Experienţe culinare extreme în Asia. Laura Cosoi, inspectând oferta alimentară din pieţele thailandeze

D’ale vedetelor

În timp ce peste România s-a aşternut, în sfârşit, zăpada sărbătorilor de iarnă, Laura Cosoi a preferat să petreacă zilele de sfârşit de an în îndepărtata şi luxurianta Thailanda. „După câteva zile petrecute în familie, mergem în vacanţă. A fost un an plin şi dacă mă gândesc în urmă pot spune că cel mai important este că suntem sănătoşi şi că în permanenţă am fost înconjuraţi de oameni dragi care ne-au acoperit cu dragostea lor”, a mărturisit Laura numeroşilor săi admiratori de pe Facebook. Vedeta nu a rezistat ispitelor gastronomice thailandeze, făcând un tur al tarabelor de pe străzile oraşului Phuket unde se vând specialităţi culinare dintre cele mai exotice. “Sunday walking street market”, sau cum să faci slalom printre obiecte handmade, trupe rock şi tonete cu mâncare asiatică gătită ca la carte”, a descris Laura atmosfera de prin partea locului, una cât se poate de efervescentă, în ton cu optimismul noului an.

Cosoi (foto, pamflet): Ce fel de piaţă e asta? Nu tu o costiţă afumată, o slăninuţă, un harbujel murat cu care să-ţi faci masaj thailandez la stomăcel

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *