Chiar dacă unii specialişti apreciază că piaţa imobiliară dă semne de oboseală, la Iaşi afacerile din domeniu sunt în floare. Cea mai recentă lovitură a venit din partea afaceristului Constantin Duluţe, bârlădeanul care şi-a vândut proprietăţile din Insula Mare a Brăilei pentru 200 de milioane de euro, iar cu o parte din bani a cumpărat 24 de hectare de teren în zona fostei fabrici Nicolina. Pe de altă parte, un alt grand al imobiliarelor, Titel Sinescu, are mari probleme cu firma sa, Iasicon, recent intrată în insolvenţă. Un alt treilea important om de afaceri, Ioan Zapodeanu, se laudă cu imensele sale proprietăţi, case şi terenuri care valorează zeci de milioane de euro. Toţi trei s-au întâlnit recent, făcând parte din distribuţia unei întâmplări comice.
O baracă izolată, pe terenul fostelor uzine Nicolina. E iarnă, zăpada acoperă totul cu albul ei deprimant. În baracă, îmbrăcat cu o pufoaică, Titel Sinescu bea ceai fierbinte dintr-o cană metalică. Intră Ioan Zapodeanu, cu o sacoşă în mână.
Ioan Zapodeanu: – Salut, Titele. Ce faci, cum te mai simţi?
Titel Sinescu: – Aşa şi aşa, Ioane. Pare că m-au mai lăsat un pic durerile insolvenţei. Stai oleacă mai departe de mine, că cică e o boală care se ia.
Ioan Zapodeanu: – Uite, ţi-am adus nişte Euro, în bacnote de o sută. Să-ţi pui din ele nişte comprese pe frunte. Ai să vezi că ajută, mai scade febra, îţi mai întăreşte sistemul monetar.
Titel Sinescu oftează. Ia de pe masă un ziar pe care-l întinde lui Zapodeanu.
Titel Sinescu: – Ai văzut ştirile? Zice aici că vine în oraş bârlădeanul ăla, Duluţe, care a făcut avere în Insula Mare a Brăilei. Cică deja a cumpărat vreo 20 de hectare chiar aici, la Nicolina.
Ioan Zapodeanu: – Da’ ce-şi închipuie băiatul ăsta? Că blocurile or creşte ca porumbul din ceapeul lui?
Titel Sinescu: – Eu zic să nu-l subestimăm. Omul se descurcă, ştie pe unde să irige cu lichidităţi, că doar e agricultor. Ar trebui să ne gândim ce facem cu el. Ori îl sabotăm, să nu-i iasă nici măcar o buruiană de profit din pământul de la Nicolina, ori îi tragem o mică ţeapă, să ne iasă şi nouă ceva din afacerea lui.
Ioan Zapodeanu: – D’apoi, aici te las pe tine să vii cu o idee. Tu eşti om cu experienţă, cu relaţii, mai ieşit prin lume. Io, doar mă ştii: învârt doar banii cu furca, atâta tot.
Sinescu se ridică de pe scaun şi începe a se foi prin baraca strâmtă.
Titel Sinescu: – Uite cum facem! Omul vine din fundul pământului, tocmai din Brăila. Habar n-are ce-a cumpărat la Iaşi, pun pariu. Aşa că putem să-i întindem o capcană pe cinste. Tu ai nişte terenuri pe la marginea Iaşului, nu?
Ioan Zapodeanu: – Am şi prin centru vreo câteva hectare.
Titel Sinescu: – Foarte bine! Pe unul din terenurile astea, eu voi construi nişte decoruri din carton, să arate ca fostele uzine Nicolina. Ca în studiourile de la Hollywood, mă înţelegi? Îl invităm pe Duluţe să vadă butaforia asta, iar el va crede că se află la Nicolina. Cu această ocazie, eu îi propun să-i construiesc ansamblul rezidenţial. Omul dă banul şi, uite-aşa, voi face o afacere profitabilă!
Ioan Zapodeanu: – Şi eu cu ce mă aleg?
Titel Sinescu: – Împărţim câştigul pe din două! Hai, ai încredere în mine, sunt om serios, garantez cu ditamai insolvenţa!
Undeva, la marginea Iaşului. Sinescu, Zapodeanu şi Duluţe merg printre panouri înalte de lemn vopsit în roşu care imită la detaliu cărămizile zidurilor fostelor fabrici Nicolina.
Titel Sinescu (către Duluţe): – Aici era secţia de material rulant. Mai încolo, se fabricau ţepele, pardon, tampoanele de la vagoane.
Constantin Duluţe: – Foarte interesant. Iaşul avea industrie, nu glumă! Mi-ar plăcea să intru un pic în halele astea, să adulmec un pic mirosul de şpan. Ioan Zapodeanu: – Vai, nu merită, zău!
Halele arată într-un hal fără de hal, ca să zic aşa. Haideţi mai bine la o
ţuiculiţă, la un uischean. Trebuie să udăm afacerea la un restaurant serios.
Uite, e chiar după colţ, să mergem!
Cei trei intră într-un restaurant elegant, aflat la şosea. Se aşează la masă, iar un ospătar vine imediat să le ia comanda. Duluţe priveşte entuziast în jur.
Constantin Duluţe: – Dom’le, frumos local. Iaca, la noi în Bârlad n-avem aşa ceva.
Ioan Zapodeanu: – Deh, suntem în capitala Moldovei, aici se învârt mulţi bani. Apropo, cât vă gândiţi să investiţi în cartierul de vile pe care-l va construi domnul Sinescu?
Constantin Duluţe: – Încă nu ştiu exact, dar voi băga mult bănet.
Titel Sinescu: – Mă bucur să aud asta! Băiete, adu şampania, să udăm evenimentul!
Chelnerul vine imediat cu sticla. Sinescu desface dopul ceremonios şi începe să stropească totul în jur cu spuma şampaniei. La un moment dat, pereţii încep să se înmoaie şi să se pleoştească peste cei trei.
Constantin Duluţe: – Dar din ce-i făcut restaurantul ăsta, din carton?? Ce-i mascarada asta?
Spre seară. Zapodeanu şi Sinescu, în baracă, beau ceai fierbinte din căni metalice.
Ioan Zapodeanu: – Măi, dar chitros mai eşti. Cât te costa să mergem la un restaurant normal? Ai făcut unul din carton presat, doar ca să nu cheltui nişte firfirici la Bolta Rece!
Titel Sinescu (strănutând zgomotos): – Eh, nimeni nu înţelege un om suferind de insolvenţă!
Zapodeanu strănută şi el.
Titel Sinescu: – Hai, noroc, Ioane! Şi doar ţi-am spus că se ia!
Zapodeanu (foto sus): Cică vine un mare investitor din Insula Mare a Brăilei să cultive nişte blocuri la Iaşi. Tare mă tem că toată afacerea va fi exact ca în Povestea Poveştilor lui Creangă!