator de Iași. La aniversare, acesta a făcut un scurt bilanț al afacerii, totul fiind notat în jurnalul său personal. (pamflet)

  • Iaca a venit și ceasul aniversar, nici nu-mi vine să cred că au trecut 30 de ani de la primul cârnat vândut în piața din Pașcani. Nici nu mai țin minte din ce l-am fabricat. Dar cred că a fost bun, din moment ce nu m-a căutat nimeni cu furca. Erau vremuri grele, începutul anilor ‘90. Lumea abia își revenea din excesele alimentare cu creveți și gheare de pui. Șoric nu vedeau decât pe obrajii secretarilor de partid din fabrici. Cu un salam de Sibiu scos pe masă la o nuntă puteai ghiftui două sute de invitați. Cu o feliuță de pastramă plasată discret într-o scrisorică de dragoste puteai să scoți orice gagică în oraș. Pe scurt, erau vremuri în care carnea era la putere, devenise monedă de schimb în societatea românească, obosită și costelivă după foametea ceaușistă. Așa că mi-am zis: acum e momentul ca românul să nu mai sufere după salamul cu soia sau parizerul din hârtie igienică! Așa că m-am asociat cu Vasilică, un tip așezat, masiv, la vreo 120 de kilograme. De când l-am văzut, am știut că voi face afaceri bănoase cu el. Păcat că nu avea darul vorbirii, că ar fi ajuns departe dacă strecura vreo două vorbe de duh. În fine, a trebuit să-l elimin din organigrama firmei, într-o zi geroasă de decembrie. A făcut ceva scandal, dar l-am lămurit repede cum stă treaba. Pe scurt, porcul Vasilică a fost sacrificat primul pe altarul viitorului meu imperiu agroindustrial. Din structura lui complexă am reușit să fabric o serie de produse foarte apreciate în mahala. Cel mai bine s-au dat cârnații afumați și buturelele. Cu banii câștigați am mai cumpărat doi purceluși. Bine, o parte din câștigul de pe ceafa lui Vasilică l-am jucat la loto, era tragere de Crăciun, trebuia să-mi fac și eu o bucurie! N-a ieșit nimic, dar a fost primul meu ban cheltuit la distracții de cazino. Deja începusem să am apucături de patron. Acum, după 30 de ani, nu mai am prea mari satisfacții. Sunt sătul de porci până peste cap. Mi-e dor de Vasilică. O să-i fac o statuie în curtea fabricii. Până una, alta, mă delectez cu bilanțul contabil. E roz, ca urechile lui Vasilică.

Apostol (foto, pamflet): Mă duc la aniversarea Kosaromului. Tare băiatul, nu-i de colea să ai 30 de ani și 70 de milioane de euro!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *