Mănăstirile Frumoasa și Bârnova, restaurate cu bani UE. Povești vechi de sute de ani

Metropolis

La fiecare 7 ani, draga noastră Uniune Europeană stabilește un buget ordonat pe priorități, după cum șade bine unei instituții serioase. Grosul banilor europeni sunt cheltuiți pentru ceea ce se cheamă „politica de coeziune”, care presupune reducerea decalajelor dintre diversele țări și regiuni ale Uniunii. Iar din acești bani, unii se duc pe direcții bătute în cuie, cum ar fi pentru autostrăzi sau căi ferate, iar alții sunt negociați cu fiecare stat în parte, după principiul „bre, zi-i, pentru ce ți-ar mai trebui bani?” La ultimele astfel de discuții, cele pentru bugetul 2014-2020, România a ridicat două degete spunând că avem un patrimoniu istoric splendid, dar pe cale de autodemolare, pentru că bugetul național nu ajunge pentru salvarea tuturor monumentelor existente. Iar UE s-a executat și a alocat o halcă frumușică de bani pe direcția asta. Unii au ajuns și la Iași. Iar despre vreo două dintre monumentele salvate de la ruină vom vorbi și noi azi. Mai exact, despre o mănăstire ce a dat numele unuia dintre cartierele Iașului și despre ctitoria unui voievod efemer al Moldovei, pe care s-ar putea să-l știți din „Frații Jderi”.

Execuții prin spânzurare
Tot ieșeanul a auzit de Trei Ierarhi sau de Sf. Sava, cele două biserici din oraș care nu seamănă cu nicio alta. Prima e acoperită de 18 brâuri sculptate. A doua are o arhitectură unică în tot spațiul ortodox românesc. Le știm, pentru că trecem zilnic sau aproape zilnic pe lângă ele. Mai puțini știm însă de mănăstirea Frumoasa. Sau om fi știind noi, dar câți am și vizitat-o? Și totuși, cândva era cea mai vizitată mănăstire din Iași. Nu de alta, dar pe când Iașul era capitală, pe tăpșanul din fața ei aveau loc execuțiile prin spânzurare. Era distracția săptămânală a ieșenilor acelor vremi. Este mănăstirea cu hramurile sf. Arhangheli Mihail și Gavriil și Adormirea Maicii Domnului, dar probabil doar clericii o știu sub acest nume. Noi, ceilalți, o știm după poreclă: mănăstirea Frumoasa.

Doi ctitori, două hramuri
A fost construită acum aproape 450 de ani de hatmanul Melentie Belica. La acea vreme, era unul dintre cei mai importanți boieri ai lui Petru Șchiopu. Hatmanul era comandantul oștirii, iar Belica avea chiar sânge domnesc, trăgându-se pe linie feminină din Petru Rareș, fiul marelui Ștefan, iar pe linie masculină din Movileștii ce aveau să dea vreo câțiva domni Moldovei. Belica a fost însă suficient de isteț să nu se amestece în luptele pentru tron, așa că a murit de moarte bună. Iar înainte de a muri a construit mănăstirea de azi. De fapt, nu chiar cea de azi, pentru că adevărata glorie a mănăstirii a fost dată de al doilea ctitor al ei, Grigore al II-lea Ghica. Doi ctitori, două hramuri.

Grădină cu fântâni
La 1729, Ghica a refăcut biserica ce se ruinase în cei 150 de ani ce trecuseră de la sfințire. V-am mai spus noi că moldovenii nu erau constructori grozavi, iar bisericile se ruinau repede. De la ctitoria lui Ghica se trage și porecla dată mănăstirii. Era și a rămas unică în Iași, de aceea a și rămas în memoria ieșenilor. E singura biserică ridicată în stil renascentist european pe care o aveam. Ghica era umblat prin lume, așa că a preluat modelul italian de valorificare a stilului vechilor temple grecești. Tot după model italian, Ghica a amenajat în curte o grădină cu fântâni arteziene. Înspre Cetățuia, domnitorul a amenajat un iaz artificial prin îndiguirea pârâului Nicolina, pe care te puteai plimba cu caiace turcești. Practic, a făcut ce făcuse Vasile Lupu cu Bahluiul, în dreptul Palatului domnesc. Ghica voise să folosească mănăstirea drept o a doua curte domnească, fapt pentru care a și construit în curte două palate și chiar și o temniță. După nici 30 de ani însă, mănăstirea a fost practic abandonată, rămânând doar loc de cazare pentru ambasadorii ajunși la Iași, lăcaș de rugăciune și de execuții. Și azi se mai păstrează „poarta spânzuraților” pe unde erau scoși condamnații la moarte.

Bani cam puțini
După secularizarea averilor mănăstirești de către Alexandru Ioan Cuza, aceasta a fost folosită drept cazarmă, spital militar și închisoare militară, iar biserica a devenit o banală biserică de parohie. E de mirare că a supraviețuit până azi. Totuși, era prea frumoasă pentru a fi pusă la pămnânt cu buldozerul. Cele 5 milioane de euro alocate de Uniunea Europeană pentru refacerea mănăstirii ar trebui ca în următorii doi ani să-i redea vechea strălucire. După noi, suma e mică, raportată la ce e de lucrat acolo, dar ce să-i faci? Mai mult de 5 milioane de euro, UE nu dă pentru un proiect de patrimoniu. Or, la Frumoasa e de lucru pe un hectar și jumătate de clădiri afectate de cutremure, demolări parțiale și reparații făcute cu picioarele. În banii ăștia ar trebui să intre și refacerea picturii interioare. Numai pentru asta s-au cheltuit la Golia vreo 6 milioane de euro.

Sat cu mănăstire
Miron Barnovschi-Movilă a domnit vreo trei ani și-oleacă, în primul sfert al veacului al XVII-lea. A murit executat la Istanbul, după ce refuzase să plătească un bacșiș cerut în plus de turci pe lângă haraciul obișnuit. Nu voia să pună încă un jug pe grumazul țării. În doar trei ani de domnie a construit biserica ce-i poartă numele de pe Anastasie Panu, o mănăstire în Neamț, a început încă o biserică în Iași, a terminat mănăstirea Dragomirna și a ridicat marea lui ctitorie, mănăstirea Bârnova. N-a terminat-o, dar a apucat să o înzestreze cu vreo 15 moșii, din Botoșani până în Vrancea și să fondeze un sat ce avea să-i poarte numele. E comuna Bârnova de azi. Dacă n-ar fi existat un domn moldovean care să ridice acolo o mănăstire, satul n-ar fi existat.

Sistem de fortificații
Mănăstirea a făcut la vremea ei parte din sistemul de fortificații al Iașului, fiind înconjurată cu un zid puternic de incintă și înzestrată cu o clopotniță ca un turn de cetate. Zelul constructiv al domnitorului a fost remarcat și de Miron Costin, care îi regretă sincer dispariția prematură. Prematur era să dispară și ctitoria. S-a ruinat și ea, după secularizarea făcută de Cuza. Singurele reparații au fost făcute de-a lungul timpului de preoții parohi, din donațiile sătenilor. Abia pe la sfârșitul anilor ’60 a beneficiat de o restaurare mai temeinică. Desființarea Direcției Monumentelor Istorice în 1971 a lăsat-o în șantier, cu consecințele de rigoare. Restaurarea reîncepută în 1991 s-a făcut cu bani veniți cu țârâita, încât mănăstirea a ajuns să fie trecută oficial pe lista celor în pericol de autodemolare.

Păstrarea tradițiilor
Din nou, salvarea pare să vină de la Bruxelles și de la un paroh care a făcut cale bătută la Mitropolie. După aprobări, că de proiectul propriu-zis s-a ocupat el, cap-coadă. Cheia în obținerea finanțării de 5 milioane de euro a fost faptul că mănăstirea funcționează ca un centru de păstrare a tradițiilor, călugării ocupându-se cu pictarea de icoane și realizarea manuală de obiecte de cult. Europenii pun mai mult preț pe asta decât noi…

„Orașul celor 100 de biserici”
Printre multele porecle ale Iașului, se află și aceea de „orașul celor 100 de biserici”. De fapt, nu sunt chiar atâtea. În 1989, erau 43. Acum, sunt 71, iar Mitropolia spune că încă ar mai trebui. În oraș, poate așa o fi, pentru că ar reveni o biserică la vreo 5-6.000 de locuitori ai municipiului. Dacă luăm însă în calcul că nici măcar un ieșean din zece nu merge la biserică, am zice că sunt chiar prea mult. În tot județul sunt însă vreo 650 de biserici, adică aproape două pentru fiecare sat. Și nu ne referim decât la cele ortodoxe. Mănăstiri sunt mai puțin de 20, cele mai multe datând de prin secolul al XVIII-lea. În majoritate, lăcașurile de cult din județul nostru au valoare doar pentru credincioșii din zonă. Mai bine de un sfert totuși, au statut de monument istoric. Cam 170, dacă am numărat noi ca lumea. Acestea ar putea fi puse în valoare în cadrul unor circuite turistice. Din 170, împrăștiate pe toate coclaurile, pot fi alese vreo 10 biserici reprezentative pentru o epocă, pentru un stil arhitectural sau pentru câte o ciudățenie. Toată România a auzit, de exemplu, de celebrele biserici de lemn din Maramureș. Dar câți știu că avem și noi, în județul nostru, 35 de astfel de biserici, toate monumente istorice? Iar unele sunt adevărate bijuterii, părăsite la vreo răscruce de drumuri. Avem chiar și o biserică construită din furci și vălătuci, în comuna Prisăcani, la Moreni. Bun, pe autoritățile noastre publice nu prea ne putem baza când vine vorba de vreo inițiativă, dar Mitropolia nu ar avea decât de câștigat din valorificarea lor turistică, dincolo de eventualele pelerinaje la cele mai cunoscute. Și ar avea de câștigat inclusiv financiar.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *