Moartea Neagră, gripa spaniolă și virusul HIV, ororile din istoria omenirii

Reflector

Când se va termina, pandemia de Covid-19 nu va prinde probabil nici măcar Top 10 al celor mai mari pandemii care au afectat vreodată omenirea, nici ca număr de infectați și cu atât mai puțin, ca număr de victime. Virusul este foarte contagios, dar nu mai contagios ca ciuma. Ucide, dar e mult mai puțin, comparat cu gripa. De fapt, noi ne temem mai degrabă de aceasta din urmă. Ultimul raport al Institutului Național de Sănătate Publică asupra gripei „clasice”, sezoniere, anunța 5.642 de români infectați, iar de la începutul lunii martie, muriseră din această cauză 13 români. N-am mai văzut însă de măcar două săptămâni vreo știre pe acest subiect. Și totuși, taman gripa este boala care a afectat cei mai mulți oameni în istorie, acum un secol. Deci, cu voia dumneavoastră, a doua pe listă va fi gripa spaniolă. Pe primul loc se află, de departe, Moartea Neagră.

A intrat în Europa
Legenda spune că în 1347, o corabie genoveză a ajuns, în derivă, pe coasta Siciliei. Tot echipajul era mort, dar corabia era plină de mătăsuri. Localnicii au adus corabia în port și au descărcat-o. Cum nu mai era nimeni să revendice marfa, au împărțit-o între ei și au vândut-o mai departe. Așa a intrat în Europa Moartea Neagră. Poate e doar o legendă, dar știm sigur că la 1338 ciuma era prezentă în Kyrgyzstan. În 1343, bântuia în Crimeea, fiind semnalată în portul genovez Kaffa. De acolo, până la Cetatea Albă, tot genoveză a fost doar un pas, iar până în centrul Europei, încă unul.

Boală teribilă
Ciuma bubonică a fost o boală teribilă, atât ca manifestare, cât și efecte. Ganglionii inghinali și subaxiali se umflau, ca și cei de la nivelul gâtului, până la dimensiunea unui ou sau a unui măr. Urma febra, vomismente cu sânge, apariția de pete și ulcerații pe corp, uneori cangrena extremităților. Moartea survenea în două, cel mult 7 zile. Cam 5-10% dintre cei afectați, reușeau să supraviețuiască. Deveneau imuni la boală.

Sute de milioane de morți
Prima epidemie a durat până în 1351. Nu se cunoaște numărul total al victimelor, dar autorii epocii vorbesc de orașe întregi rămase fără locuitori și de mii de cadavre acoperind drumurile, din China până în Anglia. Estimările actuale pleacă de la 75 de milioane de oameni, urcând chiar până la 200 de milioane. Cele medii apreciază că populația globului a scăzut de la 475 milioane de oameni la 350-375 de milioane. Europa avea 75 de milioane de locuitori. În patru ani, rămăseseră 50. Au trebuit 200 de ani ca populația să-și revină numeric. Numărul victimelor din Europa a fost atât de mare și din cauza metodelor folosite pentru a „trata” ciuma. Chirugii crestau ganglionii, ca să elimine puroiul. Nu făceau decât să se îmbolnăvească ei înșiși și să ducă boala mai departe. Nu existau mănuși de unică folosință. Nu existau nici măști de protecție. Oricum nu se știa că există microbi. Se credea că boala este provocată de miasmele și aburii mlaștinilor. Ca protecție, medicii purtau un fel de glugi cu un cioc în care turnau parfum. Semănau cu niște ciori pe două picioare. Parfumul nu ajuta la nimic, firește. Pentru a alunga boala, se organizau procesiuni religioase, care mergeau din oraș în oraș, ducând de fapt ciuma mai departe. Nu se știa, dar omul se infecta de la puricii purtați de șobolani. Doar că Europa se afla în plină epocă a Inchiziției. Pisicile erau considerate mesagere ale diavolului și arse pe rug. Cine să vâneze șobolanii?

Rolul șobolanilor
Boala a continuat să reapară periodic, până spre 1750, dispărând cumva de la sine, în urma unui război nevăzut. Ciuma a fost adusă în Europa călare pe șobolanii cenușii chinezești. De pe aceștia, puricii au sărit pe șobolanii locali. În sec. XIV, casele erau pline în Europa de șobolani negri. Șobolani de pădure, cum li se spune acum. Nu se tem de om, așa că puricii treceau ușor la om, infectându-i. Norocul nostru a fost că șobolanii cenușii, mai agresivi, i-au alungat pe cei negri, aproape exterminându-i. Iar șobolanii cenușii, ăștia pe care îi mai vedem uneori în Piața Unirii, evită omul. Implicit, șansele de infectare s-au rărit constant.

„Ciuma lui Caragea”
Moartea Neagră a lovit și teritoriul actual al României, dar nu există alte date decât cele arheologice, identificate în Ardeal și Muntenia. Nu știm amploarea ei, dar trebuie să fi fost teribilă. În 1997, la Cluj-Napoca a fost descoperit „cimitirul ciumaților”, datând din sec. XIV. Pe o porțiune de doar 20 de metri, au fost descoperite 50 de schelete, așezate în patru straturi. La nivelul inferior, morții erau aliniați, în sicrie. La al doilea nivel, erau aliniați la fel, dar numai în giulgiu. La cele două niveluri superioare, erau aruncați cum s-a nimerit, fără giulgiuri. Istoria e clară: în primele zile, s-au făcut sicrie. Pe urmă, tâmplarii nu au mai prididit, așa că s-au folosit doar giulgiuri. În final, singurul gând al localnicilor a fost să scape de morți. Ultima epidemie de la noi a fost „ciuma lui Caragea”, izbucnită la București, la începutul domniei lui Ioan Caragea, în 1812. De fapt, boala a fost adusă la noi chiar de unul dintre membrii alaiului care îl însoțea pe noul domn. Până în 1814, boala făcuse 90.000 de victime. Epidemia a durat trei ani și din cauza cioclilor, care aveau obiceiul ca, luând mortul dintr-o casă, să arunce zdrențe ale acestuia prin oraș, pentru a împrăștia boala. Erau plătiți la bucată.

În primul război
Altă mare epidemie care a lovit lumea a fost așa-numita „gripă spaniolă”. De fapt, spaniolii n-au nicio vină, pentru că nu la ei a izbucnit. Doar că în ianuarie 1918, când a izbucnit epidemia, primul război mondial era în toi, iar ziarele erau cenzurate în toate statele participante. Nu și în Spania, care era neutră și în care presa a scris enorm despre boala regelui Alfonso XIII. Pentru că primele știri despre noua epidemie au apărut în Spania, bolii i s-a spus „gripa spaniolă”. Nimeni nu știe însă exact unde a apărut. Studii recentă sugerează că ea ar fi apărut tot în China, de unde a trecut oceanul Pacific prin intermediul miilor de muncitori recrutați de americani pentru a-i înlocui pe tinerii trimiși să lupte în Europa. Soldații americani ar fi adus-o cu ei pe front, iar de aici s-ar fi răspândit cu atât mai mare ușurință, cu cât guvernele nu vorbeau de ea pentru a nu afecta moralul populației și a o menține concentrată pe efortul de război. Alte studii consideră că ar fi apărut în nordul Franței, la Etaples, unde funcționa una dintre cele mai mari tabere de concentrare militară. În jurul ei erau zeci de ferme de rațe, gâște și porci, despre care știm că găzduiesc și împrăștie boala.

A durat trei ani
Retrospectiv, se apreciază că gripa spaniolă nu a fost mai agresivă decât alte izbucniri ulterioare ale bolii. Doar că a apărut în 1918, atacând o populație epuizată de patru ani de război, prost hrănită, cu o igienă precară și o lume cu un sistem sanitar care-și trimisese majoritatea medicilor pe front, pentru a vindeca răni de gloanțe, nu infecții. În cei aproape trei ani cât a durat, epidemia a infectat o jumătate de miliard de oameni, peste un sfert din populația de atunci a Pământului. Numărul victimelor nu este cunoscut, parțial din cauza cenzurii militare, parțial din cauza amplorii epidemiei, care a făcut ca ea să depășească posibilitățile tehnice de urmărire și înregistrare ale epocii. Cele mai multe estimări pleacă de la minim 17 milioane de victime. Este acceptată și cifra de 50 de milioane, pe care unii cercetători o urcă chiar până la 100 de milioane. E puțin probabil să greșească prea mult cei care spun că gripa spaniolă a ucis mai mulți oameni decât ambele războaie mondiale la un loc.

Gripe și tifos
Ce știm sigur este că epidemia nu se mai poate repeta. Era produsă de virusul gripal AH1N1, care este cunoscut în detaliu acum. Și pentru care există vaccin. Ce nu știm însă, sunt efectele pe care le-a avut boala în România, unde deja evolua o epidemie catastrofală de tifos. Această din urmă boală a ucis în timpul războiului cam 300.000 de oameni. De gripă, probabil încă pe atât. Printre victime, s-a aflat și eroul de la Mărășești, generalul Eremia Grigorescu. A murit în iulie 1919, la 55 de ani, de gripă. De fapt, cifra de 300.000 de victime printre români ale gripei din 1918 devine chiar probabilă, dacă ne gândim la a doua epidemie majoră de gripă care a afectat țara noastră, în 1934. Atunci, în doar patru luni, au fost înregistrate 240.000 de persoane infectate și 46.000 de victime, în special copii și tineri, mai ales în mediul rural. Iar în 1934, România era o țară bogată și puternică. Vă imaginați ce s-a putut petrece într-o țară stoarsă de vlagă și răvășită de război, cum eram în 1918.

Efecte îngrozitoare
Gripa continuă să fie o amenințare, iar unele epidemii pot fi dramatice. În 1956, o tulpină a virusului gripal, AH2N2 a apărut în China, răspândindu-se până în Statele Unite. Epidemia a durat doi ani, provocând probabil moartea a două milioane de oameni. Nu se știe exact, pentru că chinezii sunt foarte „discreți” când vine vorba de probleme. Cert este numărul morților din SUA: 69.800. Epidemia din 1968, așa-numita „gripă de Hong Kong”, provocată tot de virusul AH2N2 a fost îngrozitoare, pentru o lume modernă. Primul caz a fost semnalat pe 13 iulie 1958 în Hong Kong. În trei luni, ajunsese deja în Statele Unite. Mortalitatea sa a fost de doar 0,5%, dar boala a fost teribil de contagioasă. La finalul ei, murise un milion de oameni în toată lumea. Jumătate din ei, în Hong Kong. 15% din populația orașului la acea dată. Pentru a o preveni, tulpina AH2N2 este inclusă în vaccinul standard antigripal.

De la maimuță
A treia boală ca număr de victime provocat este cauzată tot de un virus. Ați auzit de el cu toții, ca și de boală, doar că nu v-ați gândit la ea. E vorba de pandemia de SIDA, provocată de virusul imunodeficienței umane dobândite, HIV. Boala a fost identificată în 1981, în Statele Unite. Inițial, i s-a spus „cancerul homosexualilor”, pentru că primele victime au fost înregistrate în comunitatea gay. Ca și celelalte boli, ea provine de la animale. Mai exact, de la maimuțe. HIV este de fapt o mutație a virusului similar „maimuțesc”, SIV. Simptomele infecției sunt banale, ceea ce o face greu de depistat. În general, seamănă cu cele ale gripei: febră, imflamația gâtului, dureri de cap, oboseală, la care se adaugă înroșirea pielii, umflarea ganglionilor și dureri la nivelul mucoasei bucale și a organelor genitale. Primele simptome trec de la sine, până la apariția propriu-zisă a bolii, după 1-10 ani. În acest interval, bolnavul poate transmite infecția fără să știe. Virusul nu atacă propriu-zis organismul, ci „doar” distruge sistemul imunitar al bolnavului. Acesta moare pe urmă de o boală infecțioasă oarecare, de la pneumonie la toxoplasmoza luată de la motanul din casă. Nu se vindecă, dar tratamentele actuale permit o viață aproape normală ca pentru orice bolnav cronic. Cu puțin noroc, bolnavul moare de bătrânețe.

Un ceferist, primul caz
Boala s-a manifestat ca o epidemie în perioada 2005-2012, când numărul anual al infecțiilor a atins maximul, ca și cel al victimelor. În 2005, s-au înregistrat 2,5 milioane de victime ale virusului. Până în 2012, numărul acestora a scăzut constant, dar tot a depășit 1,6 milioane. În prezent, ucide cam 770.000 de oameni în fiecare an, cu 4,3 milioane de infecții noi anual. În România, primul caz a fost semnalat în 1985, la un angajat CFR care se ocupa cu întreținerea vagoanelor de dormit pe rute internaționale. Cazul a fost primul înregistrat într-o țară comunistă. Până acum, boala a făcut la noi 5.500 de victime, numărul persoanelor infectate fiind de aproximativ 10.000.

Celebrități
Se vorbește puțin despre boală, pentru că este considerată una „rușinoasă”, rezultată al unui comportament sexual riscant. E drept, celebrul cântăreț Freddie Mercury era bisexual. Scriitorul francez Hervé Guibert, mort de SIDA la doar 36 de ani, în 1991, era homosexual. Uneia dintre cărțile sale, „Prietenului care nu mi-a salvat viața” i se datorează totuși faptul că boala a ieșit din anonimat și a intrat în atenția publică. Totuși, autorul de romane SF Isaac Asimov, a fost însurat de două ori, a avut doi copii și era cât se poate de heterosexual. A murit de infarct, dar bolnav de SIDA. Luase virusul în urma unei transfuzii sangvine ce i se făcuse în timpul unei operații de triplu bypass. N-a avut nicio vină că s-a îmbolnăvit. Cum nu a avut nici tenismenul american Arthur Ashe, care a murit tot nevinovat, la doar 49 de ani de pneumonie corelată cu SIDA. Boala nu alege.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *