Efect de domino: economia Iașului cade piesă cu piesă

Metropolis

Prin natura lui, omul se sperie ușor. Nu e vina lui, ci a evoluției. Dacă nu ne-am fi speriat de leul de peșteră, am fi dispărut de mult. Eroii mor, pentru că se dau șmecheri. Lașii mor și ei, pentru că nu știu decât să fugă. Supraviețuiesc cei medii, care se sperie ușor, dar își revin suficient de repede cât să pună mâna pe o piatră și s-o arunce în leul cu pricina ca să-l țină ocupat până o șterge din peștera respectivă. De când cu virusul ăsta „made in China”, guvernanții noștri parcă și-au pus în minte să ne sperie cumva în fiecare zi. Spune premierul „nu mergeți în supermarket”. Evident că omul fix asta o s-o facă. Zice Iohannis vineri „de luni încolo, stare de urgență, dar nu vă panicați”. Păi, cum să nu te panichezi, dacă nu-ți spune în ce o să conste starea aia de urgență? Logic, te gândești la ce e mai rău. Pe urmă, stai strâmb și judeci drept, îți pui picioarele în apă rece și gheață-n cap și vezi ce ai de făcut. Așa și noi, acum. Vor fi mulți români infectați. Dar nu discutăm azi despre consecințele sanitare ale bolii. Se vorbește deja peste tot de acest aspect. Ne gândim însă că după ce se va termina totul, vom vrea să ieșim la o bere cu prietenii, să sărbătorim. Vom avea unde? Vom avea cu ce?

Cei mai buni
Americanii au inventat noțiunea de „think tank”. Le-a plăcut cum sună, probabil, pentru că expresia în sine are un sens destul de vag: „tanc al gândirii”. În esență, un „think tank” reprezintă un grup de specialiști care se adună să discute o anume problemă, în care toți sunt experți buni de premiul Nobel. Un astfel de grup este Centrul pentru Studii Strategice și Internaționale (CSIS), considerat cel mai bun „think tank” din lume. CSIS a făcut de săptămâna trecută o analiză privind efectele economice ale epidemiei de azi. Au luat toate cifrele disponibile, cine și cât produce, cine și unde vinde, cât au scăzut sau crescut vânzările de diverse produse de când cu virusul și tot așa. Câteva mii de indicatori economici. Pe scurt, concluzia lor a fost că economia mondială va crește cu doar 2,4% anul ăsta, față de 2,9% estimat înainte de criza sanitară. În varianta pesimistă la maxim, creșterea va fi zero. Aparent, nu e mare lucru. Nu crește economia sau crește cu juma de procent mai puțin decât estimat. Ei, și? Pe sectoare însă, tradusă în cifre, situația se prezintă cu totul altfel. Industria aeronautică mondială va încasa anul ăsta cu 63-113 miliarde de dolari mai puțin decât anul trecut. Piața filmelor va pierde 5 miliarde din încasările provenite din bilete. Investițiile globale vo fi cu până la 15% mai mici decât cele din criza economică din 2008-2009. Și tot așa. Dar la noi? În România noastră? În Iașul nostru, chiar? Cine câștigă și cine pierde?

Primele cu probleme
Pierde sectorul transporturilor. Iașul exportă anual mărfuri de un miliard de euro și importă de 1,1 miliarde. Dintre exporturi, trei sferturi pleacă în Uniunea Europeană, grav afectată deja de coronavirus. Unele țări și-au închis deja granițele, altele urmează să o facă. Cu granițele închise și cu șoferii de tir consemnați la domiciliu, comerțul nostru exterior se va prăbuși, fără îndoială.
Pierde turismul. Dacă nu lucrați în domeniu, probabil că nu percepeți domeniul ăsta ca fiind important pentru Iași. Totuși, anul trecut au venit în Iași 340.000 de turiști, care au stat aici 580.000 de nopți. La doar 200 de euro cheltuiți de fiecare turist pe zi, respectiv cazarea, masa la restaurant și niște cheltuieli mărunte, Iașul pierde dintr-un foc o jumătate de miliard de lei. Suma înseamnă 1,7% din PIB-ul Iașului, care a fost anul trecut de vreo 30 miliarde lei.

Impact teribil
Pierde tot ce înseamnă industria HORECA, adică spații de cazare, restaurante, baruri, pizzerii și altele la fel. De fapt, printr-o măsură luată la nivel național, a fost închis tot ce înseamnă crâșmă, restaurant, spectacole. Ne strânge în spate gândul că 70% dintre ieșeni lucrează în domeniu serviciilor, care include și restaurantele. În caz de criză, toți vom tăia tocmai de la astfel de cheltuieli. Nu vom mai ieși la o pizza cu nevasta, ca să facem economii. Amânăm repararea ceasului de mână moștenit de la bunicul, că doar avem ceas și pe telefon. Nu ne mai ducem cu cuțitele la ascuțit la tocilarul ăla de lângă piața Alexandru cel Bun, ci folosim pila din dulapul de pe balcon. Nu vom mai chema instalatorul, ci vom cârpi singuri țeava care curge. Ne lipim singuri talpa pantofilor și chiar învățăm să schimbăm singuri fermoarul pantalonilor. Nu-l mai chemăm pe băiatul de la cablu să ne regleze internetul, ci vom apela la un prieten, dacă nu chiar ne vom descurca singuri. Și așa mai departe. Vorbim de 125.624 de ieșeni care trăiesc, ei și copiii lor, din banii pe care îi cheltuim zilnic fără să ne dăm seama pe diverse mărunțișuri care ne fac viața mai ușoară.

Un coșmar
Dar pizzeria cumpăra aluatul de la o brutărie de cartier. Instalatorul cumpăra bucata de țeavă necesară de la Dedeman, care o cumpăra de la fosta Metalurgica din Zona Industrială. Și așa mai departe. Reducerea voluntară a cheltuielilor pe diverse servicii va însemna o scădere corespunzătoare a producției din diverse sectoare industriale. Iar în industrie și construcții lucrează 48.000 de ieșeni. Am vrea să spunem că măcar vor câștiga producătorii de alimente, dar nu avem curajul. În acest domeniu lucrează doar 4.200 de ieșeni. Și, la urma urmei, nu vom mânca în criză mai mult decât de obicei. Analiștii noștri economici vorbesc de pierderea unui milion de locuri de muncă în România, ca efect direct sau indirect al pandemiei de coronavirus. Asta ar însemna măcar 30.000 de șomeri în plus în județul nostru. Virusul nu ne va omorî. Dar criza economică ce-i va urma ar putea fi un coșmar.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *