Iulia Scântei, o aristocrată care pendulează între Palatul Parlamentului și Castelul Peleş

Satiră cu ștaif

Pasiunea senatoarei Iulia Scântei pentru obiectele de decor, în speţă pălăriile multicolore, se regăseşte şi obsesia de a se afla mereu în preajma reprezentanţilor Casei Regale, o instituţie decorativă a României. Nu există oportunitate de imagine de care Scântei să nu profite, iar cea oferită de interioarele Castelului Peleş este una dintre cele mai ochioase. Zilele trecute, cu ocazia acordării Iaşului a titlului de Oraş Regal, Iulia Scântei şi-a făcut din nou de lucru prin bucătăria unde Radu Duda tocmai prepara o omletă cu şuncă, reuşind să schimbe câteva vorbe cu acesta.

Iulia Scântei: Vai, principe, ce surpriză plăcută, Alteţa Voastră freacă ouăle chiar de la primele ore ale dimineţii! Sunteţi un adevărat bărbat la casa lui. Şi încă nu orice casă, ci una regală!
Radu Duda: Nu trebuie să te mire, Iulia, la câte roluri de valet care duce tava am avut, era firesc să cunosc foarte bine toate dedesubturile unei bucătării. Ştiu să fac cafea, ceai, să servesc dulceaţă de cireşe amare cu apă rece, să aduc pălăria şi bastonul, plus multe alte îndeletniciri de amploaiat aristocratic.

Sunteţi modest, principe. Sunt convinsă că puteţi face lucruri mult mai spectaculoase. Ştiţi, tare mult mi-ar plăcea să fac şi eu parte din echipa de protocol a Casei Regale. Cred că deja aţi remarcat că am unele calităţi în sensul acesta.
Ce-i drept, de vreo doi ani nu te mai dezlipeşti de noi. Pe orice fotoliu vreau să mă aşez, dau peste pălăriile tale. Nu vreau să mi-o iei în nume de rău, dar mai tragi şi pe la Senat vreo fugă din când în când?

Vai, cum să nu, Senatul e a doua mea casă! Dar prima e Casa Regală! Hai, vă implor, Alteţă, găsiţi-mi ceva de făcut în serviciul Majestăţii Sale!
Iulia, cu mare drag, dar nu prea mai avem locuri. Mai e şi băiatul ăla, Alexandru Muraru, care tot aşa vine şi mă bate la cap cu tot felul de cărţi, lansări, evenimente, regalitatea, comuniştii etc… Sincer, am obosit. Dacă ştiam că e aşa grea meseria asta de Principe, zău, mă lăsam păgubaş.

Dar eu nu vreau să vă deranjez cu nimic. Doar aşa, să stau într-un colţ şi să privesc toată ziua armurile de la Peleş. Promit că nu scot nici un sunet.
Pentru asta există muzeul figurilor de ceară, dragă Iulia. Dar, totuşi, chiar nu ai nici o treabă pe la Senat?

Mai dă-l naibii de Senat, pardon, scuzaţi, Alteţă! Da’, zău, crezi că sunt vreo republicancă din Ploieşti? Poate n-oi fi eu os regal, dar un sfârc, o aripioară de acvilă regală tot s-o mai găsi în mine!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.