Înflorituri de Piersic la SFR. Actorul, super-star la Iași. Pamflet de senzație

Râs cu plâns

La vârsta marilor bilanţuri, legendarul actor Florin Piersic este invitatul de onoare a celei de-a zecea ediţiii a Serilor Filmului Românesc, eveniment cinematografic cu uşoare nuanţe provinciale organizat la Iaşi. Aşa cum se întâmplă de obicei, mai mulţi colegi de breaslă, români şi străini, au ţinut să transmită câte un mesaj maestrului Piersic. Toate acestea au fost centralizate de Andrei Giurgia, şeful comitetului de organizare, şi ascunse într-un proiector vechi de la Cinema Republica. Degeaba, pasiunea noastră cinefilă ne-a ajutat să le descoperim, redându-le publicului nostru fidel.

Ion Dichiseanu – Dragă Florine, nu ştiu de unde a apărat chestia asta, dar lumea crede că tu ai fost cel mai mare crai al României. Sigur, impresia asta este valabilă pentru cine este dispus să te asculte mai mult de cinci ore. Ştii bine că eu am fost idolul femeilor din România, ba chiar şi a celor de pe alte meridiane, vezi exemplul Sarita Montiel. Ce-i drept, erai mai bun de gură, dar vorbeai atât de mult, încât divele adormeau în timp ce aşteptau şi fapta. Eu, în schimb, eram un temperament latin, care ştia perfect că „verba volant”, aşa că treceam rapid la chestii concrete. Oricum, te salut şi te aştept la Bolta Rece, unde vorba trece şi prietenii rămân.

Clint Eastwood – Domnule Florin Piersic, mărturisesc că eram invidios pe dumneavoastră în anii în care interpretaţi rolul Mărgelatului. Bine, era copiat după stilul meu din westernurile lui Sergio Leone, dar vă descurcaţi binişor. Mai ales când slobozeaţi o rafală de coji de seminţe! E un truc pe care niciun actor de la Hollywood nu s-a încumetat să-l încerce. De la admiratorul dumneavoastră, coleg octogenar, vă doresc să împuşcaţi noi aplauze în sălile de cinema!

Alain Delon – Maestre Florin Piersic, probabil că m-aţi văzut recent pe covorul roşu de la Cannes, când am primit un Palm d’Or pentru întreaga carieră. A venit la 83 de ani, dar mai bine mai târziu decât niciodată. Vă ştiu mai ales datorită obsesiei domniei voastre de a purta un fular alb, pasiune pe care o am şi eu, afişând-o din când în când. Vă rog, se poate să-mi trimiteţi un astfel de obiect vestimentar, cu un autograf? Hai, că şi dumneavoastră aţi purtat în tinereţe celebrul cojoc Alain Delon, aşa că îmi sunteţi dator! În rest, aştept să mai discutăm despre TIFF, festivalul din Clujul dumneavoastră natal, unde am primit un premiu onorific în 2017. Aş veni şi la Iaşi, dacă aş fi invitat. Mai ales că cei doi organizatori par rude, nu? Sunt convins că Giurgiu şi Giurgea sunt veri!

Piersic (foto, pamflet): Ciocoflendere, scuze că avionul de Cluj a avut o întârziere de cinci ore. Şi parcă ce am făcut: le-am povestit piloţilor cum l-am jucat pe Harap Alb!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *